Tableta Anului Nou : Urmele ecoului de lumina
Optimistele actiuni ale fiintei umane in relatie cu timpul, nu se fac prin asedierea timpului, ci prin cucerirea “locului” prin care “localizam” timpul cu cele doua slujnice incuscrite de verb: “a sui” si “a cobori”.
Silogistic de Anul Nou trebuie sa fim optimisti. Ergo: “suim” sau “urcam? “ Pentru ca par sinonime sa le incercam in dinti arama sau aurul. Observam ca apare dupa maguricea lexicala un... totusi: “te “sui” pe cal “, dar “te “urci” pe tron”, iar “daca ti se “suie” la cap”, incepi “sa urci “ vocea (tonul) la celalalt.”
Ce “suim” si ce “coborim”? Ca Sisif am ajuns iarasi la bolovanul de “urcat” - timpul. Pe timp nu poti sa te “ sui”, ci trebuie sa-l urci pentru ca nu vremurile sunt sub om, ci bietul om e sub bolovanul de urcat vremurile, parafrazand pe cronicar. Si pentru ca ne-am trezit pe taramul lui Sisif si-al filosofilor, in limba lor pentru cuvantul “timp” gasim doua rubedenii substantivale: Chronos si Kairos. Primul e timpul care curge, dureros de “cronic”, in valurile caruia nu putem sa ne scaldam a doua oara. Al doilea, kairos, e “timpul plin”, al “plinirii”, al “implinirii”, ceva ca o esenta al lui, un unt al timpului, sau cum buchea sfanta talmacea intruparea Cuvantului ca avand loc la incrucisarea “plinirii vremii” ( kairos) , sau vremurilor.
Anul Nou, tocmai pentru ca e “nou”, are ceva din gemenitatea celor doua semnificatii: e suis - urcus, e chronic - Kairotic. Am suit impreuna Muntele cu cele 12 triburi ale anului pana pe pragul Anului Nou.. Si acum? Inainte de a-i gusta cupa rodului de vin trebuie sa terminam dupa “suis” si cu “urcatul”. Daca “suisul” Muntelui este ceva subtil, sinaiticul culminand in taboric, focul vetrei profetind Lumina Cuvantului, ceva care ceva care doxologic strana exprima prin troparul “Schimbarii la Fata”, al “suirii pre Munte”. Spre deosebire de acesta,“urcusul” este ceva “greu” . In engleza “grave” are un inteles foarte “grav” fiind inrudit cu “gravitatia” suferintei lui Sisif ,dar mai ales inseamnand
si “mormant”. Precum o casa si omul are un pod pe care il numim memorie. De Anul Nou trebuie sa ne “urcam” mormantul ( chiar daca etimologic ne umple cu vanitatea lui “monumentum”) in podul memoriei, si salasluindu-l printre vechiturile timpului.Uneori e nostalgica aceasta despartire de dulcea “invechire” a noastra . Ceea ce ni s’a parut strai existential , punem in cutia de vechituri ale memoriei scriind dureros pe ea “in memoriam”.
Nu se poate altfel.. In Anul Nou nu se intra oricum, ci intr-un mod imperial. Nu mai suntem sclavii timpului vechi. Ni se mai da o sansa de la chronos la kairos. Nu intamplator sarbatorim pe Sf. Vasile la 1 Ianuarie. Numele sau inseamna Imparat, iar liturghia lui, speciala de celelalte, se continua cu exorcismele de orice fel de“invechire” ontologica. Semnificatia Anului Nou consta in darul divin de a putea sa ne “innoim” omul muritor dupa chipul Omului asa cum se face la 1 Ianuarie la fantana Potirului vietii fara de moarte. De aceea va doresc nu “ani vechi si multi”, ci “noul anului”, cel care, gandindu-ma la Ion Barbu: “facut e sa-l privim la soare”, sa va fie spre “multi viitori ani noi si fericiti!” si sa ne inaltam spre Soare ca un ecou al luminii !
Pr. Dumitru Ichim - Kitchener ON
|
Pr .Dumitru Ichim 1/1/2010 |
Contact: |
|
|
