Destinaţii de vacanţă - Rhodos, între grandoarea trecutului şi farmecul prezentului (3)
Studiind realitatea la faţa locului am concluzionat că există mai multe categorii de vizitatori ce ajung în Rhodos. În primul eşalon intră cei îndrăgostiţi de mare, soare, plajă. Nu neaparat de vestigii, deci nu se omoară să le descopere. Le plac în shimb tavernele, unde se mănîncă şi se bea pe cinste, iar la final se dansează “Sirtaki”. Totul începe cu tradiţionalul “Uzo”, tăria lor de bază, o băutură care mie nu mi-a plăcut niciodată. Se prepară din struguri striviţi, cereale, ierburi aromate, felurite condimente precum coriandru, mentă, cuişoare, alune şi nelipsitul anason. Are culoarea transparentă, însă cum pui gheaţă devine albicioasă, ca un fel de lapte îndoit cu apă! Puahhh...
Urmează meniul pe bază de peşte şi fructe de mare. Se bea, de regulă, vinul casei, fie “Retsina”, un sortiment alb cu aroma…răşinii de pin (!), fie “Mavrodafni”, licoare rubinie tot din struguri, “o poşircă populară”, cum a numit-o un amic sârb.
Apoi, în euforia generală, când puţini se mai ţin pe picioare, are loc ritualul… spargerii farfuriilor. Numai că străvechea distracţie elenă nu prea mai este încurajată de patroni, fiind cam "dangeroasă” şi costisitoare, producându-se accidentări ale turistilor aflaţi în stare avasată de ebrietate care cad şi se taie în cioburi.
Un patron de tavernă mi-a spus că mai nou chiar ar fi nevoie de o… licenţă specială pentru unităţile care tolerează o asemenea distracţie zgomotoasă şi periculoasă. De reţinut, că onorata clientelă achită şi contravaloarea veselei făcută ţăndări, fiindcă nimic nu e pe gratis!
Dacă aţi văzut filmul “Zorba grecul”, v-aţi făcut o idee cam cum se petrece în străvechea Eladă, inclusiv în Rhodos.
Altă categorie de turişti
Românii ţi ruşii se înscriu în această grupare numeroasă şi nepretenţioasă de oaspeţi. Trecând în revistă şi alte categorii de turişti ce frecventează insula, să menţionăm la loc de frunte pasagerii navelor oceanice de lux ce poposesc în Rhodos Town. Vin numeroşi excursionişti din SUA şi Canada, iar în mai nou am văzut foarte mulţi chinezi. Bine, de ei dai peste tot de când le-a crescut standardul de viaţă.
Croazierele acestea se derulează după un tipic: ruta este astfel alcătuită ca să se navigheze pe timpul nopţii, iar dimineaţa se acostează în câte un port vestit la Marea Mediterană sau în Ţările Nordice.
Cam toate circuitele mari includ şi un popas de o zi în Rhodos. Afându-mă la faţa locului, am văzut aproape zilnic în port asemenea vase albe ca nişte lebede dodoloaţe. Printre ele s-a aflat şi eleganta “Queen Elizabeth”, lângă care “m-am tras în chip”.
Cum decurge un “schedule” obişnuit? În jurul orei 9.00 coboară de pe vapor o hoardă guralivă, veselă, echipată fistichiu, strunită cu greu de organizatorii locali. Şi ca un făcut, mereu există persoane distrate, neatente, care se pierd de ceilalţi din pricina unei poze în plus. Şi brusc apar complicaţii.
“ Vă rog să rămâneţi pe loc, trebuie să mă întorc să caut turistul rătăcit”, zice supărată ghiduşa. Iar ceilalţi mormăie nemulţumiţi. Aşa-i excursia cu grupul; apar mereu nemulţumiri. Unii întârzie la program, alţii vor pauze dese pentru cafea şi fumat, bătrânii şi supraponderalii obosesc repede şi nu-i mai interesează nimic, iar cuconetul vrea shopping, nu muzee şi arheologie...
Sastisiţi, năduşiţi, însetaţi, mulţi turişti de abia aşteaptă masa de prânz. Care se lungeşte de fiecare dată peste limita timpului alocat, dându-se peste cap programul rămas. Spre disperarea şefilor de grup. Se face de fiecare dată o pauză “ŕ la longue”. E răcoare şi bine la restaurantele de lux alese din vreme, pentru ca onoranta clientelă să se delecteze cu preparatele locale.
Într-o zi m-am nimerit lângă un grup de canadieni ce ajunseseră la cafea şi coniacul “Metaxa” de rigoare. Erau nişte tipi amabili, dar mai rezervaţi. Nu guralivi ca, noi, latinii.
Dintr-una în alta am aflat că locuiau la Toronto. “O, ce oraş spectaculos, mi-a plăcut mult”, i-am gratulat. Le-am spus că am şi eu nişte fini acolo - Marola şi Sorin Petri- plus Mama Tzouka. (Mai rămânea să-i întreb precum olteanul venit în Bucureşti:”Poate îi cunoaşteţi ?”). Aveau amintiri plăcute din celelalte insule pe unde acostaseră. Despre Rhodos impresiile coincideau cu ale mele. Adică bune. Cel mai mult le plăcuse şi lor Fortăreaţa.
- La Constanţa aţi fost?
- Unde???
- În cel mai mare Port al României?
- Ne cerem scuze, dar m-am văzut să se organizeze croaziere pe acolo…
- Se mai fac. Încercaţi o dată şi această experienţă şi nu veţi regreta!, i-am invitat ca un bun patriot ce sunt.
Mi-au mulţumit, au promis că se vor interesa de valorificarea unei asemenea oportunităţi. Şi au plecat să-şi termine turul . După o masă copioasă partea doua a excursiei terestre este grea al naibii. Mai că îţi vine să renunţi, dar nu poţi.
…Seara la ora 18,00 fix se termină reîmbarcarea. Turiştii ajung în uriaşa lor casă plutitoare frânţi de oboseală, pârliţi de soare şi fericiţi. Fac duş, se schimbă cu ţinuta de seară (obligatorie), şi iau parte la alt program: din nou mânâncă, iarăşi beau, ascultă muzică, dansează, asistă la show-uri şi se culcă mulţumiţi. Toată noaptea navighează, iar a doua zi dimineaţa coboară în alt oraş costier de renume şi o iau de la început. Periplul ţine 7, 14 sau 21 de zile.
Unii (cu mulţi-mulţi bani) fac chiar şi înconjurul Planetei în acest fel. Am o rudă, medic de succes în Germania, care a efectuat un asemenea mega-turneu “High Class”, petrecând trei luni pe apele învolburate ale Oceanului planetar. La întoarcere a scris o foarte interesantă carte de călătorie, pe care mi-a oferit-o cu dedicaţie, sfătuindu-mă să-i urmez exempul.
Mersi, coane!
Dragii mei, poate ar fi mai bine să nu aflaţi prea multe detalii, mai cu seamă privitoare la preţul unui asemenea dezmăţ maritim. Altminteri trebuie să luaţi un… Extraveral! Ce unul??? O cutie întreagă…
Ultimele eşaloane
Al treilea eşalon de vizitatori ce ajung vară de vară în Rhodos este alcătuit de vizitatori ce provin din staţiunea turcă Marmaris ori din alte insule apropiate greceşti. Pentru o zi turiştii ies din monotonia sejurului din propriul resort şi dau o raită până “în vecini” să admire şi altceva. Ca atare, sosesc valuri-valuri cu feriboturile dis-de-dimineaţă , înhămaţi cu aparatură de filmat, fotografiat, iar mai nou doar cu smartphone-uri.
Unii vin în mici grupuri organizate de agenţiile locale, având ghizi; alţii sunt independenţi. În consecinţă, aleargă bolunzi de colo-colo cu harta în mână ori tableta, stresaţi să facă turul complet, să nu piardă vreun obiectiv important. Şi un detaliu practic important: dacă sunt cetăţeni ai UE vin cu “buletinul” şi nu le trebuie viză, în schimb dacă au cazare în Rhodos şi intenţionează să “fugă” şi ei zece ore pe ţărmul turcesc în semn de reciprocitate, au nevoie de paşaport şi li se aplică viză de intrare în port!
Restul oaspeţilor călătoresc pe cont propriu. Mulţi sunt tineri, au bugete modeste, reprezetând nomazi solitari, cupluri sau grupuscule. Îi recunoşti imediat: băieţii- nebărbieriţi, fetele cu coc în vârful creştetului. Toţi poartă tricouri cu inscripţii englezeşti comice şi blugi rupţi în genunchi sau au pantaloni scurţi. Cară ca nişte asini rucsacuri grele. Fumează pe rupte, beau bere, râd fericiţi.
Îi invidiez.
Un lucru bun al lor este că acest gen de vilegiaturişti manifestă interes pentru istoria locului, intră în muzee, se interesează de artefacte, opera de artă celebre. Din păcate, numărul acestora este tot mai redus, de aceea lucrătorii din industria “loisir”-ului le fac toate poftele, doar-doar or mai reveni.
- De ce nu optaţi pentru un hotel de lux? Atâţia bani cred că aveţi…, l-am întrebat pe un norvegian spelb, ce venea pentru a treia oară în Rhodos. Acum sosise împreună cu noua sa prietenă.
- Am vrut să-i arat şi Patriciei unde îmi petrec vacanţele.
- Şi?
- Întrebaţi-o pe ea?
- Îţi place aici, Patricia?
- Cel mai mult îmi place de…Stephen, noul mai iubit. Împreună putem merge şi pe…Lună!
“Cătune” sub munte
O particularitate atractivă a zonei o reprezintă localităţile rurale. De fapt, nişte “cătune turistice”, cum scrie în pliante, aşezări arhaice care încă mai dăinuie într-o lume industrializată. Sunt sate ce se încăpăţânează să păstreze nealterată patina locală, arhitectura tradiţională, meşteşugurile tradiţionale, în pofida standardului înalt al civilzaţiei din jur. Am admirat câteva asemenea aşezări pitite la poalele stâncilor, parcă dorind să se refugieze de asaltul lumii moderne.
Numai că nu le dau pace…turiştii!
Particularităţi atractive
Cum scriam mai la început, Insula Rhodos este cea mai mare din grupul Dodecanezelor, fiind şi cea mai atractivă. Înzestrările sale naturale sunt remarcabile, existând munte şi mare în proporţii optime. Nu poţi rămâne indiferent la varietatea peisajului: există păduri luxuriante la interior, formaţiuni stâncoase impresionante în jurul coastelor, plaje atractive. Numai în acest habitat vieţuieşte specia de căprioară numită “Damma”. Ea reprezintă un simbol al regiunii. Este imortalizată sub formă de statui plasate pe cei doi piloni aflaţi la intrarea în Portul Mandraki, chiar pe locul unde s-ar fi aflat celebrul Colosul din Rhodos- una dintre Cele Şapte Minuni ale Antichităţii.
- Deci aici s-a aflat celebra statuie?, l-am întrebat pe un localnic în etate ( să nu-i zic moş) ce îşi fuma tacticos pipa şi admira detaşat puzderia de turişti ce flana în jur.
- Nţţţ.
- Păi aşa mi s-a spus.
- Cine?
- Un ghid.
- Te-a păcălit.
- Ce interes avea?
- Te-a văzut credul, de aceea…
- Mulţam, de compliment. Şi, totuşi, unde se găseşte locul real?
- Încă se fac…”săpături”.
|
Horia C. Deliu 3/28/2017 |
Contact: |
|
|
