Infinitul Alb - Florica Batu Ichim
Un poet nu este niciodată fericit.
Nici Florica Bațu nu face excepție de la această afirmație.
Freamătul interior a condus-o către masa de scris, unde a așezat pe
hârtie o fărâmă din sensibilitatea ei sufletească.
Volumul de poezii Petala infinitului alb (Editura
Albatros, este structurat în zece părți, într-
un fel de decalog liric. Trei sunt simbolurile pe
care autoarea le utilizează cu predilecție: copacul,
dorul de țară și dragoste. Aceasta este o treime
simbolică reprezentând coloana vertebrală a
liricii sale.
Pentru poeta plecată din România în 1974
(actualmente trăieste în Canada, împreună cu
soțul, poetul Dumitru Ichim), dorul de țară si de
familia de aici constituie imboldul interior al confesiunii.
Titlurile multor poezii sunt elocvente în
acest sens: Trenul, Scaunul gol dintre noi, Prietenei
mele, Întoarcerea etc. Se pare că exilul este încă un
spin ce rănește sufletul omului sensibil ca și-n
vremea lui Ovidiu.
Dar poezia Floricăi Bațu e mult mai profundă,
receptivă prin sensibilitate și prin utilizarea unor
simboluri din cultura Greciei Antice: lâna de aur,
cutia Pandorei etc.
Cealaltă dimensiune esențială a liricii sale este
dragostea în două ipostaze: una pentru viață și
natură, alta pentru transcendent și infinit. Este
dragostea-punte ce leagă peisajele înflorite, cu
veșnicele Câmpii Alizee. Un pod spre eternitate
al unui suflet fragil, delicat și sensibil. Cine îl
poate trece? Doar acel cititor cu sufletul asemănător
cu îngerul, din poezia omonimă.
Central, în poezia Floricări Bațu este copacul,
deopotrivă arbore al înțelepciunii si misterios
drum, pe care lumina cerului coboară în
trupuri. Lângă simbolul sacru al unui copac,
totul este mai aproape.
|
Mitel Popa 9/17/2007 |
Contact: |
|
|
