Poezii crestine
Schimbarea la fata
unor femei de la tara, venite la slujba intronizarii parintelui Sebastian ca Episcop al Slatinei
Tot trec taranii nostri arsi de soare,
In barci de grau, spre muntele Tabor,
Si pe atatea ape migratoare,
Taborul e in inimile lor…
Pastreaza pentru ei, cat sa le creasca
Acelasi grau, si in ograda, prunci,
Si restu-mpart la spita omeneasca,
Si lui Hristos, ca e in ea, atunci…
Stau si privesc taranii, cum Ilie
Vine si el, la danie, rusinat –
Si le deschide cer de apa vie,
Ca si-a dat satul, inima, la sat …
Asa invie omul, chiar cand moare,
Precum taranii, mila, de-o invata,
Cat mai sunt ei, ne spala pe picioare,
Si ne mai schimba – Dumnezeu – la fata…
Sa ningi in sat, cu mine, des…
Coboara satul in fantani
In ciuturi de sinapse moarte,
Cand bem nisipul dintr-o carte
Doar ne spalam frumos pe maini
De-atatea cruci nejudecate…
Mai ara neamul meu pe cer,
In constelatii inflorite,
Se coc livezile de pite,
Si urca iarna prin prier,
De-atatea stele neplivite…
Bunica ia zapada-n maini,
Omatul rece da in floare,
Si-n infinit e sarbatoare
Ca ii beau, lapte de la sani,
Intreaga pomilor ninsoare …
Adulmec raiul – e pe-aici,
Zidit cuminte de-o mistrie
Pe un picior de vesnicie,
Si pe o gura de opinci,
Printre bunici de iasomie…
Se striga ei prin univers,
Cu barca pleaca printre sorii
Ce mai invart lumina morii,
Sa scrie painea unui vers,
Cu pestii limbii, si cu zorii…
Si iarna urca, la cules,
E alb opaitul galaxiei,
Iisus ia mainile Mariei,
Si-i spune: mama, te-am ales
Sa fii zidita vesniciei…
Sa ningi in sat, cu mine, des…
|
