Remember Nicăpetre (n. 27 ianuarie 1936, Brăila d. 21 aprilie 2008 )
A absolvit Institutul de arte plastice Nicolae Grigorescu, īn 1964. Prin calitățile artistice de excepție ale lucrărilor, s-a afirmat de la debut ca desenator și sculptor original, de mare valoare. Pīnă īn 1980 a trăit și a creat īn Romānia.
A publicat desene, īncă din studenție, īn revistele Luceafărul, Romānia Literară, Săptămāna, Viața Romānească, Albina, Ifiumuncacs. A ilustrat volumele: Poeme de Theodor Balș, Libertatea de a trage cu pușca de Geo Dumitrescu, Veșmānt și culoare de Cristina Anghelescu, Coloana fără sfārșit de Mircea Eliade.
Prima expoziție personală, de sculptură și desen, Cariatide, a fost realizată īn anul 1969, la Galeria Simeza. I-au urmat expozițiile de sculptură din anii 1970, 1972, 1974, la Galeria Apollo; 1975 expoziția de desen la Galeria Amfora; 1976 expoziția de sculptură la Galeriile de artă ale municipiului București; 1979 expoziția de sculptură și desen la Galeriile de artă Bacău; 1980 expoziția de desen la Galeria Galateea.
Sculpturi monumentale din această perioadă se află la Măgura Buzăului: A fost aici, odată... (1971), Zăbală și paloș (1979), iar la Tīrgu-Jiu a realizat decorația exterioară de la sediul primăriei (32 capitele).
La 15 iulie 1980, data la care Nicăpetre a părăsit Romānia, creația sa de desenator și de sculptor, realizată īntre 1962 - 1980, a rămas īn atelierul din Bariera Vergului, Intrarea Mieilor nr. 10, atelier devastat după refuzul artistului de a reveni īn țară. Plecarea din Romānia i-a fost favorizată de invitația la Simpozionul de sculptură īn marmură de la Skironio (Grecia), organizat de soția sculptorului Costas Polichronopoulos, īn memoria acestuia.
După o scurtă perioadă petrecută īn Grecia și īn Italia, īn iulie 1981 Nicăpetre emigrează īn Canada, la Toronto. Deși a fost obligat să lucreze ca dulgher sau vopsitor pentru a supraviețui, īn ascuns a continuat să deseneze (ciclul Artistul și Natura), să picteze (ciclul Livezi īnflorite), să scrie (volumul autobiografic Brăilița - Downtown - via UAP) și să cioplească īn parcuri, īn locuri izolate, trunchiuri de copaci răsturnați de furtună și din ce īn ce mai rar, īn piatră. Din 1982 a reușit să expună īn Toronto, pictură și sculptură la Columbus Center, iar īn 1985, a deschis expoziția personală de sculptură la Goethe Institute. Acesta a fost īnceputul unei intense activități expoziționale care īi va aduce recunoașterea internațională.
Nicăpetre s-a impus prin varietatea tehnicilor, a genurilor și prin complexitatea operei sale, prezentată īn galerii și īn alte spații culturale de referință din Canada, SUA, Japonia, Grecia, Germania, Austria.
Īn 1991 a fost distins cu Marele Premiu la Concursul Internațional de Sculptură Henri Moore de la Hakone (Japonia). Lucrarea premiată, Adam și Eva, sculptată īn marmură, a intrat īn colecția Muzeului Regal din Tokio.
Īn 1993 a obținut Premiul Juriului la a II-a ediție a Concursului Internațional de Sculptură organizat de Universitatea din Birmingham - Alabama, SUA. Lucrarea Invocație, sculptată īn lemn, a fost cumpărată pentru colecția Universității.
Īn 1995 a participat cu lucrarea īn lemn, Devenire, la Expoziția Trienală de Sculptură de la Osaka. Alte lucrări monumentale sculptate de Nicăpetre sīnt instalate īn parcuri culturale și spații publice din lume: Iubirea mea... despre tine (1974), marmură, la Villany (Ungaria), Marea Umbră (1980), marmură, la Skironio (Grecia), Orgă de liniște (1988), granit, la Straubing (Germania), Acrotiri (1993), marmură, la Krastal - St. Paul (Austria), Devenire, lemn (1994), la Saint-Jean-Port-Joli (Quebec), Păstaie (1996), lemn, la Kirkfield (Ontario) ș.a.
Pentru Centrul Cultural Romānesc din Hamilton (Canada) a sculptat portretele lui Mihai Eminescu (īn 1989) și Nae Ionescu (īn 2000), ambele īn marmură, bustul lui Horia Stamatu (īn 2001) īn marmură, portretele lui Aron Cotruș (īn 2002) și Mircea Eliade (2005), īn bronz.
Īn vara anului 2004, Nicăpetre s-a reīntors pentru un stagiu de lucru la Brăila. A desenat alte variante ale temei Artistul și Natura, a modelat īn lut bustul filosofului Petre Andrei și a publicat Nicăpetre despre Nicăpetre, volum alcătuit din fragmente selectate din autobiografia Brăilița - Downtown via U. A. P.
S-a stins din viață pe la 72 de ani, īn dimineața zilei de luni, 21 aprilie 2008.
Repere critice
Petru Comarnescu a intuit cel dintīi valoarea sculptorului Nicăpetre. Īn 1969, īn cronica primei expoziții personale de sculptură, criticul scria, despre autorul ei, că "va deveni un foarte original și mare sculptor". Īncă de la debut, Nicăpetre și-a afirmat atașamentul la modernitatea clasică, așa cum a fost ea definită de Brāncuși, prin adoptarea cioplirii directe, prin urmarea modelului formelor artei arhaice și prin subordonarea materialului față de idee. De atunci, din 1969, Nicăpetre și-a urmat cu tenacitate destinul, afirmīnd un tip de atitudine care nu admite compromisul īn artă și un stil despre care cronicarii au scris că īmbină două estetici: una tradițională, prin modelul lui Michelangelo, și una modernă, prin Brāncuși. Din această conciliere a rezultat, remarca Tudor Octavian, "o operă īndatorată īn mod superior celor doi părinți și, deopotrivă, liberă de orice datorie, cu o matrice stilistică originală".
Īn ianuarie 1980, Nicăpetre a deschis ultima sa expoziție īn țară, o expoziție de desen - crochiuri după model - ce atingea o culme a artei sale de desenator. Călin Dan remarca, cu acel prilej, preferința pentru grafică a sculptorului Nicăpetre, "domeniu unde el reușește să-și creeze o notă aparte, mai constantă poate decīt īn sculptură". Perceperea, cu toate simțurile, a mișcării nudului de femeie și īncremenirea ei fluidă și voluptoasă īntr-o imagine, dau măsura īnzestrării sale ca desenator. Sculptura și desenul sīnt, pentru Nicăpetre, aparent paralele, dar complementare. Sīnt mijloace prin care caută să redea expresia directă a ideii inițiale (sculptura) sau expresia directă a formei esențiale (desenul). Prin motivul cuplului, numit succesiv: Adam și Eva, Faun și Nimfă, Artistul și Natura, exaltă bucuria de a trăi, cu mintea clară, mīna sigură și sufletul luminos, asemenea unui artist al barocului. Sculptorul īși asociază trăirea cu "bucuria lui Dumnezeu, cīnd a creat cerul cu stelele, cīnd a īmprăștiat īntunericul și s-a făcut lumină, cīnd a creat totul din nimic".
Nicăpetre afirmă aceeași concepție īn sculptura īn lemn. Comentatorii canadieni ai operei sale au remarcat că īn trunchiul de copac pregătit pentru lucru el vede forma viitoarei sculpturi și īntreaga ei mișcare. Intenția este să-l ridice, să-l facă să zboare. Astfel, forma se naște dintr-un bulb sămīnță, ca dintr-o "casă a vieții", singurul punct de sprijin al stīlpului care crește, din el īnsuși, ritmic spre cer. După Virgil Untilă stīlpii lui Nicăpetre par să vorbească despre același principiu ca și Coloana lui Brāncuși, dar poartă īn carnea lor amprenta particularului, accidentele unei biografii sever determinate. Deși treptele inegale, tăiate īn fusul coloanelor de Nicăpetre, trezesc vaga amintire a formei ideale, recuperate de coloana brāncușiană, ele avertizează asupra dificultății spre īmplinirea ființei.
Există trei etape de referință īn creația lui Nicăpetre, stadii ale devenirii ideii, ale dezvoltării registrului expresiv īntr-un repertoriu formal constant.
Prima etapă, 1965 - 1980, cuprinde lucrări cioplite īn piatră, realizate īn Romānia. Īn ele se reflectă atașamentul sculptorului pentru geniul pietrarilor țărani și pentru frumusețea formelor arhaice. Prin arhitecturi de volume simetric articulate, dinamizate de accente decorative exprimă unitatea dintre formă și structura materialelor. De asemenea, anunță viitoare forme de expresie non-figurativă.
Etapa a doua grupează sculpturile cioplite īn marmură, realizate īn Grecia, īn perioada 1987 - 1988. Reflectă atașamentul pentru idealul clasic de reprezentare, īnțeles ca armonie, echilibru, proporție. Exprimă frumusețea plastică a formei prin amplificarea detaliului semnificativ. Anunță intenția de a crea īn sensul naturii. Etapa a treia, (1982 - 2001), cuprinde sculpturile cioplite īn lemn, realizate īn Canada. Impune forme simbolice, inepuizabile ca sens și expresie, exprimate monumental, printr-o metodă proprie, care īmbină ordinea arhitecturii cu libertatea sculpturii.
Muzeul Brăilei, prin secția de artă, și-a fixat ca obiectiv crearea unui loc īn care opera sculptorului să se īntregească. Īntrucīt o parte din lucrările rămase īn țară au putut fi salvate de sculptor și expuse, din 1998, īn grădina Casei Colecțiilor de Artă, sub genericul "Sculpturi recuperate", am propus ca această clădire să devină sediul Centrului Cultural Nicăpetre. Centrul a fost inaugurat īn 6 decembrie 2001, cu expoziția de desene "Nulla diaes sine linea". Cu acest prilej sculptorul a acceptat propunerea noastră de a organiza expoziția retrospectivă la Brăila, īn noiembrie 2002 și a comunicat intenția de a dona muzeului o parte din lucrările realizate īn Canada īmpreună cu materialul documentar referitor la perioada canadiană a creației sale. A treia etapă a proiectului, realizarea albumului monografic Nicăpetre, s-a desfășurat īn 2003 și s-a īncheiat cu lansarea cărții la București (Muzeul de Istorie și Artă a Municipiului - 27 noiembrie) și Brăila (Centrul Cultural Nicăpetre - 2 decembrie).
Proiectul de īnființare a Centrului Cultural Nicăpetre la Brăila, inițiat īn Anul Internațional Brāncuși, este primul caz de recuperare, pentru patrimoniul cultural național, a operei unui artist romān de talie internațională, din diaspora. Donația sculptorului cuprinde 763 desene, 85 sculpturi și materiale documentare.
Nicăpetre a fost printre membrii fondatori ai revisteti Observatorul si ai cenaclului Dor de Eminescu de pe langă Observatorul, cenaclu care de la plecarea Nicăpetre in lumea de dincolo ii poartă numele .
In fiecare an , in Ianuarie, grupul de la Observatorul oferă un premiu special unui tanăr artist in memoria lui Nicăpetre .
|
Dumitru Constantin 1/25/2019 |
Contact: |
|
|
