Gânduri mărturisite - Raport minoritar
Titlul acestui articol este inspirat din povestirea științifico-fantastică „Minority Report” a scriitorului american Philip K. Dick, publicată în ianuarie 1956 în revista Fantastic Universe. Narațiunea a fost ecranizată, în linii mari, în filmul „The Minority Report” din 2002, peliculă regizată de Steven Spielberg și având ca actor principal pe Tom Cruise în rolul lui John Anderton, ofițerul de poliție care conducea divizia de „pre-crimă”.
Acțiunea povestirii se petrece în anul 2054, la aproape o sută de ani de la momentul publicării, într-o societate în care exista un sistem de a pedepsi oamenii pentru crimele pe care aceștia le-ar fi putut comite, dacă nu ar fi fost opriți la timp. Acest sistem purta numele de „Precrime”.
Sistemul înlocuise metoda tradițională de a descoperi făptașul după producerea crimei, și era considerat foarte eficient, reducând numărul actelor criminale cu 99,8%, și promovând ideea că ”pedeapsa nu a fost niciodată un factor preventiv eficace și nici nu oferea vreo consolare victimelor care erau deja moarte”.
Sistemul de a prezice viitorul se baza pe rapoartele a trei mutanți, numiți „precogi” care puteau presimți evenimente cu până la două săptămâni înainte. Fiecare dintre cei trei „precogi” genera un raport individual, după care un calculator, bazat pe Inteligență Artificială cum am spune astăzi, selecta elementele asemănătoare din cel puțin două rapoarte, și genera un „raport majoritar”, care era considerat o predicție credibilă a viitorului. Pe baza acestui raport, departamentul de pre-crimă aresta viitorul criminal.
Toate bune și frumoase, numai că uneori, toate rapoartele difereau semnificativ, și nu exista un „raport majoritar”, ci doar trei „rapoarte minoritare”, deschizând posibilitatea de a aresta oameni după bunul plac al celor care manipulau algoritmii de selecție. Ca în orice istorisire care presupune cunoașterea viitorului, existența liberului arbitru și a libertății de exprimare sunt desconsiderate.
Interesant cum societatea imaginată de Philip K. Dick, cu închisori pline cu oameni în esență nevinovați, seamănă izbitor cu începuturile „societății socialiste multilateral dezvoltate”, cu închisori pline cu potențiali „dușmani ai poporului”, tot vinovați de crime imaginare, și tot condamnați pe baza unor denunțuri ale unor „mutanți” ideologici. Iar când minoritatea se rezumă la o singură persoană, și aceea „dusă cu capul”, este chiar dictatură personală.
Democrația poate fi ucisă și prin alegeri, atunci când acestea nu mai sunt libere, și când votul oamenilor nu este bazat pe conștiință și pe asumarea consecințelor. Nu era ales „tovarășul” cu peste 90%, indiferent de numărul de alegători? Poate și pentru că nu erau destule „voci libere” care să mărturisească adevărul, ci doar o „minoritate”, care odată ajunsă la putere își consolida poziția, o „chintesență de mizerii de la creștet până-n talpă” - vorba lui Mihai Eminescu din Scrisoarea a III-a.
Atunci când o minoritate începe a se pricepe la toate, când alegerile pot fi anulate fără motiv, și când libertatea de exprimare începe a fi limitată prin lege, pentru cei care nu au înțeles încotro mergem, se pare că ne îndreptăm mai degrabă către o nouă „epocă de aur” decât către o consolidare a democrației. Mai lipsește interzicerea partidelor politice și suntem iarăși de unde am plecat cu vreo 35 de ani în urmă.
Am reușit din nou performanța de a îndepărta de țară vreo câteva milioane de români, atunci când contemplau cu ardoare revenirea acasă, și când ar fi adus cu ei și un important capital economic, ce ar fi putut ajuta la redresarea țării. Dragi români de pretutindeni, trebuie să considerăm serios ideea că România din inimile noastre nu mai există, poate n-a existat niciodată, a fost doar un vis frumos care s-a sfârșit, și trezirea la realitate este ca un duș rece de pe vremea comunismului.
Acum să vedem pe unde scoatem cămașa, când minoritatea pribegită e ținută la distanță, și când ne-am apropiat doar menestreli, de parcă s-ar putea trăi doar cu laude și osanale, când de fapt suntem ca în fabula lui La Fontaine „Greierele și furnica”. Numai de nu ne-ar trece prin cap vreo nouă revoluție culturală, progresistă de această dată, cu sclipici și pompoane, la care s-ar părea că ne pricepem.
Astfel, în ajunul sărbătorii Pogorârii Duhului Sfânt, minoritatea ajunsă la putere a simțit nevoia de a-și afirma „mândria” într-un nou act de „tulburare publică”, care nu contribuie la așa-zisul efort de împăcare cu opoziția, ci mai degrabă „pune gaz pe foc”. Tot „nu ni-i fapta cum ni-i zisa”, cum mărturisea Adrian Păunescu.
Ce plantezi aia răsare, nu poți semăna ură și dezbinare și să răsară bunăstare și prosperitate. Poate ar trebui cultivate iubire și iertare, unire și apropiere de Credință, pentru a răsări pacea și liniștea socială și prin acestea stabilitatea și bunăstarea. Dar „unde nu-i cap vai de picioare”, și de zilele noastre.
Mijlocul lunii iunie a fost întotdeauna un moment de încercare pentru acest popor, amintindu-ne doar Mineriada din 13-15 iunie 1990, când s-a instaurat de fapt actualul regim, și 12-13 iunie 1941 când au fost deportați din Basarabia și Bucovina în Siberia peste 35.000 de români, marcând momentul dezmembrării României Mari, un alt vis frumos început în iunie 1848, prin Proclamația de la Islaz.
Închei acest „raport minoritar” cu versurile lui Mihai Eminescu din poezia „Ai noștri tineri”: „Ai noștri tineri la Paris învață/ La gât cravatei cum se leagă nodul,/ Ș-apoi ni vin de fericesc norodul/ Cu chipul lor isteț de oaie creață.”
Ioan Cojocariu
Iunie 2025, Toronto
|
Ioan Cojocariu 6/27/2025 |
Contact: |
|
|
