Exceptii : Secretul Mirunei
Dar de ce trebuia sa rasara un trandafir intr-o gradina de gheturi vesnice ?
Tanara Miruna Tarcau este doar o taina inca neexplora-ta si multi condeieri, mai avizati sau nu, au dat buzna sa o legene pe metafore si sa-i poleiasca prematur statuia ce abia a inceput sa prinda contururi prin timpul si aerul atat de straveziu. Insa si eu, fiind un Don Quihote, dar mai modern, imi opresc Rosinanta in pragul enigmaticei tinere scriitoare sa beau o carafa de inspiratie si sa o pun pe-o aripa de legenda.
Dar eu nu voi scrie despre Miruna ci voi canta despre ea pe portativul unui eseu ce se pretinde a fi fara precedent.
Cel mai mare secret al Mirunei, pe care nici macar ea nu-l stie, este acela ca gazduieste in sange stelele cele mai pline de carate ale existentei temporare pe planeta noastra geoida : TINERETEA.
Cu perdelele trase la pestera existentei sale reale, pre-cum ireala Circe - Miruna fierbe licori de ratiune in amfore tainuitoare, impleteste si despleteste fragmente de viata si istorii crezand ca nici-un cavaler al condeiului nu va patrunde vreodata in laboratorul ei lucrativ.
Nu stie ea, Miruna, ca eu, poate cel mai liric dintre lirici, i-am investigat subtil si bunicii si parintii si si pe sora ei mai mare, adica pe frumoasa Diana.
Si ce am aflat ? Doar ca Miruna este nucleul unei enigme, ca forta ei motrice este tineretea si ca fructele secretului ei se numesc literatura, arbore mitic din care culege perle pe care ni le daruieste doar cand sunt perfect slefuite. Ah...dar sa nu uit : eu mai stiu ca de foarte tanara micuta si-a petrecut multe vacante, cu parintii, prin regiunea gaspeziana , acolo unde mrejele captivante danseaza pe un decor de aer precum ielele si doar din lemn sa fii cioplit pentru a nu fi topit si cutre-murat de fascinatie. Ei bine, chiar in acest imperiu impe-tuos si incredibil de acaparant copila Miruna nu se lasa
hipnotizata si fugea, se ascundea in palatele ei imagi-nare unde nascocea istorioare, personaje inexistente, mici povesti, istorioare, melodrame si chiar drame. Cand o antrenau la vreun dialog, s-o mai scoata din transa,parintii ei erau surprinsi de nastruzniciile copilului lor legitim si de dumnezeire, dar mai ales de virtuozita-tea limbajului atat de dezimvolt folosit de Miruna, la var-sta ei atat de cruda.
Fata cu ochi purpurii, mazlinii, as mai zice, a-nceput sa scrie la doar unsprezece ani si primul fruct literar, L,ile de Diable, l-a daruit cititorilor cand ii infloreau in varsta trandafirii rosii ai optimismului pentru a saisprezecea oara..
Stapanirea exceptionala a limbii franceze pe care a murmurat-o imediat dupa cuvantul "ma-ma" , magia de a crea intrigi, conflicte sau ironii subtile se asemuiesc in scriituta Mirunei unor descantece de fecioara, toate acestea poleindu-i naratiunea cu nuante de maxima originalitate.
Si iata ca doar dupa un an, in toamna lui 2007, Miruna scoate din cufarul ei cu magii transcedentale inca o perla : romanul Razboiul titanilor.
Daca vreu - si ma incumet s-o fac, adun toata cartea ei in doar trei dimensiuni bine distincte : fantastic, simbolic si initiatic.
Cu bagheta ei magica Miruna ne calauzeste intr-un spatiu nemarginit de legenda si de mister. Aceast perfectiune poetica de scriitura autoarea o reali-zeaza ajutata de Calliope, muza poeziei la greci - Grecie prin care tanara scriitoare a calcat cu pasii gratie vi-gurosilor si iubitorilor ei parinti.
Scena pe care se petrece actiunea noului roman este multidimensionala.
Remarcabil si dominant este in roman antagonismul intre surorile gemene Selenne si Eaneles. Caravana acestei fantastice incaierari ii invita pe cititori intr-o a patra dimensiune - a mortii, a Terrei.
In paralel cu duelul de factum se amplifica vizibil si rivalitatea dintre marionetele create de Miruna: Titanii si Olimpienii.
Fac un respiro si va reamintesc faptul ca un cronicar, mai ales un eseist, nu este musai obligat, meteahna pe care unii au adoptat-o, sa va povesteasca romanul, cartea etc...si va recomand sa cititi singuri singurei, din scoarta in scoarta, opera in discutie si abia dupa aceea va acord competenta de a va da cu presupusul.
Contrar tuturor criticilor mapamondieni care vor descinde in cadenta, in ritmul alert al romanului in discutie, critici cu naravul lor de a critica si de a-l pune la punct pe scriitorul care a transpirat la ordinator sau pe coltul clasic de masa, chiar eu intruchipand o lupta a contrariilor - care, lecturand, plutesc intr-o prelunga fascinatie de incrancenari tremolo si constante iar cand ajung la mal ii sarut mana celui, celei care a scris.
Pentru mine este mereu surprinzatoare maniera in care multpreatanara scriitoare isi lanseaza sagetile de luciditate filiozofica, ma impresioneaza maiestria din cuvintele cu care isi invesmanteaza ideile si frazele atat de limpezi, clare si lucide, care au subtila dar certa manire de a contura perfect personajele cu care ne intalnim pe bulevardul lecturarii cartii.
Imi imaginez ca un eventual interviu cu tanara scriitoare ar decurge cam asa :
- Totusi, Miruna, de ce subiectul romanului tau este razboiul ?
- Fiindca doar in adacadabra unui razboi oamenii normali pot deveni eroi.
- Dar daca vei aborda vreodata problematica unui razboi
real si total ?
- O sa ma gandesc si la aceasta si, desigur, voi gasi solutiile cele mai eficiente.
In epilogul scriselor mele m-as incumeta cu o intrebare dar ma tem de Doamna Viky, maicuta Mirunei, pe care o si vad sarind la mine: alo...poetu...lasa-mi fata in pace!
Dar merg la risc si protejat de dvs. lansez intrebarea in care se ascunde marele secret al interlocutoarei:
- Miruna, chiar, pana in prezent, nu te-a sarutat
nici-un baiat ?! Punct.
Ianuarie, 2008 - Montreal
|
George Filip 1/15/2008 |
Contact: |
|
|
