Carpe Diem : "Ski si muzica"
De cand am pus prima data schiurile in picioare, in scoala candva, nu cred ca a trecut un an de la Dumnezeu fara sa fi schiat... nici anul in care l-am avut pe Alexandru n-a fost o exceptie. Imi aduc clar aminte ca primele zile cand am lipsit de langa el au fost de fapt la ski... Cand avea mai putin de 3 ani, l-am pus si pe Adu pe schiuri, la Predeal. Se oprea lumea sa se uite la el, ce bine mergea si cat de mic era...
De ce mergem la ski? Pentru ca iarna lunga, cu zile prea scurte, fara soare, friguroasa, trebuie batuta cu propriile-i arme. Nici mersul in Florida nu vindeca winter blues asa de bine ca skiul. Gasesc ca nimic nu energizeaza mai bine ca miscarea in aer liber, in frig. In plus, pentru mine, skiul cel de fiecare an e o validare a faptului ca inca mai pot, inca mai sunt... Ma intorc invariabil pozitiva si bine dispusa de la ski.
De data asta nu am avut in plan nici Alpii Elvetieni, nici Canadian Rockies, Lake Louise, sau Sunshine, unde am facut cel mai insorit si mai bun ski vreodata... Nimic ambitios in vacanta asta, am mers la doar doua ore de Toronto, la Blue Mountain, o statiune cocheta de ski.
Iesirea va ramane insa in anale, din cauza unui breakthrough, am constatat ca schiez mult mai bine daca fredonez ceva....am stiut de totdeauna ca atata timp cat am muzica in mine, se topesc inhibitiile, fricile, diversele ganduri de care vreau sa scap. Mai mult, muzica imi da putere, control, potenta, enablement....In cazul de fata fredonam o melodie din discotecile anilor '80, calda, un saxofon melodios si incitant, putin melancolic, putin ritmat... si realizez ca desi de obicei imi ia cateva coborari de incalzire pana sa "enjoy" ski-ul, de data asta am schiat sincronizat, coordonat, indiferent de dificultatea partiei... cu schiurile paralele, ca la carte... caci inconstient, ma coordonam cu muzica. Constientul nu reusea sa realizeze, oh, uite un mogul, o mogalda, hai s-o ocolesc...eram pe “pilot automat”….totul venea firesc, fara spaime, fara crispari, fara efort, cu bucurie.
Ii comunic lui Marin constatarea mea si el face haz: pe partia asta sa canti o balada.... Luam impreuna telescaunul care ne opreste deasupra unui rausor splendid, si de sus, din telescaun, ii aud susurul si ma incanta curgerea lui, singura neinghetata din tot ce era la picioarele noastre... Atunci Marin ma surprinde cu o alta remarca, imi arata, de sus, un copac ale caror ramuri erau pline de sutiene agatate... eu gandesc ca trebuie sa fii barbat sa remarci sutienele cand rausorul era atat de incantator si susura atat de melodios... dar, trebuie sa recunosc, sutienele erau acolo, cred ca niste fete facusera concurs sa vada al cui ajunge mai sus.
Teleschiul ne lasa in varful muntelui si hotaram sa mergem pe Happy Valley spre partiile mai dificile. Happy Valley, cum ii spune si numele, o partie relaxanta, incantatoare, mult mai usoara ca cele pe care schiem de obicei, era singurul drum care ne ducea la partiile cu "diamonds". Marin sugereaza sa fredonez un cantec de leagan aici, ce se potrivea tranchilitatii vaii fericite. Zis si facut, probabil ca am si atipit schiind, ca ne-am pierdut unul de altul. Cand ne-am regasit, Marin spune: "daca nu ne pierdeam si aici, nu eram noi" …si mergem mai departe.
Si iata-ne in sfarsit ajunsi la partiile black-diamond si double-diamond, cand il aud pe Marin spunand: "let's rock'n’roll, baby" :-) Eram numai noi pe schiuri, in rest numai bolizi pe snowboards, toti foarte tineri.
milena_v26@yahoo.com
|
Milena Munteanu 1/22/2012 |
Contact: |
|
|
