Acolade
/ fragment
Ghici, cine se poate ridica
La rangul interpretului
Căutînd si tot cumnsumînndu-te
Rătăcind întrebare după-ntrebare
Pe scară,
Să lăsăm timpul să ne pălmuiască
Doar pentru o singură existentă
…oare cine se adapă aici? Oare cine?
Toti viermii se miră până-n mucegai,
Vârstele se agată unele într-altele,
Să trăim fratilor,
Munca înfloreste între ochii
muncitorului,
Dreptatea e scut libertătii celeste
Oamenii se gudură căte infinit arareori,
Trăiască armonia visului, vivat
crescat
zâmbetul să dea roade fiecărui vrednic,
la noi se hrănesc prea multi cu stele,
de ni s-a-ntunecat judecata plângerii,
la noi apa bulbuceste sub norii străvezii,
la noi se trăieste sub altă dimensiune
la noi fluturii bat a viată liberi,
la noi miresele prevestesc a rod sub cetini
mângîindu-ne privirile
ca amintiri dintotdeauna…
la noi universal se regăseste
după prima pierdere;
…La stânga demon, la dreapta înger,
Jos mucegai, sus ambră
Aici lichid vrăjit trece, acolo cremene virgină
Uneori sufletul vidului se regăsea
în sufletul meu…
*Ioan Dan Bălan s-a născut în data de 30 mai 1951, la Hlipiceni, în judetul Botosani. a debutat regional în 1980 în foaia literară “Caiete subterane”, nr. 1, Noiembrie, când în Valea Jiului adiase o liberalizare, e drept, tot subteran “vegheată” de activisti si securisti, după evenimentele contestatare La vizita dictatorului. În anul 1974, cu proza „Din vremuri trecute”, publicată în Steagul rosu din Petrosani, apoi în „Vatra”, nr. 4, aprilie 1987, cu proza Hotul, debut confirmat în „Orizont”, nr. 20, 1988, cu proza Negura.
Foaia Caiete subterane era editată sub egida Consiliului Municipal Petrosani si cenaclului Panait Istrati, redactori fiind Dumitru Velea si Dumitru Dem. Ionascu. Moldovean la origine, mare iubitor de munte si eresuri, el jubila lexical între rostiri aparent hedoniste, luceferiste su onirice, cu puseuri erotice, amintindu-i pe apropiatii boematicii Elisabeta Bogătan, sotia sa, Dumitru Velea ori Marian Boboc, dar si pe regretatii Valeriu Bârgău sau Ion Pascal Vlad…Optiunea acestora era, evident, una optzecistă, cu propensiune spre postmodernism. În “subteranele” textualiste ale liricii de atunci, petrileanul reactiva asftel un discurs al analogiilor, o gesticulatie a originismului, protocronistă, dar si una din sorginte mito-logistă, cum frumos spune ,armoniei visului…Apollinic, al visului diurn, al visătoriei care ne este vitală, spre dezgreunarea de teluricul stratificat în subconstient… ( Eugen Evu).
|
Ioan Dan Bălan 3/15/2015 |
Contact: |
|
|
