Constantin Noica ( n 12 iulie 1909 - m. 4 decembrie 1987 )
La data de Constantin Noica, în localitatea Vitănești, județul Teleorman, s-a născut Constantin Noica (m. 4 decembrie 1987, Sibiu), filozof și eseist, unul dintre cei mai erudiți gânditori români, parcurgând aproape tot registrul filozofiei (Anton Dumitriu), de la gnoseologie, filozofia culturii, axiologie și antropologie filozofică la ontologie și logică. A adus o contribuție capitală în domeniul ontologiei și metafizicii. Mentor spiritual în cadrul așa-numitei Școli de la Păltiniș, deținut politic între anii 1958 și 1964, membru post-mortem al Academiei Române din 1990.
Notă: Dicționarul esențial al scriitorilor români (2000) menționează nașterea la 11/24 iulie 1909.
A debutat în revista Vlăstarul, în 1927, ca elev al liceului bucureștean Spiru Haret. A urmat Facultatea de Litere și Filozofie din București (19281931), absolvită cu teza de licență Problema lucrului în sine la Kant. A fost bibliotecar la Seminarul de Istorie a Filozofiei și membru al Asociației Criterion (19321934). După efectuarea unor studii de specializare în Franța (19381939), și-a susținut în București doctoratul în filozofie cu teza Schiță pentru istoria lui Cum e cu putință ceva nou, publicată în 1940. A fost referent pentru filozofie în cadrul Institutului Româno-German din Berlin (19411944). Concomitent, a editat, împreună cu C. Floru și M. Vulcănescu, patru din cursurile universitare ale lui Nae Ionescu și anuarul Isvoare de filosofie (19421943). A avut domiciliu forțat la Câmpulung-Muscel (19491958) și a fost deținut politic (19581964). A lucrat ca cercetător la Centrul de logică al Academiei Române (19651975). Ultimii 12 ani i-a petrecut la Păltiniș, fiind înmormântat la schitul din apropiere.
Cărți originale, enumerate în ordinea apariției primei ediții: Mathesis sau bucuriile simple (1934), Concepte deschise în istoria filozofiei la Descartes, Leibniz și Kant (1936), De caelo. Încercare în jurul cunoașterii și individului (1937), Viața și filozofia lui René Descartes (1937), Schiță pentru istoria lui Cum e cu putință ceva nou (1940), Două introduceri și o trecere spre idealism (cu traducerea primei Introduceri kantiene a Criticii judecării) (1943), Jurnal filosofic (1944), Pagini despre sufletul românesc (1944), Fenomenologia spiritului de G.W.F. Hegel istorisită de Constantin Noica (1962), Douăzeci și șapte trepte ale realului (1969), Platon: Lysis (cu un eseu despre înțelesul grec al dragostei de oameni și lucruri) (1969), Rostirea filozofică românească (1970), Creație și frumos în rostirea românească (1973), Eminescu sau Gânduri despre omul deplin al culturii românești (1975), Despărțirea de Goethe (1976), Sentimentul românesc al ființei (1978), Spiritul românesc în cumpătul vremii. Șase maladii ale spiritului contemporan (1978), Povestiri despre om (după o carte a lui Hegel: Fenomenologia spiritului) (1980), Devenirea întru ființă. Vol. I: Încercare asupra filozofiei tradiționale; Vol. II: Tratat de ontologie (1981), Trei introduceri la devenirea întru ființă (1984), Scrisori despre logica lui Hermes (1986), De dignitate Europae (lb. germ., 1988), Rugați-vă pentru fratele Alexandru (1990).
Surse: Wikipedia, Grupul Humanitas, Centrul de Documentare Dimitrie Gusti al SRR
Citate celebre
Lasă neantul în pace, dacă nu vrei să-ți arate prăpăstiile lui. (Jurnal filosofic)
Oamenii te iartă dacă faci crime. Dar nu te iartă dacă ești fericit. (Jurnalul de idei)
Nevinovăția e o chestiune de vocabular. Trebuie să eviți a numi răul. Omul bun nu vede răul pentru că refuză să-i învețe numele, să-l individualizeze, să-l știe. Există răul și în el, dar intră, nu știu cum, în altă compoziție. (Jurnal filosofic)
Când mă laudă cineva, mă cuprinde panica: dacă ar afla tot ce nu știu, tot ce nu sunt? Când mă condamnă, mă simt liniștit: sunt totuși mai bun decât atât. (Jurnal filosofic)
Singurătatea absolută? O concep câteodată așa: în tren, pe un culoar ticsit, stând pe geamantan. Ești atunci departe nu numai de orice om, mai ales de cei care te împiedică să te miști; dar ești departe și de orice punct fix în spațiu. Ești undeva, între o stație și alta, rupt de ceva, în drum spre altceva, scos din timp, scos din rost, purtat de tren, purtând după tine un alt tren, cu oameni, situații, mărfuri, idei, una peste alta, în vagoane pe care le lași în stații, le pierzi între stații, le uiți în spații, golind lumea, gonind peste lume, singur, mai singur, nicăieri de singur.
Suntem niște zei proști, niște zei nemuritori care ne-am uitat destinul.
Am văzut ceva neașteptat: un om milos care mulțumea cerșetorului pentru că-i primise dania. În fond, avea dreptate s-o facă. Fiindcă binefăcătorul există prin cel care primește. Cât de recunoscător trebuie să fie medicul bolnavului pe care l-a vindecat! Nu se știe cine dă și cine primește. (Jurnal filosofic)
O idee se naște într-o țară, interesează o zi și trece. Aceeași idee intră în sufletul unui popor tânăr și face o revoluție.
Toată viața noastră morală începe aici: între fiul risipitor și fratele lui. Ne pierdem și ne căim, sau ne păstrăm și ne împietrim inima. E rău să nu asculți, dar e la fel de rău să știi să asculți și să ții minte.
Ce nu știu pedagogii și știe bunul-simț românesc: Nu da povață celui ce nu ți-o cere, căci nu te ascultă. Însetează-l întâi. Pune-l în situația de a ți-o cere. Și pe urmă spune-i dacă ai de spus ceva.
Un cuvânt este un arbore. Că s-a născut pe pământul tău ori că a căzut ca o sămânță din lumea altora, un cuvânt este, până la urmă, o făptură specifică.
Ne e frică de singurătate. Când rămânem singuri, luăm o carte, sau scriem o carte, sau fluierăm. De ce să ne fie frică? Poate de la singurătate încolo începem noi înșine.
Ciudați sunt oamenii aceștia care vor adevărul de la filozofie. Adevăruri da, dar adevărul? Adevărul e rezultatul gândirii logice, așa cum fapta bună e rezultatul trăirii morale. Dar le fel cum nu pui accentul pe fapta bună și nu preferi actului fapta, tot așa nu poți prefera vieții spiritului adevărul. Toți ereticii făptuiesc mai bine decât ortodocșii, totuși sunt eretici. Toți dogmaticii au adevăruri mai multe decât filozofii, dar n-au filozofie, pentru că n-au viață.
Este suficient un surâs al vieții pentru ca totul să recapete sens
Grupaj realizat de Pușa Roth
|
Pușa Roth 7/12/2025 |
Contact: |
|
|