Craiova – un spațiu cultural și istoric
Constantin Lupeanu, cel mai cunoscut sinolog român, traducător, prozator, poet, dramaturg, eseist, diplomat de carieră consacră orașului Craiova, un poem seducător. Jocul seducției se produce în momentul în care poveștile istorice și mitologice inserate în substratul poemului dezvoltă un discurs ideatic din care răzbate marea dragoste a autorului pentru acest spațiu. Intitulat Craiova, perla Olteniei, poemul indică încă din titlu, rolul pe care-l are acest așezământ în imaginarul simbolic al autorului. Poemul debutează printr-o alunecare în trecutul biografic, strategia stilistică mizând pe puterea memoriei retrospective, cadrul afectiv descătușând emoții autentice la nivelul subconștientului. De la imaginea mamei la descrierea spațiului geografic Murgași – Craiova, poetul surprinde simbioza dintre sufletul oamenilor și locul în care ei trăiesc. Printr-un procedeu narativ, poemul se derulează pe osatura discursului obiectiv, ceea ce face ca dinamica simbolică să evolueze linear. Recursul la istoria orașului Craiova nu face altceva decât să sublinieze vechimea acestei așezări, spațiu referențial al spiritualității Olteniei. Constantin Lupeanu suprapune registrul viziunii subiective peste discursul obiectiv, conferind creației un statut aparte: deopotrivă estetică, dar și documentară.
Poemul este integrat în cel mai recent roman al autorului, cel de-al șaptelea roman intitulat Corabia Piraților, mai precis, poemul este atașat la finalul capitolului al optulea. Descrierile peisagistice, prezentarea arhitecturală, evocarea locurilor importante ale Craiovei, conferă poemului, nuanțe pasteliste. Dincolo de pitorescul descrierii, se remarcă tehnica dialogică, mai bine zis, monologică, tehnică prin care se naște dinamica textuală. E un poem care trezește conștiința apartenenței la o civilizație străveche, e un poem care stabilește conexiuni puternice între prezent și trecut. Prin filele mitologizante ale istoriei Craiovei ne întoarcem la origini, ne regăsim esența spirituală. Supranumit Orașul Soarelui de către Mircea Eliade, Craiova e locul de obârșie al Arimilor, e spațiul care adăpostește întreaga noastră istorie. Prin acest poem, Constantin Lupeanu surprinde esența Olteniei; e un poem care nu doar elogiază Craiova, e o creație prin care ne identificăm la nivel cultural, ne construim legitimitate în fața destinului, ne recâștigăm noblețea vechimii neamului nostru. Poemul transpune metaforic, întreaga istorie a Craiovei, iar prin procedeul stilistic al memoriei retrospective, versurile declanșează un complex al celor mai înalte trăiri.
Mihaela I. Rădulescu
CONSTANTIN LUPEANU
CRAIOVA, PERLA OLTENIEI
La doisprezece ani, am plecat într-o dimineață
Cu mămica, din Murgași, am bătut cu pasul cei
Douăzeci de kilometri și am făcut popas la Șimnic,
În vârful dealului. Mă dureau picioarele și m-am așezat
Pe o buză de pisc. Parcă se surpase pământul sub mine.
Drumul șes de până acolo cobora brusc, amețitor.
O cărare șerpuia la vale, neastâmpărată, și se cumințea
Abia la cișmeaua cu două guri de balaur
Care scoteau apă, nu foc, ca în basmul
Știut de mine de la Baba Ica. Uite Craiova, zice mămica,
Unde? Acolo, hăt înainte, vezi puzderia aia de case?
Alea-s ca pe la noi! am răspuns, bosumflat.
Aveam ochi buni, voiam să mă fac marinar, dornic
Să urlu de sus, de pe catarg: Craiova la tribord!
Dar nu puteam să strig, nu vedeam nici un oraș!
Ne-om fi rătăcit pe Dealul Vulpenilor sau când
Am urcat de la Motoci, ia vezi, apucarăm
Pe drum greșit. Hai, sus, până-n Lascăr Catargiu
O să mai obosești o dată! Am luat-o
Pe șarpele cotit până jos la cișmeaua balaur,
Am trecut peste șinele trenului pe care
Mi-l închipuiam ca un dragon, dar s-a ferit, n-a apărut
În drumul nostru spre Școala pedagogică,
Unde-nvăța sora mea Nuța.
Eu tot nedumerit. Unde e orașul?
Eram cu gândul la Murgași, Micul Paris,
Cum i se spunea.
Îmi julisem picioarele de piatra cenușie, rece,
A străzilor Craiovei, pline de
Mașini și motociclete. Alea-mi plăceau:
Zvâc-zvâc! Alergau printre oameni, cum
Se fâțâie zmeul peste nori, în văzduh. Încolo,
Ce mare deosebire! E mai bine la
Micul meu Paris Murgași! zic.
Stai să vezi Tribunalul și dincolo de el
Piața mare, apoi Piața veche.
De Madona Dudu ce zici? mă mustră mămica
C-o-ntrebare. Îți ia ochii, loc sfânt.
Îmi plăcuse statuia Domnitorului Cuza și câteva
Case mai acatării din centru.
Acolo-i liceul! îmi arată mămica
O clădire ca o broască țestoasă,
Care abia se deslușea pe lângă o biserică.
Și ce dacă! ridic eu din umeri, fără să știu că
În curând, o să-mi tocesc coatele pe băncile lui.
Ca licean, am început să iubesc Craiova.
La Biblioteca Aman i-am aflat istoria.
Pelendava, Ponsiona, Craiova – capitala Craiului
Ioniță Caloian după enciclopedistul Hașdeu,
Orașul Soarelui scrisese Mircea Eliade, al pellilor,
Orașul arimilor, tribul geto-dac cel mai dotat,
Din care se trag oltenii,
„Moșie din moșie a Basarabilor”, cum zicea
Matei Basarab.
Într-o seară, plimbându-mă pe Strada Mare,
Am hotărât să fac harta străzilor.
De-a lungul timpului se croiseră hărți, 1780, 1888, 1905,
Harta mea pleca din mahalaua stămoșului meu
Hristea Belivacă din Murgași, ctitorul bisericii din sat,
Al bisericii Sfântul Nicolae de pe strada Amaradiei,
Care-i poartă numele.
Am umplut sumedenie de coli mari,
Am trecut și pe strada neasemuitului primar de astăzi,
Ca o premoniție. Așa i-am aflat
Pe legătorul de cărți Iosif Samitca și fii săi,
Am cuprins cele 28 de biserici,
Casa Băniei, Palatul Justiției,
Casa Elenei Farago, a lui Traian Demetrescu.
Casele bogătanilor Mihail, Glogoveanu, Vorvoreanu
Nu-mi plăceau. Prea semețe pe lângă bordeiele din jur!
Oare ei nu simțeau nici o jenă?
Pe-o latură, imensul Parc Romanescu inaugurat în 1903,
Cu Podul Suspendat, Castelul Fermecat, lacul și împrejurimile.
Harta aceasta e tipărită în inima mea,
Bănia – adevărata capitala a Românilor.
Astăzi metropolă, mâine megalopolis, cu satul Murgași
Inclus în sfera metropolitană. Acum,
De pe piscul Șimnic, mă văd înconjurat de Zgârie Nori.
Cum să nu iubim Craiova?
De-a lungul vremii, dintre noi s-au ridicat
Bărbați de seamă, Neagoe Basarab a scris Învățăturile
Către fiul său Teodosie, iar cea mai neasemuită mănăstire
A lumii el a înălțat-o, la Curtea de Argeș,
Olteanul mecena culturii Matei Basarab i-a spus slavonei
Ajunge! Limba română e limbă oficială,
Și a clădit 30 de mănăstiri, întrecându-l pe Ștefan cel Mare,
Șerban Cantacuzino a tipărit Biblia și a dat țăranilor porumbul,
Constantin Brancoveanu, Mihai Viteazul, Iancu Jianu,
Cel care făcea legea la Craiova, fiindcă
Amploarea haiduciei nouă ne aparține, oltenilor.
Doi ani, în 1770 și 1771,
Craiova a fost pe drept capitala tuturor românilor!
Iar doi domnitori Bibescu – Gheorghe și Barbu,
Au deschis calea Marthei Bibescu, frumusețe, tărie și geniu.
Orașul acesta socotit de veacuri
„Oraș mare, împoporat și plin de tot belșugul”,
A dat lumii cei mai mulți oameni de seamă
Și poartă cu modestie titlul de noblețe -
Craiova, Perla Olteniei.
|
Mihaela I. Rădulescu 10/30/2025 |
Contact: |
|
|
