Lângă o floare
Pământul îmbracă o haina albă,
ascunzând taine sub aburii de frig,
dar flori uitate în lacrimi de rouă
murmură tăcerea si nu pot să strig.
Clepsidrele sunt fără curcubee,
pare totul fantomatic si-nghetat,
si abandonând plimbări pe-o alee
rămân de un teleferic agătat.
Soarele pare o insulă pustie
fără a privighetorilor ciripit,
dar cerul are culori pe vârtejuri,
aducându-ne un vis înmugurit.
Mângâi cu privirea oglinda din cer,
stiind că anotimpul nu pot să-l aleg,
în zăpezi cu gheată rămân un stingher,
lângă o floare pe care nu pot s-o culeg.
Cântec pentru străbuni
Cărările adormite în amintiri
sunt dintr-un univers sugrumat,
iar în orizontul din iarbă revin
într-un apus străin si tremurat.
Zăpada-i albă si neînteleasă,
privim în noapte cerul supărat
si nu se văd microbii-n întunericul
opărit de hergheliile de durere.
Nu vrem schimbări, doar fotografiem
si nu ascultăm rezonanta terestră,
vântul e transparent nu cere sită
si nu trece credinta prin vamă.
Ni-s obositi străbunii pe zidul lor uitati,
nu-i mai dorim si nici nu nastem ziduri,
dar silabele-note de murmur al versului
adus de ei pentru noi, nu pot muri.
|
Constantin Rusu 5/18/2011 |
Contact: |
|
|
