Sublinieri : O Poeta remarcabila
Motto: “ Numai poetilor li se intampla sa-si uite gandurile in poezie.”
(Liliana Filisan, in prefata vol. “LUNA AMARA”)
Nu stiu daca sunt de acord cu acel ”NUMAI”, dar afirmatia Lilianei,
chiar asa segmentata de indoiala mea, este remarcabila . Constientizarea
conditiei de a fi ….. ca poet…. creeaza poetul.
Edificiu fragil prin structura-I fragmentata de indoieli, presupuneri,
cunoastere, si mai ales de intrebari fara raspuns, opera poetica e un
chin continu….boala incurabila care daca nu te omoara te faramiteaza
spiritual …te imprastie in teritoriul orbecairilor fara sfarsit….se
inscrie, deci in acel labirint in care multi intra si putini, extrem de
putini, reusesc sa-i gaseasca iesirea….
M-a provocat, Liliana, cu volumul ei in care se dezvaluie si in care ne
invaluie cu parsivenia cuvantului controlat de o gandire poetica
personala….originala.
“Ma caut inspre mine
indiferenta timpului…”(Simbioza temporala)
ar fi trebuit sa fie motto-ul volumului asupra caruia m-am oprit de
catva timp- “Luna Amara”- si pe care, prin bunavointa unui “lant de
slabiciuni” Adelina-pseudonimul Lilianei pe site-ul literar Europeea- mi
l-a trimis printr-un gest de eleganta prietenie…
E o calatorie in “adancuri”….acele adancuri personale carora le datoram
placerea lecturilor remarcabile…poezia Lilianei scormonind
“indiferenta timpului” si incercand sa se gaseasca, ca, mai apoi, sa se
regaseasca in ceea ce exprima:
“Din alb ursita-n vremuri spre om si indurare,
traiesc din drogul milei intr-un pervers sevraj,
halucinand o lume si pentru cel ce n-are
nici zambet, nici putere, nici maine, nici curaj.” )Luna amara)
Doua coordonate mi se par fundamentale in cautarile Lilianei: Pe
deoparte, pasirea terestra, testarea profana, pipairea adevarurilor
la-ndemana, trairea imediata , consumarea, limitata de dimensiunea
efemera a timpului uman, executata cu linistea sau nelinistea
observatorului dar si cu pasiunea participantului direct:
“Ma pierd in timpul prezent,
ca un ecou al clipelor,
al dansului etern al trupurilor
ce plutesc sfidand varsta,
peste umbrele tristetii, marginitului nostru timp…
…nesfarsitul timp al iubirii.” (Ma darui)
Pe de alta parte, intoarcerea “fetei” catre “Inaltul”, naucita speranta
a “bratului ocrotitor”, plecare umila catre puterea absoluta a
Dumnezeirii in care se refugiaza cautand iesirea din confiziile,
ratacirile terstre;
“Nu-mi da Doamne cat pot duce,
si te rog asculta-ma,
fa-ma iedera pe cruce,
umbra nalucindu-ma!
…………………………
Si la margine de mine,
Fa-ma Doamne vesnicie,
Crucea zilelor de maine,
Mai usoara sa imi fie!”(Descantec de luna plina)
Contopite, lumile Lilianei se materializeaza intr-un univers poetic cu
marca, idee si forma converg servind tonalitati artistice capabile sa
transmita…sa ne oblige participarea intensa…stiti care…aceea care lasa urme.
“Sunt un suras,
smuls dimineata in zori, infinitului,
un cuvant simplu niciodata rostit,
in silabele trecerii timpului.”(Ma darui)
Trecerea timpului, ca sa reiau ideea , limita existentei, semnele
fragilitatii noastre temporale apar oarecum obsedant asa cum, desigur,
ca o contracarare logica a vulnerabilitatii vietii, iubirea este pilonul
soliditatii noastre indiferent de tribulatiile consumarii ei:
“Ninge iubite…la margini de lume,
cu indefinite taceri cardinalle,
ninsoarea absurd ne cheama pe nume,
printre abnorme lumini siderale.”(Ninge la margini de lume)
si:
“Si ce frumoasa sunt in prag de toamna,
ca ziua-mbratisata-n asfintit,
cand dragoste de viata ma condamna,
sa port in plete visul nenuntit.” (Femeie in prag de toamna)
M-am oprit “o secunda” asupra poeziei Lilianei… volumul ei cere timp,
analiza atenta, gandurile sunt complexe, expresia poetica neobisnuit de
eleganta….o stiu pe Adelina si am incercat sa v-o dezvalui- limitat de
altfel – pe Liliana Filisan.
Cititi-o!
Merita.
Maria Cecilia Nicu
|
Maria Cecilia Nicu 11/9/2007 |
Contact: |
|
|
