Ploaia
I-am simțit privindu-mi chipul,
Chiar acolo, sub umbrelă,
Si-am stiut atunci că timpul
Este-o clipă efemeră,
Ce o poti primi în palme
Si să crezi că este-a ta,
Dar s-o ai numai cât doarme,
Căci, pe urmă, va zbura.
Se opriseră pe stradă,
O vitrină cercetînd...
Dar de fapt vroiau să vadă
Trecătorii traversînd.
Si, ascunsi de ploaia caldă,
S-au oprit pe chipul meu
Si-am simtit cum îmi tresaltă
De sub haine, pieptul, greu.
Mi-au trecut atunci prin minte
Gânduri multe, ca un film.
As fi vrut să-ti spun cuvinte
Si de mână să te tin,
Cât să-i pot privi odată,
Ochii tăi de sub umbrelă,
Să le stiu povestea toată
Îmbrăcată în dantelă.
As fi vrut să-i întâlnească
Pentru-o clipă, pe ai mei,
Să simt pronia cerească,
Acel dar trimis de zei.
Însă n-am avut norocul
Să îi văd într-un sfârsit,
Fiindcă-a început potopul
Si-ntr-o clipă, s-au topit
|
