Pasha , Paște, Trecere
Să învățăm să acceptăm durerea,
E semn că suntem încă vii.
Victoria asupra morții,
Doar Isus a dobândit-o pentru noi.
A fost jertfit ca un miel,
Lipsit de apărare și răstignit pe un trunchi de lemn.
Crucea i-a fost chin și alinare.
Călăii l-au țintuit în cuie,
L-au așezat între tâlhari.
El se ruga pios la Tatăl,
Cerându-i: "Iartă-i, Doamne, că nu știu ce fac!"
Pe frunte i-au îndesat coroana,
Spinii până la sânge au mușcat.
Ostașii cu oțet îi spălau rana.
De milă, norii pe dealul negru s-au adunat,
Vărsând lacrimi, cutremurând pământul,
Până când Dumnezeu Tatăl sufletul Fiului,
Iisus, în cer l-a luat.
Jertfa Lui este iertare pentru cei mulți,
Răbdare și sacrificiu suprem.
Povestea se repetă an de an,
Creștinii așteaptă Lumina Sfântă care întărește credința:
Isus pentru noi a înviat.
Mama
Pe cornișa de aur, îngerii plâng
O mamă cu sufletul blând s-a stins
A plecat. Într-o stea s-a mutat, dar și în veșnicia din gând
De acolo, de sus, va privi neîncetat spre pământ
Și mama mea, și mama ta, și cele care vor urma.
Cu palmele împreunate, mereu se ruga
Copilul să-i fie sănătos, bărbatul, stâlp și ajutor
Iar pentru ea, nimic nu cerea
Privea icoana din perete cu Maica Sfântă și al său prunc
Ștergându-și ochii cu o batistă,
o auzeam șoptind:
Să ne ajute Dumnezeu
Am fost o flacără mereu,
acum fac ce pot,
ce nu las în grija Celui care ne-a adus pe pământ
Mamă.
Cuvânt simplu,
dar duios, ce adună în el iubire,
bunătate, înțelepciune
Și de-ar întinde brațele la pieptul ei firav,
ar strânge cu dragostea o lume.
Lumina din întuneric
Aștept cuminte în colțul meu de jad
Și simt pupilele cum se dilată privindu-te, clipele ard.
Contur de lumină sau inspirație divină -
Ce văd cu ochii minții pare ireal.
O carte se deschide, iar mâinile ce o susțin par flori de crin.
Trupul îmi vibrează, tremur plăcut, o dulce căldură.
Uit cine sunt. Ridic privirea – un albastru intens.
Ce e cu mine? Sunt trează sau visez?
Văd stele cum pică și urme de foc,
Aud cânturi de îngeri cum se ridică,
Slăvind pe Hristos.
Cu trupul de lut, în mâini țin o candelă aprinsă.
Icoana face parte din vis, sau clipa ce trece
prin fața ochilor mei e hărăzită?
E noaptea învierii și cerul e deschis.
Pământul, o minge de foc.
Ateei își măsoară puterea, iar omenirea, este de neînțeles.
Pentru ce atâtea jertfe,
pentru ce atâta răutate, când Tatăl ceresc
și-a dat unicul Fiu pentru iertarea de păcate?
Întrebările rămân fără răspuns.
Cutreier pământul cu gândul, mă închin pios
pentru o lume fără vărsări de sânge
și pentru învierea lui Hristos!
Coca Popescu
|
Coca Popescu 4/3/2026 |
Contact: |
|
|
