Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Rom�nii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivďż˝ 2024
Articole Arhivďż˝ 2023
Articole Arhivďż˝ 2022
Articole Arhivďż˝ 2021
Articole Arhivďż˝ 2020
Articole Arhivďż˝ 2019
Articole Arhivďż˝ 2018
Articole Arhivďż˝ 2017
Articole Arhivďż˝ 2016
Articole Arhivďż˝ 2015
Articole Arhivďż˝ 2014
Articole Arhivďż˝ 2013
Articole Arhivďż˝ 2012
Articole Arhivďż˝ 2011
Articole Arhivďż˝ 2010
Articole Arhivďż˝ 2009
Articole Arhivďż˝ 2008
Articole Arhivďż˝ 2007
Articole Arhivďż˝ 2006
Articole Arhivďż˝ 2005
Articole Arhivďż˝ 2004
Articole Arhivďż˝ 2003
Articole Arhivďż˝ 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Previziuni

MISTERE

Ai tresărit puțin
când ți-am intrat neinvitat în vis
în timp ce tu, gânditoare, te dezbrăcai
de mituri.

într-un târziu, puțin afectată,
mi-ai prezis
că mă voi împletici prin asfințituri,
că mă voi trezi ascuns
între două cuvinte fermecate,
spărgând cu fruntea ziduri
și zigurate,
zigzagând printre colivii și ape tulburate.

misterele, cum vezi, sunt temelia casei
noastre
cu acoperișul de nesomn și himere,
protectoare sigură de pagube și
dezastre,
visul fiindu-ne singura avere...

VISEZ

Visez să adorm la umbră de stindard,
așa, ca într-o joacă, într-o doară,
în inimă de fată, în veci, să ard
și să mă aciuez în tot ce zboară.

aș mai vrea,Părinte, să mă prefaci
în gingașa floare crizantemă,
în nesfârșită câmpie de maci,
pe fruntea iubitei, diademă.

și, dacă nu te superi, Doamne, mai vreau
să mă prefaci în cristalin izvor,
din care însumi nesățios să beau
și să răcoresc frunțile tuturor

iubitelor ce vor plânge după mine,
de lacrimi, să le spăl obrăjorii,
deasupră-mi, o salcie să se încline,
în juru-mi, să s-adune cititorii.

SCRISOARE MAMEI

Pășind pe pajiști de flori înmiresmate,
înmiresmate,
grăbită să prinzi un colț de eternitate,
de eternitate,
ți-ai croit unicul și nesfârșitul tău drum,
străjuit de plopi înalți de fum,
de fum,
și ai plecat departe, departe
și-o lume întreagă ne desparte, ne desparte,
doar visul mai poate să te încapă,
să te îcapă
când te zăresc dincolo de-o apă, de-o apă,
apa curge tot devale, tot devale,
clipa-mi curge spre matale,
spre matale...


NOSTOMANIE

Bețești ,
satul tău de vis,
satul paradis,
își flutură zdrențele tristeții.

primul plop răsărit în cale
te strigă după poreclă,
nemaiștiindu-ți numele format din
mai multe vocale.

înfiptă într-un spin,
plânge o inimă însângerată,
dintre flori, umbra mamei ți se arată.

corbii croncănesc pe stâlpul porții deschise,
ascultând ecoul pașilor tăi pierduți
în lumi necuprinse.

copilărie, poveste,
jumătate murmurată, jumătate visată,
nu mai știi dacă a fost sau n-a fost niciodată.

poteca întortocheată se varsă într-un labirint,
la capăt, presupusă luminiță, un mărgărint.

pe ulițele satului răscolite de vârcolaci,
te întâmpină doar umbre mustrătoare de baci.

o moară macină continuu
absențe și pustiuri,
orizonturile-s umbrite de văluri de griuri.

s-a făcut așa de târziu ori ți se pare
că nu mai e nici timp, nici de la cine
să-ți ceri iertare.


MODOVĂ, GRĂDINĂ SUSPIN-DATĂ

Moldovă, grădină suspin-dată,
de oribile pofte parcelată,
pași-ți sunt uituci și-n gol se afundă
într-o ceață deasă și imundă.

Moldovă, candelă cu lacrimi amare,
nu mai sta-n genunchi, ridică-te-n picioare!
cine te-a aruncat așa departe
și te-a-ngrădit cu vorbe deșarte?

Moldovă, grădină suspin-dată,
rană supurândă, nevindecată,
ajuns-ai sobor de slugi,
de ce rabzi, de ce nu fugi?

nu ți-e dor de frații tăi,
de ce stai tot printre răi?
dărâmă zidul, repară podul,
taie-i captivității nodul!

NOAPTE BUNĂ, TATĂ

Noapte bună, tată, noapte bună,
ai plecat și-s singur în furtună,
dormi adânc, n-auzi cum tună
și-ai uitat să fim iar împreună!

noapte bună, tată, bună noapte,
te-ai culcat pe un morman de fapte,
n-auzi strigături, n-auzi nici șoapte,
ne mistuie pe ruguri doruri coapte!

noapte bună, noapte bună, tată,
câinii nu mai contenesc să bată,
floarea din livezi e scuturată,
satul nu mai e ce-a fost odată!


noapte bună, noapte bună, tată,
o dată-n viață ai făcut-o lată,
de mână c-o absență nimbată,
te-ai rătăcit în zarea bifurcată!

bună noapte bună, bunule tată,
satul e trist cum n-a fost niciodată!















Mihai Merticaru    5/18/2024


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian