Gala Premiilor Gopo
Gala Premiilor Gopo sărbătorește realizările cinematografice ale anului trecut într-un eveniment organizat, luni, 29 iunie, ora 19,30, în aer liber, la Verde Stop Arena, și transmis în direct de Pro TV Plus și premiilegopo.ro.
Printre cei care vor urca pe scenă pentru a acorda premiile celor 20 de categorii de nominalizări la Premiile Gopo 2020 se află actrițele Dorina Lazăr, Olimpia Melinte, Diana Cavallioti, Aida Economu și Cosmina Stratan, alături de actorii Mihai Călin, Marius Manole, Dan Bordeianu și George Piștereanu.
Procesul de votare, care implică peste 600 de profesioniști din industria cinematografică, se desfășoară până pe 29 iunie, pe platforma pusă la dispoziție de organizatori, alături de partenerul principal PwC.
Înregistrarea Galei Premiilor Gopo va fi difuzată pe Pro Cinema, în data de 1 iulie, de la ora 22,30.
|