Sublinieri : Vara
Vaca priponita de linia de “inalta” e o anomalie. Si ce? Parca e
singura? Da! Da’ e periculos, biata vita poate fi electrocutata!
Aiuirea, sta acolo ca intr-un tarc, lantul e lung, iarba destula,
trebuie gandit pozitiv, ce dracu’!
Sigur trebuie gandit pozitiv?
Motivatia negatiei e surpriza, surpriza aia ca o spaima de care nu ne
putem debarasa, n-am invatat sa ne debarasam.
Si atunci de unde positivism?
Malurile Amaradiei sunt pline de maci, toata lunca de la vale e plina
de maci, culmea Cornatalului e plina de maci, graul are culoarea
ciudata a covoarelor orientale, sigur, rosul macilor domina. Batrana
ar zice: “Bine, mai fata, Marioara, de unde necuratu’ or fi iesit
macii astia pe la noi? Ca oricat ma gandesc nu-mi aduc aminte sa-I fi
vazut vreodata!”
Chiar!
Emil, cu o tuica-doua in plus probabil, promite o galeata de peste:
“Gem apele de peste, pe cuvantul meu si daca nu ma credeti aduc eu o
galeata plina, o ora-doua si s-a facut!” Doua fatze amarate ca nici
martanul nu se uita la ele si cam atat;
“Iar au dat astia cu otrava, ‘tu-le asa si pe dincolo, ca nu pot sa
injur ca ma aude doamna-nvatatoare…..” Emil isi justifica esecul
Al cui?
Ce conteaza al cui? Omul incearca, intentia conteaza chiar daca
si…”iadul e pavat….” Si asa mai departe. Intentia blocheaza anormalul
si situatiile immediate au in ele o remarcabila cantitate de anormal.
Nu?
Stiu eu ?
Amaradia isi tine malurile la distanta, vara e scurta si apele
navalesc cu furie uneori indescriptibila, macii s-au asezat temporar,
evident, oricum au viata scurta, ce ma intriga cel mai mult este
constanta previzibilului; se pare ca stim foarte bine cate sanse are
vaca sa fie electrocutata, de ce infloresc macii pe dearandul si poate
si de ce stam inca in suspensia cautarilor pe care le suspectam, ca ce
altceva stim sa facem mai bine decat sa ne indoim: cum asa?
Abstractizez ca de obicei si nu sunt sigura ca nu pierd firul, apar
confuza si probabil dezorientata, mi-ar place sa zic absconsa, dar e
pretentious si mai ales inexact.
Nu sunt! Stiu exact ce vreau sa spun.
Ma uimeste insistenta cu care rasfoim paginile cunoasterii si mai ales
cat de insistent ratacim pe cararile confuziei, invatam greu,
recapitulam selective si aruncam la cos fara alegere, asa, pur si
simplu!
E vara!
Amaradia e o apa ca oricare alta si Emil n-are niciun motiv sa se
infurie, e cald si apele sunt joase, ce zic, un parau acolo, un amarat
de creek, de unde peste si cu si fara otrava el tot nu exista si Emil
stie asta ca si mine, ca si toata lumea.
Dar e un joc!
De aia nu stiu de ce trebuie sa fiu atat de serioasa, de ce teoretizez
aproape nevrotic atunci cand ar trebui sa ma bucur de
superficialitatea anotimpului usor cand soarele arde, apele abia se
tarasc, cerul are adancimea Marianelor, macii sangereaza sub placerea
privirilor admirative, pestii o “sterg” undeva de unde numai ei stiu
sa vina inapoi si Emil isi cauta copilaria cu candoarea sigur
ranforsata de una-doua tuici in plus.
Asa mai merge!
Sa zicem ca merge!
Ar trebui sa calc mai des inapoi, pentru ca ce altceva este aceasta
incursiune intr-un anotimp pe care il stiu pastrat intr-o lume de care
m-am departat vrand-nevrand?
As!
E vara, e cald, lumea se schimba in bine, in rau, se consuma in
intrebari, traieste si in ultima instanta leaga vaca de stalpul de
“inalta” si gata.
Maria Cecilia Nicu / Toronto
|
Maria Cecilia Nicu 8/15/2009 |
Contact: |
|
|
