Apatridul
Autobiografia lui Dragos Trică cu titlul de mai sus apărută în editura Masina de scris din Bucuresti 2005, 303 p., este o frescă a perioadei istorice tulburi de la cumpăna mileniilor. În „Nouăsprezece – Neunzehn” capitole autorul prezintă pe două planuri paralele, care aparent n-au nimic comun, conflictul său politic din România si lupta sa birocratică pentru dreptul de a muncii ca refugiat german, azilant sau apatrid în RGF. Povestitorul, arhitectul si sotia sa balerină, ajung între ciocan si nicovală în ambele tări în convulsiile inerente sfârsitului Războiul Rece.
După Revolutiile din 1989 nu mai este nevoie de anticomunisti, asa că s-au desfiintat avantajele fugarilor din fostul „Lagăr”. Cei care veneau din estul liber, fără Cortina de Fier, refuzau nolens, volens noul stindard al democratiei si germanitătii. Asa că nu mai erau bine văzuti. Justificarea fugii lui Decebal Triescu, eroul cărtii, cu un bunic neamt, Iliescu & Mineriada nu convinge pe nimeni si el cu sotia întră în armata de 7000 apatrizi români. Din lac în put. Multi dăduseră spagă pentru a fi apatrid, pentru dreptul la muncă în RFG. Autoritătile sesizează proliferarea apatrizilor si primejdia creării unui precedent periculos nu numai pentru români si încep repatrierea lor.
După o încrâncenare juridică de un deceniu eroii nostri scapă de sabia lui Damocles - de a ajunge fără voie pe Aeroportul Otopeni -, si obtin pasapoarte de apatrizi cu drept de muncă chiar fără supraveghere germană. Cartea e scrisă alert, permanenta amenintare directă, concretă „securistă” din est si indirectă, birocratică si abstractă din vest – „a venit azi o scrisoare?” -, ne reaminteste de paranoia a tot prezentă, cenusie din „Procesul” lui Franz Kafka.
Spaima refugiatului, fugarului într-o tară străină, fireste că nu e nouă. Decebal are însă originalitatea si orizontul duhovnicesc si sobornicesc a unui fost membru al tineretului ortodoxo-comunist, dizident din Bucuresti. El e socat când află că este taxat ca ortodox, dar relatiile personale, mersul „în audientă” sunt mai importante pentru el, ca normele impersonale etc. Un oriental în occident, ca pestele pe uscat.
Trecerea de la Războiul Rece cu o Cortină de Fier la UE cu o Cortină de Argint nu se face peste noapte, nici social-politic, nici psihologic. Nu numai arhitectul si balerina se zbat în „tara nimănui”. Meritul cărtii rezidă si în faptul că sunt prezentate veridic frica, dilemele bucurestenilor sub Ceausescu, Iliescu, minieri, capcanele birocratiei vestgermane si pe de altă parte, procesul de adaptare la un nou stil de viată, la o noua identitate, apuseană. Nu mai avem de a face decât superficial cu obisnuitul anticomunism postbelic, si nici cu demnitatea românilor membrii ai UE, ci cu un apatrid, care nu mai apartine unui stat, ci unei perioadei de tranzitie (1990-2007).
|
Viorel Roman 1/7/2006 |
Contact: |
|
|
