Poeme
OZON
E-atâta ozon în livada cu vișini
și-atâta candoare,
că, beat de tăria de aer de ploaie,
te temi să răsufli.
Doar livada respiră.
Mugurii copți de pe crengi
parc-ar fi niște sâni de fecioară
pe-o plajă de nuzi,
gata să crape de rod.
Cum stau, mărmurit de această minune a lumii,
gându-mi fugar se preface-ntr-o boare de vânt
trecând ca un fur printre mugurii plini de nectar și
rourându-le agarinesc
cu buzele lui de zefir
inocența.
Și buzele lor se desfac în surâs de Giocondă.
E-atâta ozon în livada cu vișini
și-atâta candoare,
că, beat de tăria de aer de ploaie vernală,
te temi să respiri.
Doar livada respiră.
În aer se sparg de ozon sânii copți de fecioară.
OZONE
Y a tant d'ozone dans le verger de griottiers
et tant de candeur,
qu'enivré de la vigueur de l'air de pluie,
on a peur de souffler.
Seul le verger respire.
Les bourgeons mûrs sur les branches
seraient comme des seins de vierge
sur une plage de nus
prêts à éclore en fruits.
Comme je reste émerveillé de ce miracle du monde,
ma pensée fugitive se transforme dans une brise de vent
en passant comme un brigand parmi les bourgeons pleins de nectar
et les louant du bout des lèvres comme des agarines.
Et leurs lèvres s'entrouvrent en sourire de La Joconde.
Tant d'ozone dans le verger de griottiers et tant de candeur,
qu'enivré de la vigueur de l'air de pluie vernale,
on a peur de souffler.
Seul le verger respire.
Et dans l'air éclatent d'ozone les seins mûrs de la vierge.
LA IZVORUL LUI EMINESCU
Toate fetele urâte
își spală obrajii
ca să devină frumoase
La izvorul lui Eminescu,
Toate fetele frumoase
își spală genele
ca să fie și mai frumoase
La izvorul lui Eminescu,
Toate fetele bătrâne
își fac farmece
ca să se mărite
La izvorul lui Eminescu,
Toate nevestele încărunțite
beau din apa cristalină
ca să întinerească
La izvorul lui Eminescu,
Și numai tu
nu vrei să-ți speli obrajii, nici genele,
nu vrei să-ți faci farmece,
nu vrei să bei din apa cristalină
A izvorului lui Eminescu,
Pentru că tu ești frumoasă,
Pentru că tu nu vrei să fii mai frumoasă,
Pentru că tu ești tânără,
Pentru că tu nu vrei să fii mai tânără,
Pentru că tu nu vrei să-ți faci farmece,
Pentru că tu nu ai nevoie de farmece
ca să te măriți,
Pentru că de tine se îndrăgostesc toți băieții,
Pentru că după tine-și pierd capul toți bărbații,
Pentru că de tine s-ar fi îndrăgostit
chiar și Eminescu
La izvorul lui Eminescu.
À LA SOURCE D' EMINESCU
Toutes les laides mademoiselles
Sans arrêt lavent leurs pales joues,
Parce qu' elles veulent vraiment être belles
À la source d' Eminescu.
Toutes les belles demoiselles
Lavent leurs cils fins et doux,
Parce qu ' elles soient encore plus belles,
À la source d' Eminescu.
Toutes les filles un peu agées
Font des sortilèges jaloux,
Pour qu' elles peuvent s' épouser,
À la source d' Eminescu.
Toutes les dames très grisonantes,
Pour qu' elles rajeunissent beaucoup,
Boivent de l' eau si transparente
À la source d' Eminescu.
Et seule toi,
Tu ne veux pas laver tes cils,
ni tes joues,
ni te faire de magies,
ni boire de l' eau cristaline
À la source d' Eminescu,
Car tu es belle
Et tu ne veux pas être plus belle,
Car tu es jeune
Et tu ne veux pas être plus jeune,
Car tu ne veux pas te faire de magies,
Car tu n' as pas besoin prendre un mari,
Parce que de toi tombent amoureux tous les gars,
Parce qu' après toi perdent leurs ésprits tous les maris
Et parce que de toi s éprendra
même le grand Eminescu
Á la source d' Eminescu.
CÂNTECUL TĂU
Sărută-mă necontenit
Să nu văd cerul înflorit.
Grigore Vieru
Sărută-mă, iubite, până-n zori
Să vezi cum cade roua de pe flori.
Tu mă sărută, o, până-n amiezi
Cum le mângâie soarele să vezi.
Pân la chindii sărută-mă, o, dulce
Să vezi cum vin, feline, să se culce.
Sărută-mă, iubite, pân la moarte,
Doar s-a-ndura și-a trece mai departe.
TON CHANT
Embrasse moi jusqu'à l'aurore,
Quand la rosée délaisse les fleurs.
Et tu m' embrasses jusqu'à midi,
Quand le soleil les attendrit.
Embrasse-moi jusqu'au couchant
Pour voir les félidés dormant.
Jusqu'à la mort, amour, m'embrasse
Pour que plus loin de nous elle passe.
UN MOD FIRESC DE VIAȚĂ, NU UN CHIN E
Țăranul ce-i? Un aprig sonetist.
Se-ntrece-n trebi cu neamul de albine.
Din urmă-i curg catrene și terține
Și rime-ncinse-n scoarță și batist.
Un mod firesc de viață, nu un chin e
Sisífica-ndârjire de-alpinist.
Lui nu-i da, Doamne, gaze-n ac de șist,
Ci spice-n lan și boabe în ciorchíne.
Pe cât de mare-i ziua, tace pește.
Pe brazdă, lan, prin vie moșmondéște.
Compune rânduít, pe îndeléte.
În toamnă-și umple podul cu sonete,
Le spílcuie-n canáfuri și brocárte,
Postându-le pe sócluri într-o carte.
UN TRAIN NORMAL DE VIE, CE N'EST PAS UNE PEINE
Le paysan? Il est un brave sonnettiste.
Il dépasse dans son boulot même les abeilles.
Derrière lui s' écoulent quatrains, tercets,
Rimes serrées dans les tapis et les batistes.
Il n'est pas une peine ce train normal de vie,
Une riposte sisyphique de l' alpiniste.
Pas de gaz, Dieu, dans les aiguilles de chiste,
Donne lui des grains en grappes et en épis.
Tout le jour il est muet comme un poisson,
Dans la vigne, sur le sillon et dans le champ.
Il bien composé en ordre et calmement.
En automne il comble sa grange avec sonnets,
En brocarts il les recouvre et en pompons,
Sur des socles en les plassant dans un livret.
ȘI OMUL ARE, - N FOND, ACEEAȘI SOARTĂ
Un tren e zi și noapte în picioare.
El viața și-o trăiește doar pe șine.
Și dacă astăzi pleacă, mâine vine,
Precum, când soarele apune, și răsare.
Dar vine-o zi fatídică, în care
Stâmpéște cordul, sângele în vine,
Când e supus, sub ochi de ghilotine,
Umil mieluț, manevrei de garáre.
Și omul are, -n fond, aceeași soartă:
Coboară, suie, -aleargă ca pe roate,
Iar când îi cad șuruburile toate,
Pe linie îl trec, atuncea, moartă.
Într-un târziu, țărânii este dat
Ca niște fiare vechi la fier uzat
ET L'HOMME JOUIT DE LA MÊME SORT
Debout est, jour et nuit, un train.
Et sur les rails il dure sa vie.
Maintenant il part, viendra demain,
Comme le soleil paraît, plaît.
Qu'un fatidique jour vienne,
Arrête le cœur, le sang en veine.
Sous l' œil de guillotine posé
Cet umble oigneau, manœuvres garées.
Et l' homme jouit de la même sort.
Il monte et court comme sur des roues.
Et quand ses vis saisissent la mort,
Il est tiré de là d'un coup.
Plus tard au sol il est mené
Comme des ferrailles au fer usé.
TOT MAI APROAPE
La douăzeci de ani
nu ai când citi ziare
și nu privești decât înainte,
unde te cheamă
un răsărit de soare,
un catarg solitar,
o fee pe ape
Tot mai departe părinții.
La patruzeci
citești doar ziare de-afaceri,
te uiți temerar înainte,
unde-ți surâde-o
carieră fantastică,
un premiu Nobel,
o fată pe plajă,
privești mai cu teamă-napoi,
unde
te trage de barbă
un fir argintiu,
o șansă ratată,
un vis ne-mplinit.
Tot mai aproape nepoții.
La optzeci de ani
nu citești decât pagina cea cu decese
și nu te mai uiți decât înapoi,
unde-ți flutură zarea
anii călătoriți,
nicidecum înainte,
unde te cheamă
un crepuscul lilá,
clarobscurul de lună,
o barcă pe Styx
Tot mai departe nepoții.
Tot mai aproape părinții
DE PLUS EN PLUS PROCHE
À 20 ans
tu n'as pas le temps de lire les journaux
et ne regardes qu' en avant,
où t' appelle
un lever de soleil,
un mât solitaire,
une fée sur les eaux.
De plus en plus loin les parents.
À 40 ans
tu lis seulement les journaux d' affaires
et regardes témérairement en avant,
où te sourit
une carrière fantastique,
un Prix Nobel,
une fille sur la plage
et toi,
tu regardes peuresement en arrière,
où te tire par la barbe
un fil argenté,
une chance ratée,
un songe non réalisé.
De plus en plus proche les petits-enfants.
À 80 ans
tu ne lis que la page de décès
et ne regardes qu' en arrière,
où te flotte l' horizon
les années passées,
pas du tout en avant,
où t 'appelle
un crépuscule lilas,
un clair-obscure de lune,
une barque sur Styx...
De plus en plus loin les petits-enfants.
De plus en plus proche les parents.
FECIORII NOȘTRI-O IAU SPRE ȚĂRI STRĂINE
Ne pleacă fiii noștri-n țări străine.
Tot noi rămânem șúbrezi stâlpi la casă.
Într-un amurg, puterea când ne lasă,
Ne-alină somnul lin un mărăcíne.
Dă órzu-n pârg și cúcii nu-s acasă.
Pe noi, sub glie, lutul strâns ne ține.
Recolta verii s-o stochéze cine,
Să-nchíne cine un pahar la masă?
Se lasă casa tot mai mult pe-o rână
Și ruginește lácătul la ușă.
Ciulíni purtați de vânt pe cărărúșă.
Tristeți șoptind, ținându-se de mână.
Feciorii noștri-o iau spre țări străine,
Iar Țara noastră, draga, cui rămâne?
NOS FILS S'EN VONT SANS CESSE À L'ÉTRANGÈRE
Nos fils s'en vont maintenant sans cesse à l'étrangère.
On reste à la maison de frêles pilastres, pareils.
Et quand nous abandonne la force crépusculaire,
Une ronceraie allège notre calme et doux someil.
Et l'orge mûrit, mais les coucous ne sont pas près.
Étroitement l'argile nous tient sous la prairie.
Qui va stoker maintenant la bonne récolte d'été ?
Toister un verre à table aujourd'hui, c'est qui?
Et la maison s'incline beaucoup sur le côté,
La fermeture se couvre de rouille aux portes, enfin.
Et les chardons portés du vent sur les sentiers
Murmurent de tant tristesses en se tenant des mains
Nos fils s'en vont, nuit et jour, dans autres pays.
La nôtre, la chère et douce patrie, elle reste à qui?
Traducere în limba franceză de Valentina SOCHIRCĂ.
|
de Nicolae Mătcas 10/29/2025 |
Contact: |
|
|
