Rezonante - Între două lumi
Niciodată n-a fost tranziția mai bruscă și mai revelatoare, niciodată diferențele mai clare între cele două lumi, de-o parte și de alta a Atlanticului.
Ieri eram literal în mijlocul rafinamentelor franțuzești, azi eram invitată de un vendor la un meci de baschet, într-una din arenele cele mai mari din Toronto, în care se ova și se scanda în ritmuri sugerate/impuse.
Ieri eram într-o librărie a Universității Sorbona, librărie filozofică, se spunea... iar cărțile niciodată n-au mirosit mai frumos decât acolo. Miros de tipar proaspăt. Apoi era anticipația că între copertele lor găsești înțelepciuni și adâncimi pe care nu le poți găsi pe toate drumurile, atât ale filozofilor clasici, cât și ale unora Marxiști, până la alții noi, pe care i-aș fi descoperit cu interes. Aș fi stat acolo cu orele, cu zilele, cu lunile să parcurg, în acel panteon al ideilor, carte după carte. Nu mai făcusem demult așa ceva, uitasem și gustul, de când citim online sau mai mult răsfoim (fără să mai întoarcem paginile), în loc să mai citim din scoarță în scoarță (oare ce este scoarța de carte?).
Vorbind despre diferențele dintre lumi, să spun doar că politețurile franceze par puțin exagerate, după gustul meu. Madame în sus, madame în jos. La un moment dat eram într-o intersecție și pe un bărbat era să-l calce o mașină și cineva de pe trotoar striga: Monsieur, Monsieur!... Ca urmare, mai mulți messieurs s-au întors să vadă cine striga, mai puțin acela ce trebuia să se ferească urgent de mașină... Comunicația pare destul de ineficientă și deși sunt tot felul de răsfățuri și politețuri de suprafață, sub ele se pot ascunde atât atitudini de superioritate cât și impoliteturi.
La canadieni e invers: ei te tutuiesc, nu sunt protocolari, te strigă pe nume, dar sunt de fapt foarte amabili. În plus, sunt clari și conciși în ceea ce spun. Dacă vor să-ți dea o sugestie, o fac politicos și uneori cu umor, parcă scuzandu-se.
Vorbim de două societăți bazate pe alte valori. Azi, la meciul de baschet, o echipă din Toronto (Raptors) juca cu una din SUA. E rivalitate între noi și ei, iar de când cu Trump, canadianul încearcă să țină capul sus. Cei 20 000 de specatatori umpluseră arena ochi și anticipau victoria. La astfel de spectacole totul e pe steroizi: voci bune să intoneze imnurile naționale, apoi ritmuri sonore de vibrează clădirea, lumini ce dansează alert pe plafoane, ovații și urale, scandări diverse, etc... nici la pauză nu se ia pauză, atunci apare partea feminina să țină spiritele sus, să nu se plictisească lumea. Ea e acolo mai mult că entertainer, un decor în mișcare, un cheerleader. Apoi intră iar băieții cu mingea, alte urale, alte scandări, alte ritmuri ce parcă trec prin tine, făcând să rezoneze toată lumea, la unison. Încurajările de la monitorul central spun spectatorilor ce și cum să strige: "Loud, Louder, Loudest", iar rezultatul obținut este exact acela dictat. Cea mai hazoasă directivă dată publicului suna: "Let's get ridiculous", așa că asta au făcut...
Ai zice că astfel de atitudini colective, sincronizate, au șansa să încurajeze performanța mare, dar asta nu se întâmplă totdeauna. Azi, de exemplu, echipa Torontoniana de baschet a luat bătaie. Canadienii însă nu se supară, nici nu înjură, ci rămân neabătuți în suportul lor necondiționat pentru echipele ce îi reprezintă.
Dacă la francezi e clară regula că la petreceri sau la jocuri NU se vorbește despre business, la Toronto mai mult despre asta se discută, iar jocurile rămân un pretext de întâlnire, mai mult să-ți cunoști partenerii de afaceri, ba chiar să faci decizii de business.
Noi eram toți într-o lojă privată, unde era mai mult o petrecere, cu mâncare și băutură la discreție, precum și subiecte nelimitate de discuție, despre servici.
Cum spuneam, societățile de o parte și alta a oceanului sunt foarte diferite. Au însă și ceva în comun: Nici una nu s-ar da pe cealaltă. Iar eu, prinsă între două lumi, ajung să nu mă recunosc, de parcă aș fi două persoane diferite într-una singură...
Canada ne primește în culori triumfale de roșu aprins, de parcă steagul îi sta în fiecare frunză. Culorile sunt incredibile și mult mai aprinse decât minunatele toamne de oriunde. La sosire lumina era superbă și într-un fel ciudat, după ce scrisesem pe avion că aș considera revenirea în spațiul european, când am ajuns în Canada, iar m-a atras ca un magnet, eram acasă. Mai mult, prietenii au postat la revenirea noastră culorile toamnei canadiene, pentru noi. Stiau ca le-am dus dorul. De fapt, simt că mă împart între mai multe case, fiecare dragi, fiecare altfel.
Milena Munteanu, Toronto
|
Milena Munteanu 10/31/2025 |
Contact: |
|
|
