Noaptea luminată a învierii
Pe vremea când lumea era mult prea mare pentru cât eram eu de mică, în noaptea de Paște, îmi plăcea cel mai mult să privesc luminile. Le urmăream de la fereastră, pitită după perdeaua cu ciucuri și flori a bunicii, cum coborau după miezul nopții, de la slujba de Înviere. Din biserica aflată tocmai în deal, ascunsă între câțiva brazi care păreau acolo de la începutul lumii, se vedeau mai întâi câteva puncte mici, care deveŹneau în timp foarte scurt râuri de lumini curgăŹtoare.
Noaptea Învierii era momentul suprem în care toate cele pe care le observam și le interogam de-a lungul zilelor le înțelegeam cu adevărat. Rămâneam încremenită iar timpul se oprea de frumusețea și măreția slujbei. Pentru mine totul era fascinant. La lumina lumânarilor, parcă trăiam într-un basm fermecat, plină de pace și bucurie. Cuvintele părintelui: "Veniți de luați Lumină!" și salutul "Hristos a Înviat!" sunt cele mai tari și mai de neuitat cuvinte pe care le-am auzit în copilăria mea.
Ele veneau ca un răspuns deplin și definitiv dat întunericului de dinainte de aprinderea luminii. Priveam lumina lumânărilor, lumina ce se reversa peste mulțimile de credinciosi, alungând întunericul, transformând întreaga biserică într-o adevarată candelă pe harta nopții. Apoi, priveam pe rând icoanele, și-mi făceam o cruce mare, spunând în gând o rugăciune.
În biserica veche de lemn așezată pe o colină, lumina nu se aducea de departe, de peste mări și țări, cum se face azi. Ea venea, pe nevăzute, direct din altar, unul dintre cerurile bisericii noastre, grație rugăciunilor părintelui. Cu lumina aceasta ne-am luminat și casele, și sufletele. Îmi aduc aminte cum la înconjurarea bisericii și, mai ales, la ieșirea din biserică, ne străduiam cu mâinile împreunate să protejăm flacăra lumânării să nu se stingă, și flacăra, aceeași flacără ca la Ierusalim, nu ne ardea.
Au trecut niște ani buni de atunci și lumea mi se pare câteodată prea mare, pentru cât de mici am ajuns noi să fim.
Amintirile mele nu s-au stins. Sunt ca niște lumini, iar de Paște răsar în mintea și-n inima mea instantaneu.
De fiecare dată altfel, și totuși, la fel. Altfel, fiindcă se peŹtrec în locuri diŹferite, dar la fel, fiindcă toate sunt izvor de Lumină, Nădejde și Bucurie.
Sărbatoarea Învierii Domnului de azi nu mai seamănă cu aceea din anii copilarii. Aici lumea nu sărbătorește Paștele, asa cum îmi amintesc eu. Nu există urări, nu există meniu tradițional, nu există ouă vopsite; este doar un weekend prelungit ca multe altele de peste an. Poate doar iepurașii de ciocolată din magazine să amintească de Paște, deși mie personal simbolul iepurașului nu-mi zice mare lucru. Dar până la urmă ce contează ce fac alții, nu-i așa?
Chiar și aici, pe pământ canadian, eu o să sărbătoresc în felul meu: o să vopsesc ouă, doar roșii, să duc tradiția familiei mai departe, o să le ciocnim duminică și o să ne delectăm cu câteva bunătăți românești preparate în casă.
Chiar dacă sărbătorile de acum nu mai au același farmec cum aveau cu ani in urma, chiar dacă icoanele copilăriei nu mai sunt pe perete, ci le port cu mine în inimă, chiar dacă noaptea de Înviere mă va găsi departe de casa părintească, voi spune și acum, în gând, atunci când cerurile se vor deschide -
Hristos a înviat!
Dragi cititori ai Observatorului , așa cum în noaptea magică a Învierii se ia lumină de la lumină, și bucuria trebuie să aprindă alte bucurii.
Pe aripile bucuriei de sărbătoare va doresc Sărbatori Pascale fericite, cu liniște, cu bucurie și lumina în suflet !
Paște fericit și luminat!
Dorina Cornelia Aldea - Vancouver
|
Dorina Cornelia Aldea 5/4/2024 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.