Mărțișoare
Dacă cineva mi-ar cere să îi spun un cuvânt ce-mi sună profund românesc, mărțișor-mărțișoare ar fi fără îndoială unul dintre ele. De la deschisa, centrala vocală ă (distinctă în spațiul romanic), la consoanele “țiuitoare și șuierătoare” (ca vântul primăverii), la rotunjimea rostogolitoare a lui o ce se deschide (după buna tradiție a alternanței fonologice românești) în diftongul solar oa la plural.
Îmi sună apoi ca un alint, ca o poveste de seară pentru copii. M-aș vedea foarte ușor spunându-le “mărțișoare” fetelor înainte de culcare. Deloc întâmplător, semantica lor se pierde în legendă, fie că e vorba de jertfa lui Decebal și a nobililor lui, de împietrirea neînțeleptei babe Dochia, de curajul tânărului care și-a dat viața pentru a salva soarele, de Zâna Primăverii care a reînviat ghiocelul din ghiarele Iernii, cu propriul sânge.
Paradoxal, dacă numele trimite etimologic la latinescul Mars, semantica lui mitică e pre-romană, ea se pierde în illo tempore, în spiritualitatea păgână (a ciclurilor naturii) a tracilor. “Ițele imemoriale ale timpului” și ale vieții împletesc simbolic în șnurul mărțișoarelor virtuți ce biruiesc răul și moartea; fertile credințe ancestrale peste care poate crește cu ușurință inovatoarea creștinătate.
Îmi sună precum clipocitul unei picături de apă ce se lovește de ghiață, desprinsă de căldura razelor soarelui din țurțurul de la streașina casei. Îmi pare asemenea bobului de rouă ce reflectă cer și floare într-o fărâmă de oglindă. Diminutivul trimite fără echivoc în lumea miniaturalului. De firele împletite vor atârna mici gajuri, amulete, monezi, bijuterii; simboluri optimiste, protectoare, ale norocului, iubirii, frumuseții, primăverii; credință și superstiție esențializate într-un mărunt meșteșug. În timp, exploziva creativitate a naturii renăscânde în primăvară se regăsește în fascinanta creativitate a artizanilor de mărțișoare, și, în moderna lume, e suficient să deschizi o pagină de imagini pe internet pentru a fi copleșit de imaginație și măiestrie.
Îmi sună a foșnet, a murmur, a foială de oameni în căutare, nehotărâți în fața nenumăratelor panouri și tarabe de vânzători ambulanți, a improvizatelor florărese cu coșuri mari pline de ghiocei și violete ce împânzesc centrul orașului în prag de martie. Îmi sună a sporovăială veselă, a râsete, a ciripituri vioaie după amorțeala și liniștea iernii. Îmi sună a bun augur, a copilărie și tinerețe, a joacă și vitalitate.
Nu în ultimul rând, poartă în sine fiorul tandru al dăruirii. Nu e neimportant pe cine cu ce mărțișorești. Puternic încărcat simbolic, micul dar dezvăluie sentimente, promite, speră, urează, înfrumusețează.
Există unul pentru fiecare dintre noi.
E un cuvânt prag, fără de care nu poate începe nici o primăvară românească.
Și România mea e o țară a primăverii.
1 Martie / Toronto
|
Lăcrămioara 3/1/2019 |
Contact: |
|
|
