Impresiile de calatorie ale unui roman
Hotin, nerusinare si aroganta
O jumatate de bucurie: in Cernauti se vorbeste romaneste
Vara, tarzie, drumurile, ukrainene, cum le stiam. Pe harta, degetul si ochii urmau linia firava a traseului. Regasisem Kamenets-Podolsk-ul, oras mare, azi capitala de regiune, candva si pentru scurta vreme, cand Polonia si Imperiul Otoman isi disputau acele meleaguri, cel mai nordic punct al stapanirii otomane in Europa. Camenita, pe romaneste, unde ajunsesera razboinicii Moldovei putin dupa 1500... Dar pe harta gasesc un punct care aduce cu el tresarire si face sa rasune in memorie versurile Celui Mai Mare Poet al Neamului: Hotin. Il rog pe Andrei, sofer si prieten, sa se abata din drumul Cernautilor. Intram in oraselul prafuit, murdar. Case sarace, ulite desfundate, amarate. "Fortareata" indica o sageata ramasa ca prin minune intr-un varf de par. Iesim din localitate pentru a nimeri intr-o esplanada unde e un monument recent al Eroilor sovietici si un parking. Asta sa fie ? O babusca ne vinde carti postale ilustrate. Rup banderola pachetului de zece si vad o mare cetate medievala. Babusca ma dumireste: "A, pai mergeti mai departe!"
Umbra Voievodului
Mergem. Coboram, printre fortificatii mai recente, trecem de poarta monumentala, spre o pasune larga, intinsa, verde-verde, unde troneaza, singura - singurica, o biserica. Probabil aici a fost candva satul ori un sat... Si, mai jos, chiar pe malul Nistrului, sa nu-ti vina sa crezi, Cetatea, Cetatea Hotinului. Intreaga, enorma, cu ziduri impresionante de zece metri inaltime (sau mai mult) si in perfecta stare! Am trecut pe un pod astazi fix si subred, sub care, hat, in adancul rapei, rumegau cateva vite si am hoinarit o ora printre si prin cladiri ale caror acoperisuri fusesera reparate recent. Din lipsa de fonduri, lucrarile erau intrerupte, schelele parasite si locul pustiu. Dar in ceea ce se poate numi palat am vazut sali mari si o capela cu ferestre ogivale. Desigur, nu moldovenii lui Stefan au cladit aici sau nu ogivele acelea ale Occidentului papistasesc, ci polonezii. Dar umbra Marelui Voievod si ideea ca pentru o clipa aici a fost granita Tarii, cea adevarata de pe Nistru, nu pot sa nu te infioare.
Cotropitorii
Am reluat drumul Cernautilor. Ne-am oprit sa cumparam fructe intr-un sat, unde, cu gheara emotiei in glas, m-am inteles romaneste cu oamenii. Seara, la hotel, dupa bucuria, umbrita, de a descoperi ca fetele de la receptie stiu mai toate romaneste, m-am pus pe scris cartile postale. Cui s-o trimit pe cea cu monumentul eroilor? Intr-o doara, am citit legenda: "Hotin. Monumentul Eroilor cazuti in luptele cu cotropitorii romani".
Dreptunghiul acela de carton: monument al nerusinarii si arogantei Sovietelor! (back)
Doru Petrescu, Paris
|
Doru Petrescu, Paris 8/24/2002 |
Contact: |
|
|
