Ce mi-a mai oferit acest an generos...
Zborul dus-întors peste streașina sufletului, mărilor și țărilor, mistuitoare călătorie. De la un om iubit la altul, pari a nu obosi niciodată. Cedând însă câte puțin din cele patru valve, descoperi suferința tricuspidiană. Știai că mitrala ți-e ușor defectă de la naștere, dar abia acum e limpede de unde necontenita zbatere de aripă. Plângi prea ușor, vrei ce nu se poate, întinzi dureros și inutil de dor. Se va sau te va rupe în două sau în nouă. Castelul în care visezi să fiți toți împreună nu va exista vreodată. Zadarnică încăpățânarea de a-i adăuga cu fiecare zbor câte o cărămidă. Ia aminte la păsările cerului - construiesc cuiburi fragile, dar rezistente. Pari mai degrabă fluture înfășurat în mătase și superficialitate. Dacă-i pe-așa, predă-te stării de grație, desfă-ți larg aripile și bucură-te de “clipa cea repede”. Alta nu mai prinzi.
Din cele de mai sus, postate recent pe facebook, transpar gândurile mele recunoscătoare pentru ceea ce mi-a dăruit 2025.
Acest an care pleacă mi-a adus un cadou uriaș: câteva luni bune petrecute alături de părinți.
O veste grea m-a făcut să pun între paranteze tot și să plec la ei.
Am văzut în jur atât de multe sfârșeli sufletești în care fiul sau fiica din prea mare depărtare ajungeau prea târziu lângă trupul părintelui. Mi-am dorit să mai smulgem vremii și vremurilor un timp de bucurie împreună, de tihnă și povești.
Cât timp mai sunt pe picioarele lor, chiar așa, slăbite.
Și ni s-au mai îngăduit: dimineți magice cu tata, bastonul și ture lente prin jurul blocului, dus-întors de la tratament, după amieze active cu mama, povești și ieșiri în Bucureștiul iubit.
Din prima clipă a regăsirii, am simțit acut scurgerea orelor, zilelor. Starea de grație a lui hic et nunc și-a multipicat intensitatea. Știam toți trei pe de rost cantitatea și textura nisipului din clepsidră.
Un mare mulțumesc, 2025, pentru această capsulă încastrată în timp prețios.
Ce mi-a mai oferit acest an generos: minunate clipe savurate cu cei mai frumoși copii: Alex, Luca, Nicolas, cărți și fantastice descoperiri culturale româno-canadiene, muzică și artiști tineri, continuitatea acestei povești din cuvinte cu Observatorul, mulțumesc, domnule Puiu Popescu, aceeași continuitate în emisiunea “Noi, Românii”, mulțumesc, Raul, prietenie solid construită la locul de muncă, mulțumesc, Oana, Nicoleta, Vera, Tatiana, Florentin, Alin, colaborări și mici reușite în comunitate, bucuria unui cerc de minunați prieteni și mi-ar trebui multe pagini să enumăr toate numele cărora le port recunoștință.
La final, 2025 mi-a mai împlinit o dorință: am ajuns în sfârșit, cu emoție, la dosarul CNSAS al unui străbun ucis de comuniști în închisoare.
Sper ca 2026 să-mi aducă tenacitatea de a publica volumul bazat pe povestea acestui intelectual interbelic oprit din munca lui creativã în mod tragic și mult prea devreme.
|
Amorena Minculescu 12/14/2025 |
Contact: |
|
|
