Miracol
Douro străbate orasul duios,
Sub pletele vântului legănat,
Orasul vechi se înaltă frumos,
Pe Ponte de Louis, descântat,
Privirea mea se duce, se duce,
Colinele seamănă cu un rai,
Turnul Clerigose se vede-n răscruce,
Natura cântă cântec de nai,
Trec din Porto în Gaia, pe podul înalt,
Ce miracol, ce minune a lumii!
Turul orasului l-am făcut dintr-un salt,
Sub văpaia aprinsă a lunii.
BABELE
Muntele stă răstignit către cer.
Aici, e liniste si răcoare.
Îngerii zgârie bolta-n culoare,
Totul e-nvăluit în mister.
Brazii se răsfată pe culme,
Bolta a luat foc dintr-odată,
Vârfurile sunt parcă de vată,
Mesteci, într-o clipă, o lume.
Ce miracol! Ce culoare! Ce gând!
Afară e ninsoare si ger.
Eu cutreier totul, la rând,
Sufletu-mi este petec de cer.
DEFINITIE
Un petec de cer, un petec de mare,
Un vis care creste departe, în zare,
O noapte-oglindită în apa fântânii,
O pată-n baticul cel rosu al lunii,
Un zâmbet curat pe chipul blajin,
Lumină în suflet la care mă-nchin,
Poteca de rouă din fundul grădinii,
Parfumul pe care-l emană doar crinii,
Albina ce zboară-n pocale de flori
Si-un gând răvăsit de-atâtea-ntrebări,
Crâmpeie frumoase la care mă-ntorc,
E viata trăită-ntr-un bob de noroc.
RĂCULETUL
Pădurea mea, trăiesti mereu în mine,
Poienile-ti de brebenei sunt pline.
Mă scald în roua ta când mi-este dor,
Copacii mi-i mângâi si mi-i măsor,
Mă stie mierla, mi-a cântat ades
Si-n jurul meu, poienile îsi tes
Covoare lungi să le-mpreuni cu ochii,
Iar ploaia îmi întinde-n fată stropii,
Mă stie iarba si mă stie luna,
Mi-a luminat poteca-ntotdeauna,
Câmpul cu fagi, ferigi si albăstrele
Si-acum alerg si mă mai scald în ele.
VIDRARU
Te-nfăsori în razele de lună,
Sus, pe culme, unde-s muntii ninsi,
Si visezi cu ochii larg deschisi,
Visele pe cap se fac cunună,
La Vidraru, te-mpreuni cu zarea,
Inima în piept, adânc se zbate,
Ti se taie toată răsuflarea,
Ochii tăi le soarbe-n rând, pe toate,
Câtă frumusete-n tara ta!
Chiar si cerul dens se minunează,
În noaptea asta, nu adorm, stau trează,
Ca să-mi cadă-n palme câte-o stea.
LA CĂCIULATA
Tâsnesc toti muntii laolaltă,
Oltul, domol apele-si poartă,
Fântâni, în mine, se deschid,
De dor, mi-e sufletul avid,
Doar trenul suieră departe,
Si vântu-n ramuri încă bate,
Atâta calm e si răcoare,
Atâta răsărit de soare,
Atâta verde mă inundă,
Luna, pe cer, e-atât de blândă,
Brazii sunt fratii mei o clipă,
Atâtea visuri se-nfiripă.
PE TRANSFĂGĂRĂSAN
Aici, îngerii urcă împreună cu tine,
Drumul, o scară-n spirală, spre cer!
Zările sunt atât de albastre, de line,
Te lasi-nvăluit pe de-a-ntregu-n mister.
Stâncile stau gata să cadă, ti-e frică,
Dar frumusetea te lasă-mpietrit.
În fată, perdelele larg se ridică,
Culorile de ochi ti se prind.
Câtă splendoare-n muntii stâncosi!
Cascada curge grăbită, la vale,
Brazii se-nnaltă tineri, frumosi,
Pe creste, e încă ninsoare,
Doamne, mi-e sufletul rază ce curge,
Mi-e inima bob de noroc.
Privelistea asta în ochi mi se scurge,
Zeitele încă mai torc.
NOU E TOTUL
Plâng viorile vântului răstignite-n copaci,
Zâmbetul tău se răsfată printre frunze de fragi.
Plopii, iată, îsi leagănă vesmintele verzi,
Tu, ca o rază firavă, printre frunze te pierzi.
Ce candelabre au aprins, în curte, castanii!
Florile-nmiresmate se vor topi ca si anii.
Diferenta-ntre ei, e una măreată,
La anul, din nou, vor fi plini de verdeată.
Nou e totul acum, până si picăturile ploii!
Răcoarea lor îmi umple coltul odăii.
Mă-mprăstii în toate, în flori si în vânt,
Sunt mereu curcubeu între cer si pământ.
APRILIE
Raiul s-a mutat aici, pe pământ,
În raza de soare, în vânt,
În florile ce curg în grădină,
În firul de iarbă-n lumină,
Raiul e aici, la fântână,
În miresmele ce se-mpreună,
În pajistea pe care zburdă miei,
E-n viorele si-n brebenei,
Raiul s-a mutat în inima mea,
Pe cerul ei, mai apare o stea.
Gândul a-nflorit ca nebunul!
El e la concurntă cu prunul.
|
