Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente
Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhiva 2026
Articole Arhiva 2025
Articole Arhiva 2024
Articole Arhiva 2023
Articole Arhiva 2022
Articole Arhiva 2021
Articole Arhiva 2020
Articole Arhiva 2019
Articole Arhiva 2018
Articole Arhiva 2017
Articole Arhiva 2016
Articole Arhiva 2015
Articole Arhiva 2014
Articole Arhiva 2013
Articole Arhiva 2012
Articole Arhiva 2011
Articole Arhiva 2010
Articole Arhiva 2009
Articole Arhiva 2008
Articole Arhiva 2007
Articole Arhiva 2006
Articole Arhiva 2005
Articole Arhiva 2004
Articole Arhiva 2003
Articole Arhiva 2002


Caritate la modul cel mai propriu: mâncare românească în comunitate pentru o cauză nobilă

Dăruind… vom dobândi
Caritate parafrazată și pusă în practică

Românii, ca mai toți europenii, știm de 1 Mai muncitoresc. Dar sărbătoarea propriu-zisă are rădăcini mai vechi și… americane.
Ziua Internațională a Muncii își are una dintre originile importante în America, în urma protestelor muncitorești de la Chicago din 1886. De aici s-a impus și una dintre cele mai cunoscute revendicări ale muncitorilor: opt ore de muncă, opt ore de odihnă și opt ore pentru viață. În Canada însă, povestea Labour Day / Ziua Muncii / Fête du Travail are propriul ei început. În primăvara anului 1872, sindicatul tipografilor din Toronto, Toronto Typographical Union, a intrat în grevă pentru reducerea timpului de lucru, militând pentru o zi de muncă de nouă ore. Mișcarea muncitorească din Toronto a devenit un moment important în istoria drepturilor lucrătorilor și a inspirat, la rândul ei, evoluțiile de peste graniță.
În 1894, guvernul canadian a recunoscut oficial Labour Day ca sărbătoare legală națională. Iată de ce ne bucurăm, an de an, de acest long weekend: o zi liberă oficială în toate provinciile și teritoriile Canadei. Cam totul se închide, dar natura rămâne deschisă. Este, pentru mulți dintre noi, ultima evadare simbolică a verii, înainte de începerea școlii și revenirea la ritmul obișnuit.

Ei bine, m-am oprit asupra acestei povești și cu gândul la o comunitate românească locală care folosește acest prilej nu pentru a se odihni, ci pentru… a munci. Se pregătește intens un eveniment caritabil, cu mâncare tradițională românească, gătită cu suflet și cu generozitate de o mână de gospodine inimoase. Duminică, 13 septembrie, de la ora 12:30, Catană Estate își deschide din nou porțile generoase și găzduiește un eveniment caritabil cu gust veritabil de România în Canada. Mariana Borza - un fel de adevărată regină a bucătăriei - coordonează pregătirile, iar Florica Catana, împreună cu alte doamne harnice, pregătesc masa de sărbătoare. Printre ele se află și Marcela Ghionoiu, pentru care pot spune, cu toată convingerea, că este una dintre acele persoane pe care te poți baza.

Bucuria este mai mare atunci când este împărtășită. Iar această întâlnire în jurul unei mese românești este mai mult decât un festin: este o strângere de fonduri pentru o cauză nobilă, într-un spirit de solidaritate pe care Lidia Catana l-a cultivat deja în comunitate.

Așa că… Veniți cu pofta de bucate tradiționale românești. Rămâneți pentru oameni. Pentru că, până la urmă, despre asta este vorba. Despre muncă. Despre dăruire. Despre comunitate. Despre bucuria de a face bine. Și, parafrazând titlul atât de frumos al cărții lui Nicolae Steinhardt:

Dăruind… vom dobândi. Vom dobândi oameni, prietenii, încredere, recunoștință și, poate cel mai important, sentimentul că binele făcut împreună nu se pierde niciodată.

Amorena Minculescu

,,,,,,,,,,,,,,,,,,

Detalii de Localizare
1. Adresă completă: 935929 Blenheim Rd, Blandford-Blenheim, ON N0J 1G0, Canada
2. Zonă: Proprietatea rurală privată este localizată în comunitatea Drumbo (municipiul Blandford-Blenheim), la mică distanță de autostrada 401 și de regiunea Kitchener-Waterloo.






Amorena Minculescu    9/11/2026


Contact:




 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian