Constantin Stancu: „Scrisul este o armă. Cea mai puternică "
IOAN VASIU: Numele tău este binecunoscut, nu doar în județul Hunedoara, unde locuiești, ci în toată țara, prin creațiile tale literare găzduite în diverse publicații. Când și unde ai debutat?
CONSTANTIN STANCU: Debutul publicistic: septembrie 1981 (concomitent). Genul: poezie. Publicaţia: „Braşovul literar şi artistic „ – 1981; Revista „Orizont” – Timişoara, cu o prezentare de scriitorul I.V. Martinovici, în ambele. Debutul editorial: Timişoara: Editura Facla, 1988 – editor d-ul Eugen Dorcescu, cu volumul Fructul din fruct – poezie, în antologia Argonauţii, conform practicilor din acea vreme.
I.V.: Care sunt cele mai importante premii literare pe care le-ai primit la diferite festivaluri și concursuri desfășurate în decursul manilor?
C.S.: – Premiul revistei „România Literară” la Concursul „Lucian Blaga” Sebeş, 1983, redactor: Ioan Horea, Premiul revistei „Transilvania” la Concursul „Lucian Blaga” Sebeş, 1984, redactor: Ioan Mircea, Premiul revistei „Unirea” – Alba Iulia la Concursul „Lucian Blaga” 1986, redactor: Ioan Mărgineanu, Premiul de debut al Editurii „Facla” 1988, pentru placheta „Fructul din fruct” în antologia Argonauții, redactor şef: Eugen Dorcescu, Premiul revistei „Discobolul”, sub egida Filialei Alba-Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România, pentru poezie – anul 2010, Premiul Editurii Rafet Râmnicu Sărat și Asociației „Renașterea Râmniceană” pentru romanul de memorii Pe masa de operație, 2011, Premiul Filialei Alba-Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România pentru evocare literară, cartea Arhivele de la Hațeg. De la neantia la vâltoarea sufletelor, Alba-Iulia, 2011, Premiul Filialei Alba-Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România pentru lirism esoteric,cartea Etemenanki (Ultima săptămână), poezie, Alba-Iulia, 2015.
– Premiul „I.D.Sârbu” al Filialei Alba-Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România pentru proză, cartea Vadul ars, roman, Alba-Iulia, 2017, Premiul Filialei Alba-Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România și revistei „Discobolul” pentru contribuția la realizarea revistei, 15 decembrie 2018 și multe altele…
I.V.: Ești în egală măsură poet, romancier, critic literar și publicist. Cum reușești să desfășori o activitate atât de bogată?
C.S.: Prin disciplină, prin lecturi și obișnuința de a scrie despre textele citite. Este și o datorie față de Țara Hațegului și zona Hunedoarei. Scrisul te ajută să rămâi lucid. Din profesia de jurist am deprins obișnuința de a scrie direct pe calculator. Excepție poezia. Bine, după primul val urmează corecturi, reveniri, completări. La un roman, de pildă, lucrez cam trei-patru ani, las un timp să se coacă textul. Urmează trei-patru reveniri. Când vine valul, familia mă înțelege. Disciplina, rigoarea, munca, și, cu voia lui Dumnezeu, talentul. Aici trebuie să accept că lucrurile nu mai depind de mine.
I.V.: Enumeră, te rog, din titlurile cărților pe care ai reușit să le publici până acum.
C.S.: Sunt cărți pe suport de hârtie, cărți în format electronic, cărți colective. Am scris poezie, proză, note literare, texte după texte, evocare literară:
– Fructul din fruct – în Antologia „Argonauţii”, Timişoara: Editura Facla – 1988, redactor şef Eugen Dorcescu – debut.
– Păsările plâng cu aripi – poezie, Timişoara: Editura Helicon, 1988, editor Ioan I. Iancu, antologie personală incluzând volumele: „Crini de nisip”; „Păsările plâng cu aripi„; „Dincolo de retina apei”- 122 de poeme.
– A privi cu ochii inimii (Poemele roadelor) – Deva: Editura Polidava, 2002, Colecţia revistei „Provincia Corvina „ – redactor de carte Eugen Evu, poezie creştină.
– Pseudo-Imobiliaria – Afacerile lui Dumnezeu cu omul (eseu) Bucureşti: Ed. Carpathia Press – Bucureşti, 2005, eseu.
– Pomul cu scribi – Timişoara: Editura Eubeea, 2006 – antologie de versuri perioada 1983 – 2006, peste 100 poeme, coordonator editorial d-na Nina Ceranu.
– Ecou de psalm – secţiune în cartea de antologie de poezie creştină Harfele Harului, Deva: Editura Corvin, 2007, redactori Eugen Evu şi Ion Urda, în colecţia Biblioteca „Provincia Corvina”.
– Poetul la castel – cronică, eseu despre opera poetului Eugen Evu –Vulcan: Editura Realitatea Românească, 2010, consilier editorial Ştefan Nemecsek.
– Arhivele de la Haţeg: de la Neantia la Vâltoarea Sufletelor – antologie neterminată despre operele scriitorilor din Haţeg, sau care au scris despre Haţeg – Vulcan: Editura Realitatea Românească, 2010 (carte premiată de Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Alba-Hunedoara).
– Pe masa de operaţie, roman, Râmnicu Sărat: Editura Rafet, 2011, director Constantin Marafet (carte premiată la concursul internaţional Titel Constantinescu, ediţia a IV-a).
– Dictatura toleranţei la Ştefan Nemecsek, evocare, Târgu Jiu: Editura Măiastra , 2012.
– Greutatea gândului nerostit, poezie, Vulcan: Editura Realitatea Românească, 2012.
– Migranți fără bagaje, roman, Florești, Cluj: Editura Limes, 2019.
– Judecătorul și jurnalul ars, roman, București: Editura Universitară, 2021.
– Fascinanta efă mică – texte după texte, note literare, Râmnicu Sărat: Editura Rafet, 2023.
– Traficantul de cărți, roman, Târgu Mureș: Editura Vatra Veche, 2025…
I.V.: Dintre scriitorii și jurnaliștii hunedoreni pe care îi apreciezi cel mai mult și de ce?
C.S.: Sunt subiectiv, nu i-am citit pe mulți. Am preferat să mă concentrez pe operele unor scriitori cam de generația mea. Să prind firul creației. Nu prea ai timp, trebuie să-ți câștigi pâinea cea de toate zilele. Aș putea enumera, aleatoriu. Poezie: Ioan Evu, Ioan Barb. Proză: Ladislau Daradici și Radu Igna. De ce? Ioan Evu pentru că îmbină clasicul și modernul, are ritm și rimă, muzicalitate, prinde esența. Merita o soartă mai bună, trebuia să fie pe Lista lui Manolescu, dacă admitem că există o listă… Ioan Barb pentru încrâncenarea din textele sale și faptul că oferă soluții pentru ieșirea din labirintul poetic. Ladislau Daradici pentru temele sale moderne, abrupte, despre dragostea celor care mor, despre paradoxuri, despre faptul că a scris și despre alți confrați, fiind un generos. Radu Igna pentru disciplina sa, a scris despre lumea dascălilor, despre țăranul român, despre vremurile de azi. În proza scurtă are umor, vede bine viața oamenilor.
Mai sunt Dumitru Hurubă – și scriitor, și jurnalist. Ca scriitor a scris despre lucruri complicate, cu umor, cu detașare. Ca jurnalist a pledat pentru umorul de fiecare zi. A fost redactor la „Râsul lumii”, un jurnal de umor bine vândut și primit. Ioan Barb, jurnalistul care a fost condamnat de instanțele românești pentru lupta sa pentru adevărul așteptat de oameni. A fost reabilitat la CEDO, statul român a trebuit să recunoască faptul că jurnalistul are dreptul la opinie, i-au acordat despăgubiri, jurnalistul poate gândi altfel decât trendul oficial etc. Experiența i-a fost utilă în proza sa. Un alt jurnalist a fost Mariana Pândaru, a văzut dincolo de aparențe, a abordat teme complicate, s-a dedicat meseriei. Un gând bun, pentru că a plecat dintre noi. Discutam mult despre unele interviuri. De exemplu, interviul cu Victor Isac despre alte vremuri, alte personaje.
I.V.: În ultimii ani internetul s-a dezvoltat în ritm alert. Ar fi posibil, după părea ta, ca la un moment dat presa online să ducă la dispariția presei tipărite?
C.S.: Probabil vom avea alte forme de exprimare. Au mai fost perioade de genul acesta. Când s-a trecut de la scrierea cuneiformă la folosirea literelor, alfabetului, s-a produs o schimbare. Mesajul putea trece de la un trib la altul, de la un popor la altul simplu: într-un baston ascuns, într-un obiect banal. Nu trebuia să duci peretele sau piramida cu tine. Tiparul în Europa a produs un șoc, s-a tipărit Biblia în numere de masă, a ajuns la popor. S-a produs schimbarea. Au venit mișcările în Europa: Războiul Țărănesc German, Răscoala lui Horea, Revoluția în Franța. Scrisul este o armă. Cea mai puternică. Primul lider al unui trib care a reușit să rețină câte sulițe are și câți soldați, iar adversarul său nu a știut cum stă problema în tribul condus de el, a devenit un conducător victorios. Formele se schimbă, vrem – nu vrem. De la tăblița de lut, la papirus, hârtie etc. A venit suportul virtual. Sigur, sunt nostalgici, sunt mari personalități deprinse cu suportul de hârtie. Așa se consideră cultura serioasă. Și va mai persista jurnalul pe suport de hârtie, semn al seriozității, a demersului academic, a memoriei culturale specifice. Deja se trec în format digital jurnalele, este inevitabil. Cine va avea spații imense să țină biblioteci, arhive? Puterea economică deja a decis: se fac tranzacții în lumea întreagă de pe telefonul mobil, mari afaceri, puterea trece de la state la mixtul format din mari companii bancare, de asigurări, IT, tehnologia satelitară, pază, publicitate, industria spectacolului. Acest mixt deține controlul și se va extinde. Exemplul: FIFA sau UEFA nu țin cont de interesele statelor. Au programele lor, cu regulile lor, cu fondurile lor etc. În câțiva ani, editorul care prelua textul va avea pretenția ca articolul să aibă mai multe variante: final închis, final deschis, optimist, pesimist, misterios etc. Va pune la dispoziția cititorului mai multe variante din articolul jurnalistului sau romanul autorului. Despre aceste aspecte am scris în cartea mea „Traficantul de cărți”. E pe larg, dinamic, cu intrigă și finaluri deschise.
Romanul Traficantul de cărți reprezintă un mesaj legat de lumea în care trăim și-n care oamenii au început să-și schimbe modul de a privi literatura, cultura, abandonând cartea și ziarul pe suport de hârtie, cultura migrând spre o lume virtuală în care mesajul este consolidat în format electronic.
În fundal există o poveste de iubire între el și o femeie iubitoare de lecturi, de cărți, de frumos, abandonată de soțul ei plecat la muncă în străinătate. Întâlnirea dintre ei provocată o aventură cu accente lirice, dramatism, întoarcere în trecut, salt în viitor.
Finalul povestirii este unul specific vremurilor prin care trăim, afectate de violență, căderea culturii („cancel culture”), dar cărțile pe suport de hârtie și jurnalele au o viață a lor, greu de ucis, fenomenul migrează în zone neprevăzute, cu accente de marketing cultural și management al prezentului.
O carte simbol pentru timpuri înclinate, traficantul (manipulatorul) de cărți este martorul trecerii de la o epocă la alta, de la un fel de a face cultură și a păstra mesajul dintre generații, la o altă epocă modelată de Megatendințele care ne afectează, care nu țin cont de dorințele și iluziile noastre.
În fundal: cartea, ziarul, revista, povestea, destinul, biblioteca personală și publică, cultura migrând spre propagandă și facil.
Cei inițiați nu abandonează terenul cultural, mențin traseul povestirii, fiecare poveste adăugând viață la viața cititorului, jurnaliștii devin tot mai dinamici, agresivi, se calcă pe picioare unii pe alții.
I.V.: Ce alte pasiuni ai pe lângă „arta” scrisului?
C.S.: Prefer teologia, sociologia, istoria. Alături de soție practic agricultura pe spații mici, intensive, pentru hrana bio. Folosesc bicicleta în deplasările din oraș. Mi-au plăcut excursiile în Munții Retezat, vârsta este o poveste care ține de amintiri și fotografii frumoase. Am urmărit emisiunile despre fotbal, mai ales când intră în scenă „patronii” de cluburi și agenții de jucători. În fotbal viața unui om care practică acest joc se bazează pe contracte, așa omul pendulează între condiția sa umană și categoria de „utilaj”, este prins în activele cluburilor care funcționează ca societăți comerciale. Evaziunea fiscală basculează între cupele câștigate și fenta socială.
Nu fac politică, dar, ca orice „român imparțial” urmăresc lupta dintre puterile statului. În capitalismul globalist contează expertiza, specializarea într-un domeniu, perfecționarea. Cine nu înțelege, va falimenta… Bine, opinia rămâne… epocile trec și vin. Această pasiune mi-a rămas din meseria de jurist. Atunci citeam zilnic Monitorul Oficial și practica judiciară. Sunt un jurnalist online, comentez pe bază de legislație, cultură, bun simț. Libertatea oferită de rețelele sociale trebui apreciată, susținută prin expertiză. Față de vremurile când mergeai la miliție cu mașina de scris, să dai probă de scris și amprenta mașinii, azi trăim un vis al libertății de expresie. O epocă grea – jurnalistul trebuie să se documenteze la greu. Are și avantaje, programele pe calculator și IA, cu specializare pe domenii. Îi oferă soluții la greu, dacă citește, muncește, se documentează.
I.V.: Ne apropiem de sfârșitul acestui an. Ce proiecte ai pentru viitorul mai apropiat sau mai îndepărtat?
C.S.: Aș dori, dacă Dumnezeu îngăduie, să mai pot publica o carte de poezie, sunt dator, am mai multe manuscrise în ciclul Manuscrisul de la Hațeg. Lucrez la o carte de evocare literară: Literatura între religie și faptul divers. Un vis pe care aș dori să-l văd realizat: republicarea celor trei romane din ciclul Vadul Ars într-o antologie cu titlul (provizoriu) Cronicile din Vadul Ars (Vadul Ars; Migranți fără bagaje; Judecătorul și jurnalul ars). Este viața din zonele monoindustriale, în județul Hunedoara și în restul țării au existat aceste zone, cu fenomenele sociale complexe, cu destine frânte, cu oamenii care au biruit. Deocamdată, acestea sunt doar în stadiul de dorință, de știre… Sănătoși, cu timpul pe umeri, să fim…
|
– interviu de Ioan Vasiu 10/29/2025 |
Contact: |
|
|
