Câteva pseudopoetice
Împreună în durere
De ce plângi?
verzi îți încolțesc irișii
n-ai nimic de făcut:
viața curge-mărgăritar
secunde pot fi perlele
scoica încă nu s-a format.
Stai cuminte,
înviețuiai tu prunc
în pântecul mamei,
d’apăi acum,
greu, dur, matur,
rostogolindu-te
a suta oară
în durere (dă-i cu opium, să îți fie mai ușoară).
Ți se pare că e iarnă
visezi alb-negru sau color
filmul tău n-are sonor.
Lăcrămioare plâng în geam,
(sau poate doar plouă)
lasă-le pe ele-n rouă
tu predă-te
bucuriei de pe urmă
de a fi, chiar în durere,
ÎMPREUNĂ.
Operație imposibilă
Dacă ai ceva noroc,
o strașnică felie de tort
cu ciocolată, nuci și pojghiță de viață
ți se pune-n față.
Înfuleci pe loc
cu lăcomie
ori savurezi domol
după fire.
În ăști ani frumoși
gustul culorii
și nori zăhăroși
se lipesc de cerul gurii.
Dar vine vremea când
încep să te doară foarte rău părinții
Abia atunci, urlând
ai trage de pojghița feliei de tort
cu toți dinții.
Înveți să mergi pentru ei,
în locul lor, pantă abruptă
zadarnic gând
nu poate face nimeni schimb
soarta e (ab)surdă, crudă și mută.
Conturul rotund din vremea feliei de tort s-a ascuțit,
blatul e amar sau stricat.
niciun chirurg din lume nu a reușit
transplant de trup de la fiu/fiică la părinte.
Sau poate nimeni n-a încercat?
mini - catren pentru viață
{... firu’i și mai înnodat’
iarna-n dimineață,
primăvara-n față,
durerea-paiață
trecere prea repede
amăgire lină
"mâine, soare sau
morfină?”}
soare însă
mai avem
apă, de asemenea
inima și cremenea
foc să facem
scrum din fir
(Phoenix)
pe fereastră zboară
SĂ NU NE MAI DOARĂ!
Bunicilor mei
Doamne, fir de ață
ești tălică, viață!
Roșu șnur. Cam subțirel
cu sau fără vreun inel
ne legi din stră-stră-străbunei.
Mai ieri
pe fir stăteau doar ei,
azi - suflă-n paiul grâului
cântă doina vântului
joacă hora dorului
crucea țintirimului.
Cam scurtă, firavă
(dulce otravă =
cataif = fidea cu miere
câtă oare putem cere?)
trimit plic la Domnu’
să deșire invers ghemu’
să vă dea vouă de la mine.
culeg grâu
în brâu
drugi și paie la pârâu
le înnod și va fi bine 😊
rugă, lut, povară
Și-i venea a plânge
ba-i venea a sânge.
Opereta vieții
rolurile-și strânge.
Soldăței de plumb
tropăie-n amurg.
Hai, grăbim la soare
Gânduri, doruri, mare.
Mâine nu există.
Tușește-n batistă.
rupe trei petale
una ție, una mie.
ultima-i a Lui.
Și-un cer de Van Gogh
apus de noroc.
Dau pe dinafară
Rugă, lut, povară.
(pretext subțire de februarie)
(sau după ce citești și plângi o zi și-o noapte “Pavilionul canceroșilor” de Alexandr Soljenițîn)
|
Amorena Minculescu 2/13/2023 |
Contact: |
|
|
