Balade pentru tară
DOINĂ TRISTĂ
un vulcan de tevatură
unde lumea se înjură
si vrăjiti de falsi talanti
toti dau vina pe ceilalti.
scuipă Dunăre pe focul
care-ti mistuie norocul
iar tu - Oltule, fârtate,
zi o doină de dreptate:
e Tara o lacrimă
pe un plai de patimă
ce-o zdrobiră sub bocanci
fariseii - saltimbanci.
face-m-as poet-haiduc
Tării mele să-i aduc
la necazuri - ca prinos,
un domn harnic si mintos.
Tara seamănă cu mama
ce-si spală-n lacrimi năframa
si o ia prin munti, la vale,
hăulind doine de jale...
BALADĂ
Tara mea din povesti
cât de tristă ne esti;
si poetul - credea
că-ti veghează o stea,
steaua ta de destin
dintr-un vesnic amin
unde chiar Dumnezeu
te botează mereu.
Tara mea de crestini
botezati sub lumini,
cât necaz îti e dat?
cât mai ai de oftat?
trece timpul la pas.
doina-ti moare în glas.
s-au rupt brazii din trunchi
si-au căzut în genunchi.
george filip credea
că-ti veghează o stea;
cât de tristă ne esti
Tara mea din povesti !
PLÂNGE O STEA
în Carpati - în Tara mea
plânge pe destin o stea,
prin vântoase si talazuri
plâng nătângile necazuri.
doinele, printre vâlcele,
se doinesc triste si ele
iar soimanul soimilor
s-a dus lumii - călător.
calcă omul pe pământ
cu pasul sfintit - de sfânt
si-si spală tristele patimi
la izvoarele de lacrimi.
nu-i da Doamne omului
tristetea românului
că o poartă grea - pe jos,
ca pe crucea lui Hristos.
omu-si duce soarta lui
până-n poarta raiului
si-acolo-s stele desarte
care duc neamul la moarte.
prin vântoase si talazuri
plâng nătângile necazuri;
plânge pe destin o stea
în Carpati - în tara mea.
MAREA MEA
în căusul ei de sare
Marea-n veci rămâne - mare
si nu fuge-n tărmuri - suie,
precum dracul de tămâie.
m-am dus să-i sărut nisipul,
tărmul dur, valul si chipul.
plănuiam să mă răsfete
ca prin fosta tinerete,
dar Marea era posacă
si în soapte mai săracă.
nu m-a cunoscut - anume
când i-am zis cine-s, pe nume,
n-a uitat că am trădat-o
si uitării am lăsat-o.
pe mileniul trist se-ngână
si-i tulbure si bătrână.
când s-a zbicit soarele
mi-am clătit picioarele
si-n loc să-ntindă năframă
Marea m-a-njurat de mamă.
versul meu se potriveste:
da - trădarea se plăteste
si-acum mă iubeste - rea,
Marea Neagră, marea mea...
TARA ÎN GENUNCHI
se duc cocorii iar din Tara mea,
asa cum de vecii pleacă mereu.
destinul lor le râde dintr-o stea
iar nouă ne rămâne dorul greu.
am tras în jug de denii - si mai tragem.
numai prin basme cântă feti-frumosii.
stăpânii dau cu biciul si noi ragem
si uneori ne omorâm Hristosii.
de peste două mii de ani-lumină
noi semănăm si ne zidim bordeie
privind pe cer ca steaua cea divină
să ne prânzeasacă-n Cana-Galilee.
desertăciune..DA!...desertăciune!
ne duce-n hău corabia lui Noe.
pe Terra asta de delatiune
de pui de oameni nu mai e nevoie.
mai punem tricoloare prin balcoane
si murmurăm lozinci patriotarde
mergând spre purgator - batalioane
de oameni - stârvuri vii - si totul arde!
când am chemat poetii să salveze
numele Tării - erau beti prin crame.
prostia noastră, mintile obeze
au vrut destinul gliei să-l destrame.
o grea molimă dăinuie prin Tară.
se duc cocorii - cum se duc mereu.
visăm la o mai verde primăvară;
bine-cuvântă Doamne neamul meu!...
28 octombrie - 2010
la MONTREAL
|
George Filip 10/28/2010 |
Contact: |
|
|
