In loc de rugăciune
În seara asta, Doamne, Te vei culca flămând,
Azima rugăciunii n-o vei avea la cină,
Nici blidul de smerenii, nici stropul de lumină
Ce-mi plâlpâia altdată în candela din gând.
Sunt prea sărac, Stăpâne, nu am ce-Ti oferi
Să-Ti stâmpăr foamea, furii mi-au tâlhărit cămara
Si de putinul suflet ce îl păstram ca sara
Să am, ca tot crestinul, cu ce Te omeni.
As vrea să-Ti pot întinde un gând sfios măcar,
Dar nu, nu pot, grădina mi-e vraiese si e goală,
Mi-a mai rămas pe-un lujer o singură petală
Si pe un ramur vested un singur fruct amar.
De l-as culege-n pripă să Ti-l aduc prinos,
Soptind o rugăciune si tremurând o cruce,
Ar fi păcat de moarte că, Doamne, Ti-as aduce
Otravă-n cupe sparte si Te-as târî prea jos.
Zadarnic stai de veghe si-astepti umil si blând,
Azima caldă-a rugii n-o vei avea la cină
Si-n cerul Tău de gheată cu turturi de lumină
În seara asta, Doamne, Te vei culca flămând.
UNDE-S NEBUNII?
Unde-s nebunii, unde ni-s nebunii?
E, Doamne, lumea plină de cuminti,
E plin pământul de martiri si sfinti
Atinsi de filoxera-ntelepciunii.
Tăcută-i gloata de-ntelepti ca sfinxul
În fata lumii si-a nemărginirii
Si-ascultător de rânduiala firii,
Ca un plăvan în jug trudeste insul.
Scâncesc cumintii-n chingile durerii
Si, sângerând din răni adânci blândete,
Lângă neveste mor de bătrânete,
Necutezând să tragă spada vrerii.
Boleste omenirea ca o juncă
Si nimeni nu-i ca să-i sloboadă sânge;
S-a-mpotmolit istoria si plânge
Cu prora-nfiptă într-un colt de stâncă.
Nu se mai nasc nebuni care s-o mâne
Cu bâta de la spate ca pe-o vită,
Acestui veac să-i pună dinamită
Si evu-ntelepciunii să-l dărâme.
O! Doamne, unde-a Don Quijotii?
E lumea plină de-alde Sancho Panza
Ce nu-ndrăznesc să mânuiască lanza,
Ci scutieri cuminti se vor cu totii.
Unde-s nebunii? Unde-s Machedonii
Să tragă spada si să taie nodul?
Tânjeste după glorie norodul
Si nu-s Cezari să-l treacă Rubiconii...
Sloboade, Doamne,-n lume nebunia,
S-o răvăsească si să o răstoarne,
Ca un berbec să ia pământu-n coarne
Si-acestui veac să-i surpe temelia.
COMUNIUNE
M-am aplecat pe iaz să-i sorb vigoarea
Si-n unda rece limpede ca zarea
Văzui un porumbel trecând înot
Răsfrânt din înăltimi cu cer cu tot.
Departe-n fund un vultur se roteste,
În scama unui nor s-ascunde-un peste
Si-un stol de pesti asemeni unui nor
Acopăr soarele cu umbra lor
Si ca o boare răcoroasă trece
Prin fata astrului din unda rece
Deasupra cer, în adâncime cer
Mistere sus, în sens invers mister;
Fac schimb de taine-Adâncul cu Înaltul
Si peste lume, dintr-un cap într-altul,
Ca-ntru-nceput Se poartă Duhul Sfânt
"Precum în cer asa si pe pământ"
Doar într-un colt de lume, undeva,
Un nimeni ce se crede cineva,
Se vrea de capul lui, vorbeste-n dodii
Ucide taine si despică zodii,
Nesocotind si sâcâind pe Domnul:
Gânganie nefericită: omul.
POETUL
Azi n-am cioplit nici un vers,
Metafore lichide tânjesc după rotunjimea cuvântului,
Dar eu nu mă mai vreau amforă,
Ci, răzvrătit împotriva stării de gratie,
Behăi lumeste.
Azi n-am prins în lat nici o pasăre cântătoare,
Sinfonii latente se pârguiesc în guse de privighetori adormite,
Dar eu nu mă mai vreau strună,
Si în lume e un cântec mai putin.
Azi n-am dezrădăcinat nici o stea,
Toti oamenii lumii sunt vii,
Toate lucrurile sunt la locul lor,
Iar eu printre ele le dau sens întrebuintându-le.
Azi n-am cioplit nici un vers,
N-am prins în lat nici o pasăre cântătoare,
Si n-am dezrădăcinat nici o stea.
Va fi o noapte lungă noaptea ce vine,
Va fi o noapte lungă si somnul îmi va fi bântuit de năluci:
Zeii nu vor ierta îndrăzneala de a nu fi fost trist.
TRISTETE
De ce sunt trist mă-ntrebi ?...Sunt trist iubită,
Sunt dureros de trist pentru că stiu
Că orice dragoste destăinuită
E-un vis frumos ucis de timpuriu
Sunt trist că cerul meu acum rămâne
C-o taină mai putin, sunt trist că-un dor
Se stinge împlinit si stiu că mâine
N-o să mai am de ce să mă-nfior
Acuma stiu că fericirea noastră
Abia îmbobocită va-nflori,
Se va deschide ca o floare-n glastră
Si ca o floare se va vesteji.
Iubita mea, un vis ce se-nplineste
E-un înger care cade, e o stea
Ce de pe cerul ei se dezlipeste
Si piere-n tină ca un fulg de nea.
Mă-ntrebi de ce îs trist ?... Sunt trist, nebună
Că florile acestea timpurii
Pe care le culegem împreună
Până diseară se vor vesteji.
|
Demostene Andronescu 8/16/2012 |
Contact: |
|
|
