Negrul strălucitor al aurului
Dimineată linistită de duminică. Butonez la nesfârsit televizorul doar, doar voi găsi ceva interesant. Dar nimic deosebit....Bani cheltuiti fără rost pe autostrăzi neterminate,nebuni care se bat în bar,o mamă care si-a aruncat copilul de la etaj si-un alt nebun care a violat o babă.N-am înteles prea bine cu ce rost.
Duminica tinde să devină monotonă când telefonul se aprinde si băietii de la Holograf încep să performeze „cât de departe„.Eu i-am pus melodia asta.Dacă tot e să-mi perturbe linistea măcar s-o facă într-un mod plăcut.Îl las să cânte dar de frică să nu plece persoana chiar departe de tot, până la urmă mă ridic.
Număr necunoscut....
- Da,răspund cu vocea guturală a omului care tine să facă necunoscutul,cunoscut.
- Ce naiba faci Profesore de nu răspunzi?
Recunosc imediat vocea.Vărul Misu...E ceva timp de când nu l-am mai auzit. Când eram copii,el era cel care făcea cam multe prostii pentru o singură persoană.Si de aceea mă lua întotdeauna să-l ajut la „actiune„.Numai că eu fiind mai mototol si nu la fel de iute de picior,o încasam si pt el.La un moment dat, viata ne-a cam separat.El a plecat in Spania iar eu am rămas aici. De curios, să văd când se temină autostrada.... Asa îmi spune el, „Profesore„ ,n-am înteles niciodată dacă din respect sau doar din ironie...
- Misule ! Ce dor mi-era de tine ! Unde esti,putem să ne vedem?întreb plin de bucurie.
- Hai iesi odată din scutece că te-astept la „Pelicanul„ înt-o juma de oră!
- Alerg !
„Pelicanul„ e un bar din centrul orasului,nici plin de fite,nici pt sărăntoci.Ceva pt oameni cât de cât normali,asa ca noi.Multă vreme m-am întrebat de unde vine denumirea,în urbea noastă pelicanii putând fi văzuti doar în fotografii.Dar când am cunoscut patronul am lămurit problema.
Mă asteaptă... Foarte schimbat. Cu ochelari fumuri care îi ascund ochii lui albastri,frumosi.Tricou negru , blugi deschisi si foarte multe lanturi de aur. Opulent de mari la gât si pe la mâini. Imaginea nu prea m-atrage.Un soi de manelist plecat din fosta satră si-ajuns mare vedetă....
- Profesoreee !
- Misuleee !
Ne îmbrătisăm totusi cu mare drag.Sângele apă nu prea se face.
- Văd că te-ai mai îngreunat cu ceva kilograme ... de aur ! Înseamnă că ăstia pe la televizor mint când spun că Spania e-n faliment.
- Ei,nu crede tot ce vezi ! Dar tu...parcă ai mai slăbit ! Faci economie la mâncare?
- Tin un regim pt ficat !
- De...eu ti-am spus s-o lasi mai încet cu viata!
Ne asezăm si comandăm.El o cafea si-o bere iar eu doar apă plată. Ca să înmoi ficatul.
- Băi Misule,de când nu te-am mai văzut! Mai tii minte când eram studenti,ai venit la mine ,la cămin iar eu eram la pat tintuit de-o gripă rea. Te-ai uitat la fata mea si-apoi ai exclamat „ Profesore,nu-mi dai mie cartela ta de masă? La cât esti de galben,tie nu cred că-ti mai trebuie !”
-Ei si tu acum ,mă critici ! spune bosumflat.
- Nuuu....Dimpotrivă,m-am vindecat pe loc de frică să nu-mi iei cartela !
- Să stii că si mie tot de la o gripă mi s-a tras,începe vărul Misu povestea încă nespusă a vietii lui. Din aia grea,cu greturi ,ameteli si cu spitalizare. Acolo am cunoscut-o !
Era asistentă,îmi aducea medicamente,îmi făcea frectii si mă săgeta din când cu o privire din aia ...puternic lucitoare.Nimeni n-a mai avut grijă vreodată asa de mine! Chiar dacă era cu vreo zece ani mai mare , virusul periculos al gripei a fost repede înlocuit cu virusul si mai periculos al dragostei.
Sincer,mai demult n-as fi fost de acord să pun in aceeasi propozitie si cuvântul „periculos„ si cuvântul „dragoste„. Dar pe urmă viata mi-a demonstrat că dragostea poate fi totusi periculoasă .Pentru organism... Asa că nu îl contrazic.
- Stiu la ce te gândesti acum,cum naiba m-am îndrăgostit de una cu zece ani mai mare?!îmi întrerupe Misu meditatia.
- De fapt nu la asta mă gândeam dar dacă ai deschis discutia...eu nu consider că vârsta e cea care poate uni sau separa două persoane. Pot să mă gândesc totusi că te-ai îndrăgostit de ea fiindcă „avea grijă de tine cum nimeni n-a mai avut ”. Stiu că mama ta,tanti Eleonora a murit când erai mic.Si poate te-ai îndrăgostit de ea tocmai fiindcă ti-a lipsit si dragostea asta,de mamă !
- Cum o spui tu Profesore,sună a incest ,spune vizibil iritat. Spui că m-am iubit cu mama!
- Nu,nu asta am vrut să spun dar lasă,spune mai departe ! Iartă-mă că m-am băgat precum chilotii în fund!
- Mi-a spus că are două fete mari ,măritate pe la casele lor.Dar că are si un nenorocit de bărbat, maior în armată ,betiv si curvar care o bate „regulamentar„ în fiecare seară. Când am auzit asa ceva iubirea mi s-a urcat direct la absolut ! Ia uite mă săraca,mi-am zis,asa bună si frumoasă să aibe parte de asa ceva? Asta trebuie să se schimbe! Nu stiam prea bine cum dar nu doream decât s-o tin în brate si să nu-i mai dau drumul. Ca să nu-i mai facă nimeni rău!
Am iesit până la urmă din spital dar în orice moment nu mă puteam gândi decât la ea si cum să fac să o salvez.Într-o zi a mi-a sunat telefonul. Mi-a spus ca bărbatul ei pleacă în misiune nu stiu unde ,mi-a dat adresa si mi-a spus că mă asteaptă cum n-a asteptat vreodată pe cineva. M-am dus bineînteles,de fapt am plutit până acolo...
A fost o noapte de vis ! Sigur am rezolvat si cu partea care rămăsese nefrectionată la spital dar asta era mai putin important! Atunci am simtit că nimeni si nimic n-o să ne despartă vreodată!
Si tot în noaptea aia mi-a dat si planul de salvare. Era conceput de mult ,astepta doar persoana si momentul prielnic. Femeile fac întotdeauna ce vor din noi bărbatii. Te sucesc,te ametesc si până la urmă te aduc tot unde vor ele să te aducă. Pe noi ne lasă doar să ne împăunăm cu impresia că suntem cocosul care a subjugat găina! Aiurea ,tot ele se împiedică ! Dar numai atunci când vor!Sunt dracul în persoană!
- Misule,nu stiu ce să zic,văd că esti destul de supărat.Eu nu gândesc asa.Femeile sunt oameni ca si noi. Si ele au trăiri,dorinte ,sentimente... Chiar mai puternice ca ale noastre! În spatele gurilor lor „bogate„ se ascund de fapt suflete mult mai sensibile. Poate că si de asta trăiesc mai mult, fiindcă si plâng mai mult.Si elimină mai des tensiunea dinăuntru.
- Trăiesc mai mult fiindcă se hrănesc cu zilele fripte ale bărbatului ! De asta trăiesc mai mult ! concluzionează Misu la fel de supărat.
În sfârsit,stai să-ti continui povestea... „ Tu esti eroul meu !” zice ca să mă simt cocos.
„ Eu am o soră la Barcelona ! Stie despre noi,i-am povestit ! A spus că ne putem duce acolo,ne-a găsit servici,mie să îngrijesc de o bătrână iar tie în constructii. Nu te speria,nu e ceva foarte greu doar o să faci câte ceva prin curtea unui vecin de-al ei care e plecat în Germania.” Profesore,tu mă cunosti, munca fizică a fost întotdeauna pt mine foarte brută dar dragostea te face intr-adevăr să uiti de limitele tale fizice . Si-apoi,as fi făcut orice s-o scap de aici si să rămân pe veci lângă ea. O chema Sorina,era soarele meu...
- Si ce-ai făcut?! întreb din ce în ce mai incitat.
- Păi stai să vezi... In ziua următoare eram in autocar. Eu,ea si multi altii plini de sperante ca si noi pt o viată mult mai bună. Se citea pe fetele lor nelinistea că si-au lăsat acasă copiii cu bunica dar si încrederea că vor avea în sfârsit bani cu ce să-i crească.. Erau oameni simpli, nu erau deloc tigani. Tiganii se duc cu masinile lor furate ...Si nici turisti.
Fiindcă turistii se duc cu avionul !Si se uită la tine de la mare înăltime! După două zile si ceva,am ajuns. Clara,sora ei ,stătea destul de bine ,la o căsută chiar drăgută.Avea un zdrahon de bărbat de vreo doi metri ,catalan get beget, care ne-a întâmpinat cu-un „hola„ spus în silă si-apoi a dispărut.
De-a doua zi a si început calvarul. M-am dus la vila ăluia! Acolo mai era un băiat ,un ardelean care vorbea ca ardelenii.Adică deloc! Muncea în credintă si tăcea. Căram cu roaba pe o pantă destul de mare bolovani ca să-i facem un gard separator.Adică eu căram bolovanii si el făcea gardul. Eu eram doar salahorul....Groaznic de greu,cumplit de greu,cu fiecare roabă picioarele mi se-nmuiau. De sus de acolo se vedea marea dar eu n-aveam decât un gând. Să mă arunc în ea!
La un moment dat a venit si pauza de masă. Ardeleanul meu si-a desfăcut sacosica si a început să scoată de acolo... Si slană si ceapă si rosii...De toate...
Eu care nu eram învătat cu asemenea program n-am scos nimic.Fiindcă n-aveam nimic! Eu doar mă uitam cu jind la cum înfuleca . Exact ca în bancul ală cu ardeleanul si olteanul în tren. Merge trenul ce merge si la un moment dar ardeleanul scoate exact ca ăsta al meu ...de toate din papornită. Olteanul împins de foame se bagă si el în vorbă.
„Pe mine mă cheamă Radu!„ La care ardeleanul ” No,apăi dacă te cheamă...du-te! ”
Nu i-am spus colegului cum mă cheamă de frică să nu pătesc la fel.Stăteam si mă uitam ca prostul doar ,doar mi-o arunca ceva.
Dar vezi tu, Profesore,acolo nu te cheamă nimeni la masă.Mănânci dac-ai adus. Ca să mănânci ceva trebuie întâi ca să produci ! Asta e regula!
A trecut cu greu si ziua asta dar a trecut până la urmă. Si era totusi bine că seara primeam plata pt orele muncite. În seara aia am adormit bustean.
A doua zi ,iar de la capăt. Însă de data asta acum aveam si eu ceva mâncare cumpărată cu banii munciti de mine. Si iar roabă,bolovani,încarcă,descarcă,transpiră ,înjură si îndură.... Numai că la un moment dat când am vrut să descarc roaba,am făcut o miscare total gresită si toti bolovanii mi i-am turnat peste picior. Îmi venea să urlu de durere ! N-am mai putut,m-am asezat jos si l-am strigat pe ardelean.
„ Tu-i mama măsii ! ” a înjurat când m-a văzut cu gândul că pierde timpul din muncă si banii din salariu. A sunat-o bineînteles pe Clara care a venit,m-a luat cu masina dar nu m-a dus la spital cum era de asteptat.Fiindcă n-aveam asigurare ! Si cine plătea ??
M- a dus la ea acasă si a chemat un fel de vraci de prin vecini care m-a uns cu alifii.
Nu iesise deloc cum mi-am dorit. Eu îmi imaginam că o să stau cu iubita mea în aceeasi cameră,în acelasi pat,că o să ne plimbam pe Rambla tinându-ne de mână. Când colo,eu zăceam în pat,mă târam cu greu până la baie iar pe Sorina o vedeam destul de rar.Dormea la femeia aia pe care o îngrijea.
Într-o zi s-a produs si inevitabilul. A intrat în cameră transfigurată la fată si mi-a spus durerea ei :
- Mihai,eu nu mai suport să stau la bătrâna aia ! Nu-i mai suport mofturile absolut deloc.
Nu asa mi-am imaginat că o să fie !
- Draga mea,nici eu ,i-am răspuns încercând s-o linistesc.Nu trebuie să te mai duci acolo,o să mă fac bine,muncesc eu pt amândoi si o să fie bine !
- Îmi pare rău dar nu cred că o să fie ! Eu nu mă adaptez aici ! Uite îti las o sută de euro să ai să te întorci acasă când ti se va vindeca piciorul.
- Deci atâta am valorat,o sută de euro? Sau îmi plătesti pt serviciile făcute?
- Nu vreau să mai zic nimic. La revedere!
Si a plecat definitiv din viata mea....N-a trântit usa dar mie asa mi-a răsunat. Direct în inimă ! Am iubit-o Profesore ! Când a plecat ,ceva din mine s-a rupt definitiv...Atunci am înteles că ea nu m-a iubit deloc. Avea doar nevoie de cineva care să o ajute să iasă din realitatea crudă si plină de „vânătăi” în care se găsea. Numai că În Spania,a găsit o altă realitate cu mult mai crudă si total neasteptată. Eu nu contam deloc ! Pt ea eram doar un copil de care nu mai dorea să aibe grijă.
Apoi am început să fac cunostintă cu umilinta. Vedeam pe geam cum Clara mângâia drăgăstos un câtelus de rasă si-l îndopa cu bunătăti si ciolane de friptură. Eu primeam doar o zeamă lungă si niste resturi probabil de-ale lor. Dar cine eram eu? Un individ total necunoscut ! Nici măcar un suflet ... Într-o seară am auzit-o pe Clara certându-se cu „hombre„ al ei.Nu întelegeam ce zic dar era cu sigurantă vorba despre mine . Si nu m-am înselat pt că tot în seara aia a intrat peste mine:
- Băiete,uite cum stă treaba ! Eu nu pot să mă cert cu sotul meu din cauza ta. Nu eu te-am adus aici. Dacă soru-mii nu i-a păsat de tine înseamnă că nu esti important ! Cum te vindeci ,o să te rog să pleci !
- Da,sigur,nu vă faceti nicio grijă .Cum pot să merg mai binisor o să mă-ntorc în România
- Treaba ta unde te duci dar eu nu pot să te mai tin !
As fi plecat pe loc,de-atunci. Numai ca abia mă târâiam. Asa că am plecat peste trei zile. Sontâcâiam cu greu printre multimea din metrou trăgând după mine un troliu de bagaje dar eram mai linistit că o să mă-ntorc acasă. Am ajuns cu greu la autogara aia la care venisem si caut banii ca să îmi cumpăr biletul salvator. Dar banii ...nicăieri ! Nici banii si nici telefonul ! Mi-am amintit în fractiune de secundă de tigăncile alea din metrou, cu fuste lungi care se împingeau în toată lumea. Cu sigurantă erau din România !
Cu sigurantă,m-au „lucrat„ !
Eram cu mult mai rău ca la-nceput. Fără bani si fără telefon ! Primul gând ce mi-a venit în minte a fost să caut ambasada.Si am gasit-o ....după alte ore de târâit piciorul. Numai că acolo era doar paznicul care mi-a spus politicos că insist degeaba fiindcă s-a terminat programul si să revin mâine că nu am acum cu cine să vorbesc.
Am plecat si de acolo....Umblam pe străzi ca un câine hăituit de pretutindeni. Noaptea venea si eu nu aveam unde să dorm. Era cumplit !
Am tot umblat pe străzi până când am găsit un parc imens. Era seară dar lumea se plimba ca ziua în amiaza mare. Am intrat până la urmă într-o pădurice si cu chiu cu vai am adormit. Când m-am trezit ,soarele era deja sus dar nu asta era marea problemă. Eram ud flească si miroseam tot...a urină. Întelegi Profesore? Cineva se usurase cu scârbă peste mine considerându-mă un om fără căpătâi.Mi-am aruncat tricoul direct la gunoi si m-am uitat apoi dupa trolerul cu haine. Nici el nu mai era....Nimic nu mai era....Nici eu nu mai eram ce-am fost odată ! Acum eram cu totul la pământ. Am căutat un wc ca să mă spăl cât de cât si-apoi am început să umblu pe alei. Era frumos în parcul ăla,arcade,palmieri si construtii arhitectonice făcute de marele Gaudi. Se vedea marea ... In alte circumstante cred că mi-ar fi plăcut enorm !
- Parcul Guell ,asa se numeste ,mă ia gura pe dinainte.
- Dar tu de unde stii, Profesore?! întreabă foarte curios.
- Fiindcă l-am vizitat !
- Da??? Păi si de ce n-ai spus nimic?
- Pentru că am călătorit cu avionul ! o spun cu remuscare.
- Aha ! Deci esti unul din turistii ăia care vedeau doar peisajul nu si oamenii care cerseau fără să-ntindă mâna.
- Le-as fi dat o mână de ajutor dacă mi-ar fi cerut-o cineva !
- Întelegi prin ce-am trecut?? Eram la bustul gol,fără bani,telefon,mâncare sau loc de cazare. Mă ascundeam cu greu de toată lumea. Fiindcă mi-era rusine !De dormit aveam locul de aseară dar trebuia rezolvată si mâncarea. Ti-a fost vreodată asa de foame încât să îti dai seama că nu ai ce să mănânci? Am mai răbdat încă o zi numai cu apă dar pe urmă n-am mai rezistat. Sub o arcadă din alea era un trubadur care cânta si el cum putea .Iar lumea îi dădea bani.Fiecare cum avea. Atunci mi-a încoltit un gând. M-am repezit în viteză când se uita în altă parte si i-am furat cutia cu monede. Apoi am dispărut în pădurice.Ăsta a fost primul meu furt. Cel mai greu.... Atunci aveam putină demnitate !
Pe urmă n-a mai contat. Furam din magazine tot ce apucam .Mâncare,haine,telefoane pe care apoi le vindeam la jumăte de pret.
Am strâns suficient cât să mâ întorc în tară si să trăiesc un timp. Când am ajuns ,primul lucru pe care l-am făcut a fost să o sun pe Sorina ca să îi înapoiez suta de euro. Stii ce mi-a răspuns?
- Ce?
- S-o păstrez eu ca amintire !
Dar n-am păstrat-o ! Am dat-o unui cersetor care zicea că-i orb dar când a simtit bancnota i-a revenit pe loc vederea si a zbughit-o de acolo. Am tot umblat să m-angajez,să stau în tara mea si să uit de experienta neplăcută.Dar toti se uitau crucis la mine . „ Pe ce planetă traiesti dumneata? Nu stii că-i criză si nimeni nu face angajări?”
Si nimeni nu m-a angajat 1 Absolut nimeni ! Terminasem si banii si-atunci m-am hotărât să plec iar înapoi. Acum fur lucruri importante pt o retea de traficanti.
Mă uit la el si nu-mi vine să cred. Viata a putut transforma în asa hal un om atât de bun la suflet într-un tâlhar nenorocit?
- Văd că mă judeci cu privirea ! Nu mai mă judeca ! Ca să-ntelegi exact ar trebui să mai cobori din avion si să mai circuli cu autocarul !
- Eu nu judec pe nimeni fiindcă nu am dreptul ! O să ne judece pe toti Cel De Sus ! Dar până la el ,cred că fiecare trebuie să se judece singur ! Fiecare trebuie să-si dea seama dacă e de acord sau nu cu faptele lui !
-Profesore stii ce e cel mai rău? Fur fără niciun pic de remuscare !
Mă uit din nou la lantul si la crucea imensă pe care si le-a atârnat de gât. El si le-a pus singur acolo ! Cu sigurantă sunt din aur masiv dar din cauza luminii difuze a tavernei în care ne aflăm galbenul strălucitor s-a transformat în negru.
De fapt e ca atunci cand furam amândoi cirese. De fapt el le fura,el se urca în copac ,eu doar încasam bătaia. Dar pe urmă am înteles că sunt la fel de vinovat.Fiindcă le mâncam !
Suntem cu totii la fel de vinovati pt degradarea morală în care am ajuns !
Ne-am despartit si de atunci n-a mai sunat deloc. L-am sunat eu de câteva ori dar telefonul nici măcar nu mai suna. Probabil l-a schimbat cu altul nou,furat.
Dar de câte ori mi-e dor de el scot poza pe care am făcut-o în centrul Barcelonei la Sagrada Familia. O mânăstire impresionantă,simbolul orasului, făcută de Gaudi dar pe care din păcate nu a mai apucat s-o termine. În dreapta pozei se văd schele si plase de protectie pt vizitatori. Pt că spaniolii s-au apucat să construiască în continuare.
Ceva strălucitor peste ceva lăsat neterminat ! E doar un kitsch îngrozitor !
|
Dan Gheorghilas 2/15/2014 |
Contact: |
|
|
