Gânduri mărturisite - Roata destinului
„Destinul” este definit pe Dexonline ca fiind acea „ Forță sau voință supranaturală despre care se crede că hotărăște în mod fatal și irevocabil tot ce se petrece în viața omului”. Acesta definiție este evident limitativă, pe de o parte pentru că se referă doar la un singur individ ignorând familia, comunitatea, națiunea, și pe de altă parte pentru că presupune că forțele destinului ar fi doar de natură supranaturală și acțiunea acestora ar fi predeterminată și irevocabilă.
În consecință și ideea de „roată a destinului”, sau „roată a vieții”, moștenește limitările menționate, adăugând conceptul de repetare a evenimentelor într-o succesiune determinată de permanenta nevoie de schimbare și evoluție a omului sau a societății. Aceeași semnificație o are și cartea de tarot cu același nume.
Conceptul de „roată a destinului” și ideea că „istoria se repetă” au în comun aspectul periodic al evenimentelor din viața omului și respectiv din istoria unei nații. Aici aș menționa remarcabila lucrare a lui Francis Fukuyama „Sfârșitul istoriei și ultimul om” publicată în 1992, în care acesta demonstrează că istoria omenirii se bazează pe progresul științific și pe o societate bazată pe recunoașterea valorilor.
Istoria se va repeta obsesiv, ca o adevărată „roată a destinului”, atunci când fie progresul științific va fi viciat, fie promovarea socială nu va mai fi bazată pe recunoașterea valorilor. Cred că avem suficiente exemple, relativ recente, pentru a susține această afirmație, de la investițiile uluitoare în cercetări care nu produc nici un rezultat timp de decenii, la cheltuieli aberante pentru înarmare și la promovarea pe criteriile corectitudinii politice.
Suntem atât de departe de idealurile Revoluției din 1989. Unde este astăzi libertatea de exprimare, unde este promovarea pe criterii de competență, unde este independența justiției, unde sunt cele câteva milioane de oameni educați și alungați de sistemul clientelar? Doar „Rică” - fante de Obor, a lui Miron-Radu Paraschivescu, e pe val.
Corectitudinea politică actuală atinge ridicolul, James Bond pierzându-și pistolul fumegând din toate posterele filmelor făcute vreodată, odată cu promovarea pe Amazon Prime. Cât despre sancțiunile pentru contestarea ideologiei de gen, acestea încalcă atât libertatea de exprimare, cât și egalitatea în drepturi, în numele cărora au fost promovate.
Istoria ne oferă însă lecții din care ar fi trebuit să fi învățat ceva. Între național-socialismul german interbelic și „omul nou” comunist, și între Revoluția Culturală a lui Mao Zedong și nevoia de a fi vigilent, mereu treaz în a identifica și denunța discriminarea astăzi, există asemănări izbitoare, semn că nu am învățat mare lucru.
Un exemplu grăitor, în sensul ideii de repetare a istoriei sau de roată a destinului, este Războiul Crimeii din 1853-1856. Acesta a fost, pe de o parte o consecință a revoluțiilor de la 1848, și pe de altă parte un efect al politicilor europene de sprijinire a Imperiului Otoman împotriva Rusiei țariste.
Împăratul Franței, Napoleon al III-lea, era singurul care promova acest război, dorind să schimbe structura de putere existentă în Europa, în timp ce Marea Britanie s-a implicat în război pentru a menține balanța puterilor, iar Prusia și Austria au rămas, pe cât posibil, neutre.
Țarul nu și-a dorit acest război, dar nici nu putea să se retragă, prestigiul lui fiind astfel diminuat. După asediul Sevastopolului (1854-1855), puterea militară a Rusiei a fost micșorată, acesta fiind de fapt adevăratul scop al războiului. („Războiul Crimeii, o greșeală sau un conflict hotărâtor pentru soarta Europei?” - Andreea Lupșor – historia.ro).
Lecția importantă de învățat, din acest război cu sfârșit neconcludent, este că mai mult au avut de câștigat statele neutre, în special Prusia, care a pus bazele celui de al doilea reich, și Marea Britanie care a beneficiat de menținerea balanței puterilor în Europa, putându-se concentra asupra imperiului colonial. Asemănarea cu actualul conflict este mai mult decât relevantă.
Istoria s-a repetat și pe timpul celui de Al Doilea Război Mondial, până și un alt asediu al Sevastopolului având loc în 1941-1942, doar că agresorul de această dată a fost Germania nazistă, care a și pierdut războiul. România fusese atrasă în efortul de război al Axei, încă din 1938, în mod asemănător cu actuala reînarmare a Europei.
Aceleași „greșeli”, aceeași desconsiderare a interesului național, aceleași personaje caragialești în funcții cheie, de parcă s-a întors iarăși ”roata destinului”, mai lipsesc ultimatumurile și cutremurul, ca tabloul să fie aproape gata.
Poate dacă am schimba ceva, dacă am alege altă cale de această dată, fără goana după profit rapid, fără propaganda deșănțată, fără corectitudinea politică, cu decență, cu simțul măsurii și al valorii, cu frică de Dumnezeu, cu smerenie și iertare, am putea spera la un viitor mai bun, fără război, deportări și temnițe, fără milioane de morți sau mutilați, și fără datorii de plătit pentru următoarele generații.
Dar, „ce ție nu-ți place altuia nu-i face”, pentru că toate se întorc la vremea lor, ca o răsplată a faptelor noastre, bune sau rele, de la jalea mamelor care-și pierd copiii în război, până la zornăitul miliardelor cheltuite pentru înarmare.
Să reflectăm, pentru o clipă, la versurile lui Mihai Eminescu din Glossă: „Vreme trece, vreme vine,/ Toate-s vechi și nouă toate;/ Ce e rău și ce e bine/ Tu te-ntreabă și socoate;/ Nu spera și nu ai teamă,/ Ce e val ca valul trece;/ De te-ndeamnă, de te cheamă, / Tu rămâi la toate rece”.
Ioan Cojocariu
Toronto, Ontario, Canada
|
Ioan Cojocariu 10/30/2025 |
Contact: |
|
|
