Era ca ma nasteam a doua oara
Era ca ma nasteam a doua oara
din fibra de pamânt, din putregaiuri.
Ma plugareau prin coarne minotauri
si-mi sevuia ierbind a primavara.
Palpam pe forfotiri un stol de grauri
caci înc-aveam samanta de secara
uitata-n colt de gând din alta vara.
La graniti nu mai pângareau centauri.
Simtit-am cum ma-nalta trunchiul tare
cu bratele deschise catre astre
lânga un mal împrospatat de mare,
sa-mi frunzaresc iubirile albastre.
Dintre sonete învatam sa zboare
o rândunica-a cerurilor voastre.
Unde esti?
Cum iernilor le dantuiam marama
si ma-mbatam cu proaspat înghetat,
când, fara voie scapând frâul, mama
habar n-avea c-am disparut din pat!
Cum adunam sperantele din flama
pe care norul veri-nvolburat
o potopea a profetii prin drama
ce timpul de iubit mi-a spulberat!
Din oaza unor ochi plini de clementa
scrutez oglinda ochilor ceresti
cu-aceeasi nefireasca inocenta,
chiar daca-n riduri ample ma ghicesti.
Astazi, ca ieri, un mâine-i iar esenta
caci inima ma-ntreaba: “-Unde esti?”
Soarta frunzelor
În soarta frunzelor e-o uneltire
ce le însângereaza-n clorofila,
c-apoi sa le azvârle sub argila -
nuduri straine, fara cimitire.
Vântul betiv încârduind gherila
cu-a ploilor frigida irosire
le pângareste pân-la-nvinetire
prin paturi de mocirla, zloata, sila.
La ceasul sevelor robite-n toamna
când rusinate-au amurgit deodata,
Vendeta Vesniciei ferm condamna
durerea lor tardiv dezorientata
si-atunci, desi instinctul nu le-ndeamna,
frunzarele, palind, mor înc-o data.
Dudi Taimanescu Balaita din Vancouver
|
Dudi Taimanescu Balaita 3/20/2008 |
Contact: |
|
|
