Intrare in primăvară
                     I 
  Pătrund în primăvară  ca-ntr-un vis  în care îmi contemplu  bucuria  Pentru o clipă  sunt nemuritoare –  am soră bună  vesnicia 
  Devin risipă  cum doar vesnicia  risipă stie  să devină  ca o săgeată  când prin trup străbate  lăsând deschise  cerurile toate -  puzderie de lumi  ce nu stiau  că-n mine iarna-ntreagă  dormitau 
  Si, când mă-ntorc,  o pulbere de stele  se revarsă,  câmpuri cu flori  din tălpile desculte  stând să crească  de parcă  niciodată n-am stiut  că sunt  o dâră de uscat pe ape 
  Din cer înalt  aud un gând ascuns:  nu, pentru oameni,  asta nu se poate. 
 
  INTRARE ÎN PRIMÎVARĂ                                      II 
 
  Azi simt că am intrat în primăvară –  sunt ca o ramură înmugurită  ce a visat întreaga iarnă  căldura sevei din pământ ivită  si-astept din mine  jeturi eclatante de lumină  să izbucnească  si –ca un val de nori –  sufletul tău să-l încălzească  să-l pot cunoaste  pe deplin 
  O frunză –pentru tine nevăzută –  a înverzit în pieptul meu  si-asteaptă ca întreg  copacul meu ascuns  să înfrunzească 
  E de ajuns  să-l simți  plutind  în jurul tău  si să-l numesti copacul vieții  ca pe de-a-ntregul ție  să-l închin. 
   INTRARE ÎN PRIMĂVARĂ 
                     III 
 
  Văd pretutindeni mantii de zăpadă,  dar simt că-n mine  a-nflorit un pom  cu rădăcina-n cer si ramuri-roată  si nevăzut de niciun ochi de om 
  Doar noaptea  pomul meu se înlumină –  cu ochii-nchisi  abia de-l pot roti 
 
  Simt clipa doar  cu vesnicie plină  si timpul parcă  nu s-ar mai ivi. 
                                        CA O PĂRERE 
 
  Ca o părere-mi sună  marte-n suflet –  e aerul mai proaspăt  si mai cald  si un avânt de viață  mă cuprinde  si sufletu-mi e parcă  mai înalt 
  Simt cald sărutul  soarelui în palmă –  îl simt si parcă  mâna a-nflorit 
  Privesc copiii adânciți în larmă  ca semn că zeul Pan  a si venit. 
 
                                           O LUME-ARHAICĂ SE ÎNTREVEDE 
 
 
  O lume-arhaică  se întrevede –  pământ si cer  se-ntrepătrund tăcut  si duhuri tainice si nevăzute  trezesc iar haina reavănă  la trai văzut 
  Tresaltă-n pasii mei zvâcniri de coajă –  semințele au încolțit de-acum  si merg de parc-as fi pătrunsă-n vrajă –  stihiilor din jur  să mă supun. 
 
                                              E TOTUL SIMPLU-N FIRE 
 
  E totul simplu-n fire  si-n mine simplu e -  sunt vamă de iubire  cum firea-ntreagă e 
  Iubirea ca o haină  prea lin mă înfăsoară –  port universu-n sânge  cum muzica-n vioară 
  Port universu-n vine  si-n frunte licărind -  lumina treaz mă tine  fără s-o mai aprind 
  Lumina asta trează  iubire e de veacuri  si sufletu-mi asează  în ceruri cu cerdacuri 
  De sus să tot privesc  iubirea cum coboară  si-n mine fremătând  să mă mai nasc o oară. 
 
                            AZI SIMT C-AM ÎNFLORIT PE DINĂUNTRU 
 
  Azi simt c-am înflorit  pe dinăuntru  de parcă  pomii-n floare-au izbucnit  si s-au mutat în curtea mea de taină,  iar cei de prin grădină au pierit 
  Îmi port pe cale bucuria lină,  grădinii pomii vreau să îi întorc,  primind în schimb o noapte mai senină  pe care cerului eu să i-o torc 
  Mângâi cu palma mâtisorii fragezi -  vreau în căus căpsorul  să  le –ncapă -  si-ncet plutesc în mine  si-ncep să mă rotesc -  cântul de păsări parcă m-ar purta  prin lumi secrete ce acum m-adapă 
  Nici nu mai stiu unde să mă opresc –  în mine primăvara a rămas,  chiar dacă-n iarnă geamuri înfloresc  si în troiene  neaua e-n popas. 
 
   ZVON DE VIATĂ 
 
  Zvon de viată  răspândit în lume  înfloreste aerul anume  pentru noi 
  E-o-năltare-n tot  ce ne-nconjoară:  firul ierbii printre pietre iară  s-a ivit 
  Pretutindeni ochii nevăzuti  strălucesc ascuns  simtind a vară,  brate nevăzute se întind  soarelui să-i spună bun venit 
  Suflete, si tu acum te-naltă  ca si cum te-ai naste  înc-o oară. 
                         
  SUNT CA O SĂMÂNTĂ SUB ZĂPADĂ 
 
 
  Sunt ca o sământă sub zăpadă,  toropită si c-un ochi afară,  celălalt ‘ năuntru se priveste  si de primăvară se-nfioară 
  Parcă infinitul se undeste-n mine –  prin cămări de suflet vrând să primenească  si prin vasu-n care locuiesc  se preumblă-o apă mai cerească 
  Înfloresc în taină, tot mai înăuntru –  floarea pomilor a izbucnit ascuns  si-o astept să spargă, să dea la iveală  sufletul ce-n alte lumi e dus. 
                                       SIMT O PUTERE MAGICĂ ÎN MINE 
 
 
  Simt o putere magică  în mine,  nici eu nu stiu  de unde s-a ivit 
  Mă-nalt ascuns  si sufletul e-nmugurit -  în vraja ta  de parcă am pătruns 
  Iau câmpurile-n trombă,  adânc în mine,  pe nesimtite  lutul s-a desprins 
  Simt mieii Pastelui  tăcuti,  gata de jertfă,  fără a simti durerea-n sânge,  ci numai pe Iisus,  în carnea lor  ascuns  când s-a ivi. 
 
                                                   SE SPARGE MIEZUL GRÂNELOR 
 
 
  Un zvon de viată  umblă peste câmp:  se sparge miezul grânelor  sub coajă  si-l oblojeste  si-l înluminează  duh tainic  din adâncuri de pământ 
  Se logodeste lutu-n somn  cu cerul  Când se trezeste,  e înluminat,  de parcă  nu l-au troienit zăpezi  si nici ca piatra  nu l-a uscat gerul 
  Uitarea e mereu  ascunsă-n miez –  e noaptea, zi  si ziua este noapte,  după cum duhul doarme  sub zăpezi  sau înverzeste  visurile toate.                      E TIMPUL SĂ PĂȘEȘTI ÎNALT 
 
 
  E timpul să păsesti înalt  pe străzi –  un vânt călduț  ivit printre cotloane  a încolțit cartofii  prin cămări  si primeneste  rufele-n balcoane 
  De bucurie, pomii înfrunzesc  si sângele s-a subțiat în taină,  e iarba încolțită sub zăpezi  si-ți străluceste pielea pe sub haină. 
 
 
    |  
    Olga Alexandra Diaconu      3/5/2010 |  
  Contact:  |   
	
		 | 
	
		
		
		
		
		
			
 
		
		
  
 
 
 
 
 
 
 
		 
		
		 |