Octavian Naghiu
Despărțirile sunt întotdeauna triste, cu atât mai mult cu cât valoarea celor ce au plecat stăruie în amintirea noastră.
Maestrul Octavian Naghiu există pentru mine sub chipul lui Lohengrin, pe scena Operei Bucurestene. De-a lungul stagiunii, veneam adesea să revăd spectacolul pus în scenă de minunatul Jean Rânzescu. Nu pot uita cum, cu o exactitate impresionantă, întotdeauna intrarea lui Octavian Naghiu – Lohengrin se întâmpla în acelasi moment al spectacolului, la aceeasi semn de ceasornic. Impresionant ca imagine frumoasă, cânt nobil, personaj si simbol, devenea pentru spectatori emblema acestei capodopere wagneriene.
Marea carieră internațională am cunoscut-o de-abia mai târziu, din convorbirile cu Octavian Naghiu în vederea pregătirii filmărilor realizate de Marga Huss Crăciun pentru emisiunile de televiziune ce îi fuseseră dedicate.
Multe si remarcabile victorii artistice în lumea lirică, povestite, evocate alături de audierea minunatelor sale interpretări . Ce rămâne ca imagine a personalității sale este pasiunea pentru arta vocală, rostirea blândă a gândurilor si amintirilor, prietenia pentru partenerii legendari ai carierei sale.
De asemenea, Octavian Naghiu a rămas apropiat de cel pentru care avea o prietenie comparabilă cu gloria cântului – Nicolae Herlea.
Au plecat destul de curând, si unul si altul, mai înainte de a se împlini un an. Râmânem mai tristi, cu sentimentul pierderii fără leac ai celor care au luptat pentru bucuria noastră, cu armele Frumosului si Binelui. Serghei Rachmaninov spusese cândva “mor doar cei care sunt uitați”.
În inima si sufletul nostru, marii artisti, asemenea lui Octavian Naghiu, trăiesc deapururi.
|
Grigore Constantinescu 2/16/2015 |
Contact: |
|
|
