Trei poeme din Carpati
Un strămos în fața călăului
Ia-mi ce vrei... Si râd:
Nu-mi poti lua umbra.
Distruge-mi totul ... Mi-e milă
De atâta trudă:
Îmi rămâne sufletul.
Smulge-mi limba:
Cuvântu-mi rezistă,
Se-ntoarce ca viforul.
Scoate-mi unghiile... Si râd:
Nu-mi poti opri iuibirea și blestemul.
Ia-mi grâul ... Crezi
Că te vei mai sătura vreodată?
Pune în lanturi mâinile si picioarele,
Nu-mi vei lega harul minții.
Dă-mi fum de ardei și bălegar,
Eu nu miros a mortăciune.
Omoară-mi iubirea...
Nu-mi vei ucide simtirea, doina, dorul.
Eu rămân ce-am fost!
Te-au adus vânturile,
Cu ele vei pieri,
Eu rămân si-n moarte!
Iubirea mea
Dacă nu poti iubi,
Ce ai cu iubirea mea?
Cât e cerul de mare
Pe măsura ei nu-i stea.
În mine va trăi cât viata
Ce-n altă parte a lumii moare
Asemeni mie, multi altii
Legati de aceeasi sărbătoare,.
Vom căută, de-ar trebui,
Pămâtului alt soare.
Tu si puterea ceruluui
Ochiul serii clipocește;
Începe să se scuture amurgul
De culorile sale.
Tu ești ca un mugure
Gata-n explozie de viață.
Ascultă-mă!
Cineva, în taină, gândește
Să-mi pustiiasă ogoare de spice,
Vrea să-mi strice pământul
Sub lovituri de bice,
Să-mi spurce cuvântul
Vechi al mamei,
Să-mi steargă rădăcini de Carpati,,
Seva de traditie și credință.
Doamne, feri!
Constantin Teodorescu
Kitchener Ontario
|
Constantin Teodorescu 5/24/2023 |
Contact: |
|
|
