Scrisoare pe geam
E atât de frig în suflet și în casă,
Zăvorul de la poartă a ruginit,
Copacilor de frunze nu le pasă,
Livezile au dor nemărginit.
Pe geamul aburit scriu o scrisoare,
Prin litere se vede numai ploaie;
Am scris din nou cam ceea ce mă doare.
Și geamul de alături e altă foaie
Cu gânduri efemere, care plâng,
Căci lacrimi se tot scurg pe geamul ud,
De la cuvinte ce alunecă, se strâng,
Iar stropii, clipocind, se tot aud.
De când te-ai dus a ostenit și Timpul,
Pâraiele tot cântă-n vadul lor,
Și anotimpuri au trecut, cu schimbul;
Acum și-acesta este … incolor.
E toamnă sau e iarnă, nu mai știu,
În jur sunt numai lumi de apă rece,
Nimic nu pare să mai fie viu,
Nici nu mai știu dacă și-acesta trece.
În ce sertar o fi iubirea noastră,
Sau poate-i rătăcită în livadă?
Eu vreau să plec acum de la fereastră,
Căci nu mai vreau pustiul să mă vadă.
Dar iată, pe aleea cu pietriș
Aud mai clar pașii familiari
Ai cele care vine, pe furiș,
Din lumea ei de visători hoinari.
A.R.,
|
