Unirile dinaintea Marii Uniri. Interviu cu acad. Ioan Aurel Pop președintele Academiei Române
– Unirile dinaintea Marii Uniri sunt cele mai importante momente din istoria noastră, pașii hotărători ce au dus la Marea Unire din 1918. Vom puncta azi doar o parte dintre ele.
– Eu n-aș vorbi de unirile noastre decât de la existența poporului român încoace. Chiar dacă avem antecesori prin strămoși și romani și dacogeți, iar de la românii încoace, asta înseamnă cam de o mie de ani încoace, am avut mereu sentimentul că suntem altceva decât popoarele din jur, pentru că și oamenii de atunci vedeau că unii vorbesc o limbă, alții alte limbi, că unii au anumite credințe, că unii se îmbracă într-un anumit fel, alții în alt fel. Deci etnicitatea nu e un lucru nou. N-a apărut în istorie ex abrupto la 1800, să spunem. Tocmai de aceea, unirile noastre au plecat de la mic spre mare, ne-am unit întâi într-o vale, ne-am unit într-o depresiune, ne-am unit într-o câmpie, ne-am unit într-o regiune în care am găsit un conducător potrivit. Aceste uniri sunt perpetue, ele pregătesc națiunea modernă pentru Unirea cea mare.
Documentele istorice descoperite și studiate de academicieni alături de studenții lor ne aduc noi mărturii. Ștefan cel Mare, care își numea țara lui Țara Românească, nu Moldova, o numea Valahia, iar despre Țara Românească zicea cealaltă Valahie, Ștefan cel Mare a fost numit, de pildă, în documente venețiene, câteva decenii la rând, regele Daciei, pentru că el era văzut ca un posibil unificator. Noi știam numai de Mihai Viteazul. Ce să mai spun de Mihai Viteazul, care a pus în fapt lucrurile? El n-a vrut să creeze o Românie, era ante literam, era cumva înainte de fire și de vreme, dar unindu-i pe românii din Țara Românească cu cei din Moldova și cu cei din Transilvania, el a creat modelul necesar pentru unire și chiar dacă oamenii nu l-au conștientizat atunci, la 1599-1600, urmașii, la scurtă vreme, la mai scurtă vreme decât credem – nu Bălcescu e primul care vede, urmașii au înțeles că fapta lui Mihai a fost un îndemn iar îndemnul acesta s-a văzut cel mai bine, în primul rând în Transilvania, unde românii trăiau sub o stăpânire străină și unde clasa stăpânitoare era de o limbă și de o lege și poporul de jos era de altă limbă și de altă lege. Cu alte cuvinte, Mihai a dat un exemplu și nu întâmplător a devenit erou național, pentru că el a făcut și gesturi care nu se poate să nu ne dea de gândit dacă privim la unirea care avea să vină: a creat stema unitară a celor trei țări; s-a intitulat Domn al Țării Românești, al Ardealului și a toată țara Moldovei. A dat drept limbii române în cetate în Transilvania. Toate acestea, pe lângă multe elemente de dezbinare care erau atunci, indubitabil, au contribuit la unire.
– Oameni, locuri, moment… istoria României dovedește lupta neîntreruptă de păstrare a unității naționale.
– Pe la 1688 își încheia domnia Șerban Cantacuzino și se suia pe tronul Țării Românești Constantin Brâncoveanu, când apare Biblia de la București. Biblia de la București este un act de unitate spirituală care pregătește unitatea politică a românilor, pentru că la Biblia de la București au lucrat cărturari din Țara Românească, Transilvania și Moldova. Dar nu repetăm unde a ajuns acest lucru. Sigur, vin momentele secolului al XIX, cele care toate sunt fundamentale. De la Tudor Vladimirescu, trecând prin Revoluția de la 48-49, ajungând la Cuza. Este extrem de important să ne amintim de Cuza, nu de unirea mică sau mare. Unirea noastră a fost perpetuă și s-a făcut din aproape în aproape, cum vă spuneam, iar Unirea de la 1859 este o unire de temelie, o unire de bază fără de care nu se poate imagina cealaltă. O efigie a istoriei noastre. Alexandru Ioan Cuza I este, după părerea mea, cel mai eficient aplicator al programului de la 1848-49. Revoluția de la `48, din instinctul de dragoste pentru poporul nostru, a făcut un program de țară, cum am zice azi. Cel mai frumos program de țară, pe care românii treptat l-au pus în practică până în 1918, până a început epoca interbelică. Când începe epoca interbelică, putem spune că, în linii mari, programul de la 1848 era făcut. Dintre toți șefii statului nostrum – că România era o monarhie pe-atunci – Alexandru Cuza a reușit în cel mai scurt timp, șapte ani, să facă cele mai multe reforme trecute în programul Revoluției de la 1848.
Toate acestea sunt trepte spre ceea ce avea să fie la începutul secolului XX, încununat cu Marea Unire.
Mădălina Corina Diaconu
UZPR
|
de Mădălina Corina Diaconu 11/30/2025 |
Contact: |
|
|
