Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Montreal, mon amour...

Montrealul este orasul în care mi-am “copilarit”-adulta fiind- imigratia în Canada. De aceea perspectiva de a-l vizita (în interes de serviciu) m-a umplut de o bucurie asemanatoare cu cea pe care mi-ar fi dat-o vizita Bucurestiului, orasul adevaratei mele copilarii.
Am plecat spre aeroport în duminica paradei Sfântului Patrick, saratoare irlandeza marcata cu defilari în toate marile orase nord-americane. Fiind devreme si deci traficul liber, soferul de taxi, relaxat, a intrat în vorba cu mine. Parea bucuros sa aiba un interlocutor, lucru care m-a mirat, având în vedere specificul muncii lui, în contact permanent cu clientii. Ei bine, am aflat ca acest om era profund dezamagit de faptul ca pasagerii lui nu vorbesc. Adica vorbesc, dar nu dialogheaza direct. A avut odata în masina, mi-a povestit, patru clienti, trei în spate si unul în fata. Fiecare din cei patru aveau câte un celular la care vorbeau cu altcineva, de departe, dar nu între ei si nici cu soferul. Sa fi fost oare distanta responsabila pentru senzatia de securitate a celor ce vorbeau cu interlocutorii lor numai prin telefon?
La aeroport, surpriza: zborul spre “Mon amour” e anulat, sunt transferata pe alt zbor, cu o ora mai târziu. Dar o ora trece repede si urmeaza îmbarcarea. Un avion nou-nout, modern, nu prea mare. De modelul respectiv nu auzisem înca. Pe spatele scaunului din fata fiecarui pasager era plasat un mic ecran pe care înaintea decolarii s-a derulat instructajul de securitate. Imediat dupa aceea ni s-a spus ca ni se vor da casti pentru a urmari programele de divertisment de pe ecrane, acestea fiind actionate prin simpla atingere cu mâna. Într-adevar, am vazut ca pe ecrane era scris “Pentru a deschide programul atingeti AICI”. Si, în timp ce una din asistentele de zbor ne împartea casti, cealalta ne spunea la megafon, ba în engleza, ba în franceza: “Atentie! Desi scrie ca trebuie sa atingeti ecranul, va rugam insistent sa NU îl atingeti, sistemul fiind defect. Asteptati va rugam pâna voi trece pe la fiecare sa verific daca totul e în regula”. În acest timp asistenta de zbor care împartea castile insista si ea, personal, ca interdictia sa fie respectata. Iar cea de la megafon continua: “Dupa ce voi verifica toate ecranele si va voi face semn ca le puteti atinge, veti vedea ca aveti de ales între “Stiri”, “Jocuri electronice”, Filme” si “Muzica”. Va rugam insistent sa nu alegeti “Stiri”, “Jocuri electronice” sau “Filme”, caci nu numai ca acestea nu functioneaza, dar daca le atingeti ni se defecteaza tot sistemul electronic.”
Dupa aceste avertismente spuse cu scuzele de rigoare a urmat verificarea vizuala a tuturor ecranelor si, apoi, permisiunea de a “atinge” ecranul la “Muzica”, singura optiune nedefecta.
La Montreal, FRIG. Cunosteam frigul lui umed si vântos, locuisem 15 ani în acest oras, dar parca îi uitasem vântul taios de când l-am parasit acum opt ani. Oh, mon amour….
De la aeroportul Dorval, acuma Pierre Eliot Trudeau (pentru lume tot Dorval, mai simplu!), un taxi ma conduce la hotel, în centru. Doar ca bulevardul principal e blocat de parada de Saint Patrick. Începusem deja sa ma îngrijorez, uitând ca în Montrealul meu drag si latin totul “se aranjeaza”. Taximetristul a vorbit ceva cu o politista draguta care a oprit parada si ne-a facut un culoar de trecere. Poti sa nu iubiesti un asemenea oras?
Luxul din camera, minunat, iar pe Sainte Catherine, oamenii buluc. Toti aveau pahare de carton din care bausera mai devreme o cafea si care acuma contineau ca arma contra frigului rom cumparat la magazinul de bauturi “SAQ” (Societé des Alcohols du Québec, unde, spre deosebire de Ontario, se gaseste alcool pur, cu care visinata iese grozava).
Ordinea publica era pastrata de politiste tinere, unele însarcinate, care ciripeau în franceza gata sa te ajute sa-ti fixezi jobenurile sau insignele verzi, verdele fiind culoarea Irlandezilor, dar cu care acuma erau îmbracati toti etnicii minoritatilor vizibile din Montreal. De altfel în afara de copacii înca desfrunziti, TOTUL era verde: carele alegorice, baloanele, hainele, ornamentele, fardurile, si chiar bauturile.
Am strabatut multimile “încalzite” de rom si, cu autobuzul si metroul, am ajuns în fostul meu cartier. Totul era simpatic, murdarel si neîngrijit, geamurile autobuzelor erau negre de stropeala, dar eu eram fericita. In ziarul gratuit “Voir” (corespunzator cu “Now” din Toronto), nu erau programele filmelor, ca pe vremuri, ci eram trimisa pe web. Dar ce importanta mai avea acest amanunt? Eram în Montreal, mon amour, în librariile unde rasfoiam carti în franceza si ma adaposteam de frig la câte o cafenea mâncând un croissant adevarat.
Zilele au trecut ca fulgerul si n-am avut timp sa-mi vad prietenii. Poate ca doar de la aeroport i-as fi putut suna, pe când asteptam îmbarcarea, cum poate ca procedau toti pasagerii din sala de asteptare, care foloseau intensiv celularele. Privindu-i ma întrebam ce ar face cineva caruia bateria celularului n-ar mai functiona. Raspunsul l-am avut instantaneu: lânga mine era o doamna care vorbea si ea la telefon, dar nu la celular, ci se instalase asezata comod la un telefon public si vorbea nestingherita.
In avionul cu care am zburat spre Toronto am putut urmari stirile în ambele limbi, lucru important caci stirile din engleza si franceza difera în continut!
Toronto-ul, stralucitor si calm, m-a întâmpinat cu un frigulet atât de acceptabil si nevântos, încât am fost de-a dreptul înduiosata de “caldura” asa-zisului “rece” Toronto. Bagajul mi-era plin de carti în Franceza, caci sunt o nevindecabila adepta a limbilor latine, dar, daca n-ar fi fost acest amanunt, poate ca as fi putut sa exclam când am intrat în aeroportul Pearson (ce nume simplu!):
“Bun gasit, Toronto, mon amour!”





Veronica Pavel Lerner    7/1/2011


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian