Adnotatii si Apofteghme ( 3 )
• Avem senzația uneori că l-am găsit pe Dumnezeu, ca să vedem apoi că ne scapă din vedere. Pe cât se apropie mai mult de noi pe atât ne pierdem cu firea, iar când se depărtează îl simțim tot mai aproape, tânjind după prezența Sa. Miraculoasă este lumea aceasta și străină și neliniștită este firea omenească. Diavolul complică lucrurile care ar trebui să fie simple și Dumnezeu le descurcă, dar de multe ori ne lasă pe noi ori ne ajută să le descurcăm. În războiul nevăzut care este dus la lumina zilei sau în întuneric acest joc nelămurit al puterilor pe noi ne tulbură și ne descumpănește. Cei care au reușit să iasă pentru o clipă din întuneric la lumină se tem de eclipse și de schimbări neașteptate, astfel încât nimeni nu are odihnă, nici liniște, în lumea aceasta până când își găsește pacea și împlinirea în Dumnezeu.
• La capătul tuturor încercărilor ne așteaptă indubitabil Dumnezeu sau nimicul, neantul. Oricum am ocoli noi realitatea și problemele lumii acesteia, oricâte subterfugii am folosi, mai devreme sau mai târziu toate drumurile duc acolo. Ceea ce face diferența dacă vom ajunge la pacea lui Dumnezeu sau vom rătăci într-un labirint fără ieșire este sensul, direcția în care am pornit și spre care purcedem. Dacă dintru început greșim sensul în care mergem nu prea mai avem vreme să ne întoarcem înapoi și să o luăm iarăși de la capăt pe calea cea bună fiindcă se face seară și vine noaptea. Iar când vine noaptea nimeni nu mai lucrează, nimeni nu mai vede încotro merge.
• Cei care l-au căutat pe Dumnezeu l-au găsit de obicei în neajunsurile dureroase ale vieții și în tristețea singurătății unde din când în când se aud decât pașii și șoaptele lui Dumnezeu. Dacă n-ar fi fost singuraticii, pustnicii și visătorii, acești clarvăzători ai speciei umane, noi demult am fi pierdut urmele lăsate de Dumnzeu prin lume.
• Nu suntem totdeauna suficienți de conștienți de finalitatea existenței dar și de posibilitatea transcendenței acesteia. Ne dăm prea mult după treburi cum se zice. Și pentru cei mai pesimiști dintre noi există însă undeva în subconștient ascunse gândurile și intuiția că în întuneric sau în lumina nevăzutului ar putea exista un sâmbure al speranței care ar putea încolți într-o zi măcar în grădina viselor, dacă nu în realitate. Prea multă energie se consumă în univers, prea multă înțelepciune și ordine este în lumea fenomenală, ca totul să fi fost creat și să existe în van, aleatoriu, dintr-o inexplicabilă întâmplare. Ne trebuie mai multă imaginație să credem ca totul a fost creat din nimic și că este sortit să fie nimic decât să credem că toată această minunată lucrare cosmică este un act al creației și viziunea unei minți inteligente și mai presus de fire.
• Nu avem dreptul să insultăm sau să denigrăm pe niciun om; legea și morala oamenilor ne-ar pedepsi și mustra și pe drept cuvânt. Dar avem tot dreptul să-L insultăm și să-L batjocorim pe Dumnezeu. Nimeni nu pare a ne pedepsi sau mustra pentru aceasta. Ba dimpotrivă, mulți se înalță și sunt răsplătiți pentru exercitarea acestui drept fundamental al omului. Faptul că Dumnezeu răbdă și nu răspunde insultelor noastre este poate încă o dovadă a divinei Sale înțelepciuni. Nu te poți supăra pe cineva care nu știe ce zice.
• Căderea noastră din grația divină, îndepărtarea de ceea ce este nobil și sublim în condiția umană nu se datoresc dorinței noastre de cunoaștere, de progres și de emancipare de sub tutela ignoranței și a întunericului. Căderea noastră din har este o consecință a voinței noastre de putere și a mândriei peste măsură. Cunoștințele fără smerenie și înțelepciune sunt un foc greu de mânuit și de controlat. Astfel că odată ce am ajuns la cunoaștere iată că întoarcem cunoștințele noastre împotriva propriei firi și a lui Dumnezeu. Ignorând faptul că orice bumerang lovește mai întâi pe cel care aruncă bumerangul dacă n-a nimerit ținta.
.........................................
Marin Mihalache / Chicago
|
Marin Mihalache 11/29/2019 |
Contact: |
|
|
