Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente
Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhiva 2025
Articole Arhiva 2024
Articole Arhiva 2023
Articole Arhiva 2022
Articole Arhiva 2021
Articole Arhiva 2020
Articole Arhiva 2019
Articole Arhiva 2018
Articole Arhiva 2017
Articole Arhiva 2016
Articole Arhiva 2015
Articole Arhiva 2014
Articole Arhiva 2013
Articole Arhiva 2012
Articole Arhiva 2011
Articole Arhiva 2010
Articole Arhiva 2009
Articole Arhiva 2008
Articole Arhiva 2007
Articole Arhiva 2006
Articole Arhiva 2005
Articole Arhiva 2004
Articole Arhiva 2003
Articole Arhiva 2002


Scriitorii lunii noiembrie (Brumar)

Și luna noiembrie este bogată în scriitori români, de asemenea în reprezentanți ai literaturii universale.
Mihail Sadoveanu (Pașcani, 5.11.1880 – București, 19.10.1961) este unul dintre cei mai mari prozatori români, cu o operă vastă și o biografie controverastă, longevitatea plimbându-l prin mai multe orânduiri, fiind considerat mason și ajungând să conducă Parlamentul (Marea Adunare Națională) și Uniunea Scriitorilor din România. Cele mai cunoscute romane sunt: Neamul Șoimăreștilor, Frații Jderi, Baltagul, iar ca nereușită pentru aderarea nedisimulată la ideile totalitarismului, romanul Mitrea Cocor.
Iulia Hasdeu (București, 19.11.1869- București, 29.09.1888), poetă care a murit foarte tânără, fiica savantului Bogdan Petriceicu Hasdeu, a fost supradotată în literatură, muzică și pictură, a studiat la Sorbona, Paris, și a compus versuri, proză, jurnal, teatru, povestiri, basme etc.: Mademoiselle Maussade (Domnișoara Ursuză), Prințesa Fluture , Bourgeons d.Avril.
Eugen Ionescu /Eugene Ionesco (Slatina, 26.11.1909 – Paris, 28.03.1994) a fost un scriitor care s-a exprimat în limbile română și franceză, publicând în românește Elegii pentru ființe mici, versuri și Nu!, carte de eseuri abordând cu îndrăzneală operele unor mari scriitori români. Plecat în Franța, mama fiind franțuzoaică, s-a afirmat ca academician și mare dramaturg, cu piesele Cântăreața cheală, Regele moare, Rinocerii, Scaunele. Scriitorul nu a dorit să revină în țară nici măcar temporar, la centenarul nașterii sale, fiica, Marie-France Ionescu, protestând față de considerarea sa drept scriitor român, centenarul fiind propus ca aniversare internațională de către Nicolae Manolescu, care era ambasador la UNESCO. După cum știu, de când am fost inspector școlar la Slatina, biblioteca județeană și un liceu poartă numele lui Ion Minulescu, care nu s-a născut în localitate, dar numele Eugen Ionescu îl poartă o școală gimnazială.
Vasile Voiculescu ( Pârscov, Buzău, 27.11.1884 – București, 26.04.1963) A fost unul dintre cei mai mari poeți români, din păcate neinclus în programele școlare în timpul vieții și decedat după anii de detenție îndurați după șaptezeci de ani. A fost medic, supranumit „doctorul fără arginți”, întrucât nu lua bani de la pacienții nevoiași. Volume de poezie: Din țara zimbrului, Poeme cu îngeri, Întrezăriri (acest titlu a fost preluat pentru revista de cultură pe care o publică în comuna natală profesorul Gheorghe Postelnicu), Ultirmele sonete închipuite ale lui Shakespeare în traducere imaginară de Vasile Voiculescu; romane: Zahei orbul, Ultimul Berevoi; teatru: Duhul pământului.
Mihail Drumeș (Ohrida, Macedonia de Nord,26.11.1901 – București, 27.02.1982) a fost un scriitor foarte popular în perioada dintre cele două războaie mondiale, cele mai cunoscute succese literare fiind romanele Invitația la vals, Scrisoare de dragoste, Elevul Dima dintr-a șaptea. Liceul l-a urmat la Caracal și la Craiova, facultatea în capitală. La Balș poartă numele lui o școală și o casă memorială.
Jean Bart (Burdujeni, Botoșani, 28.11.1874 – București, 12.05.1933), este pseudonimul lui Eugeniu Botez, preluat după numele unui celebru corsar francez. L-a avut ca învățător pentru un an pe Ion Creangă. A introdus în literatura română tema marină și a publicat romanele Europolis și Jurnal de bord.
Liviu Rebreanu (Târlișua, Bistrița-Năsăud, 27.11.1885 – Valea Mare-Ștefănești, Argeș, 1.09.1944) , nume sonor între prozatorii români, s-a născut într-o familie cu paisprezece copii, căreia tatăl, învățător, cu greu putea să-i asigure cele necesare. Viitorul romancier a urmat o școală militară și a avut înclinație către limbile străine, iar trecerea Carpaților din Transilvania aflată sub ocupație austro-ungară, în Regat, a dus la închiderea sa, la Văcărești, apoi la Gyula. Romane: Ion, Răscoala, Gorila, Pădurea spânzuraților. A fost director al Teatrului Național și decorat cu Ordinul Crucea României în grad de Mare Cruce.
Tot în luna noiembrie s-au născut scriitorii din literatura universală Mark Twain, Feodor Dostoievski, Kurt Vonegut, Carlos Fuentes.

Sfârșitul de toamnă și prefigurarea iernii au adus nume importante în literatura română și universală.


Corneliu Vasile





Corneliu Vasile    11/1/2025


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian