Inegalitatea femeii cu bărbatul
Sunt de acum bine cunoscute căile pe care se concentrează eforturile de uniformizare aparentă a societății. Desființarea statului, națiunilor, religiei și a familiei, a simbolurilor istorice și culturale adică a tuturor nucleelor sociale, în scopul izolării totale a individului, scoaterea sa din contextul social și reducerea la simpla condiție fizică, unica dimensiune de existență pe care este lăsat să evolueze.
De aici, negarea diferențelor naturale de sex, rasă, religie, naționalitate, ideologie. Urmărirea uniformizării gusturilor estetice, a graiurilor, a modelelor, idealurilor și comportamentelor, prin educarea și inculcarea lor astfel încât să fie acceptate ca truisme, fără vreun discernământ analitic care dispare lăsând locul unei nevoi de a primi orientări și concluzii gata fabricate.
În acest iureș intervine și sintagma femeie-bărbat, care dintr-un duet melodios și funcțional se tinde a fi transformat într-un monolog zgomotos și sterp.
Acțiunea este în mod perfid brodată pe injustețea istorică a discriminării femeii, care spre deosebire de bărbat a trebuit să facă față unei serii întregi de opreliști și nedreptăți.
În vremurile moderne, când aceste discriminări flagrante au fost înlăturate, femeia s-a bucurat de aceeași apreciere socială cu bărbatul, cu câteva deosebiri, însă.
Ea a rămas cu grija casei, a copiilor și a slujbei pe care acum era în drept să o practice în orice domeniu ar fi vrut dar, pe deasupra, și cu preocuparea de a se îngriji pe ea însăși pentru a rămâne mereu frumoasă și atrăgătoare (cum altfel?).
Ei bine, aici ajungem la domeniul în care femeia nu poate în nici un fel să fie egală cu bărbatul.
Frumusețea feminină, gingășia, sensibilitatea, fragilitatea nu va putea fi niciodată egalată de robustețea, energia fizică, temeritatea sau incisivitatea masculină.
Și e bine. E foarte bine.
Pentru că natura nu a creat femeia și bărbatul pentru a fi egali, ci pentru a se completa reciproc, pentru a forma un tot împreună și nu de unul singuri. Nu există tot fără femeie, nu există tot fără bărbat.
Unul există prin celălalt.
Egalitatea absolută nu există decât în matematică spunea Eminescu.
Femeia, deci, nu există decât în relație cu bărbatul și invers.
Două părți egale între ele, dar inegale în alcătuire, în menire și în comportament.
Și acum vin timpurile moderniste care vor să ne convingă de faptul că femeia e totuna cu bărbatul și că bărbatul e totuna cu femeia.
Uite, femeia luptătoare de catch, de box, femeia halterofilă. Uite, bărbatul care poate fi femeie dacă vrea, care poate și să nască dacă vrea.
Uite femeie căsătorită cu femeie, nu neapărat cu un bărbat, uite bărbat căsătorit cu bărbat, nu neapărat cu o femeie.
Uite, asta egalitate progresistă, nu ideile preconcepute, retrograde și învechite ale naturii, ar vrea să spună moderniștii de azi, de parcă legile naturii ar putea fi preconcepute și contrazise după bunul chef al unui politician sau al unui administrator.
Știți ceva? Eu sunt retrograd, învechit și am idei preconcepute.
Mie îmi place femeia, o iubesc așa cum este ea lăsată de Dumnezeu, diferită de mine, iar eu nefiind defel egal cu ea, iubesc ochii ei calzi și ademenitori, gura ei de miere și venin, șoaptele ei îmbătătoare și îndemnurile răzbătătoare, mâinile ei grijulii și tămăduitoare, o iubesc așa cum e, cu dracii ei neîmblânziți și cu zâmbetul ei luminos.
Auziți glasul femeii care râde?
Auziți glasul femeii care plânge?
Auziți râsul ei vesel și cristalin?
Auziți dojana ei?
Auziți chemarea ei?
Nu auziți?
Îmi pare rău și îi compătimesc pe surzi.
Ovidiu M. Curea
|
Ovidiu M. Curea 3/6/2023 |
Contact: |
|
|
