Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Rom�nii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivďż˝ 2024
Articole Arhivďż˝ 2023
Articole Arhivďż˝ 2022
Articole Arhivďż˝ 2021
Articole Arhivďż˝ 2020
Articole Arhivďż˝ 2019
Articole Arhivďż˝ 2018
Articole Arhivďż˝ 2017
Articole Arhivďż˝ 2016
Articole Arhivďż˝ 2015
Articole Arhivďż˝ 2014
Articole Arhivďż˝ 2013
Articole Arhivďż˝ 2012
Articole Arhivďż˝ 2011
Articole Arhivďż˝ 2010
Articole Arhivďż˝ 2009
Articole Arhivďż˝ 2008
Articole Arhivďż˝ 2007
Articole Arhivďż˝ 2006
Articole Arhivďż˝ 2005
Articole Arhivďż˝ 2004
Articole Arhivďż˝ 2003
Articole Arhivďż˝ 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Eminescu– O lume dăruită nouă : Acasă la Bădița Mihai

Proiectul Orizont Eminescu Mihai – Internațional (acronim POEM- I) conceput în anul școlar 2022 -2023 de o echipă de profesori inimoși de la Școala Gimnazială Orizont din București are o evoluție fascinantă….

Astfel, în vara anului 2023 el a ajuns în Hamilton, Ontario, Canada, unde a fost prezentat la Săptămâna Internațională de Cultură Română, de o echipă formată din doi profesori și o elevă. Aici el a fost foarte bine apreciat de participanții la acest eveniment internațional. Ca urmare și-a găsit doi parteneri din Canada: Parohia Ortodoxă Română “Sf. Ioan Botezătorul” din Kitchener și Asociația Cultural-Artistică “Muzidava” din Waterloo, Ontario. Apoi, la sfârșitul anului 2023, el a ajuns în Australia, unde a fost prezentat de autorul de proiect Academiei Australia- România pentru Cultură din Sydney și Asociației Române Doina din Queensland, Brisbane. Conducerile acestor asociații au solicitat cu entuziasm să devină parteneri în proiect. Tot în Australia, la capătul lumii, am fost pus înlegătură cu un mic grup de elevi români din Istanbul care au devenit participanți la activitățile artistice din proiect.
Similar s-a întâmplat și după ce proiectul a fost prezentat la Chișinău Uniunii Internaționale a Oamenilor de Creație, care ne-a găsit ca partener activ în proiect Colegiul Pedagogic “Alexei Mateevici” din capitala Republicii Moldova.

Acești parteneri au dovedit concret dragostea lor pentru geniala creație eminesciană prin participarea entuziastă la spectacolul “Porni Luceafărul… 174 ani de Nemurire” pe care l-am organizat pe 19.01 la Palatul Național al Copiilor.
După această acțiune de răsunet, echipa de proiect a făcut o evaluare a drumului parcurs și o proiecție în viitor. Așa s-a decis că estetimpul ca POEM-I să ajungă la Botoșani, Ipotești și Agafton ca să-l prezentăm POETULUI MAXIM ! Am denumit această acțiune din Proiect: “Acasă la Bădița Mihai”.

Ea a constat într-o excursie a 16 elevi, 2 profesori și doi oaspeți de seamă: actorul și cantautorul Sergiu Cioiu și doamna Maria Bokor – artist coregraf și profesoară de balet -, desfășurată în perioada 19 – 21 aprilie. Pentru desfășurarea în bunecondiții a acțiunii și, mai ales, în vederea atingerii tuturor obiectivelor educative ale POEM-I, am cooptat în Echipa de proiect pe doamna profesoară de limba română și franceză, învățătoare la bază, de la Școala nr. 12 Botoșani, Minodora Topală – cu o bogată experiență în domeniul proiectelor educative școlare și extrașcolare. Cu ajutorul dânsei am stabilit aspectele organizatorice (cazare, masă, etc.), Programul detaliat, un parteneriat cultural-educativ cu Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii “Mihai Eminescu”, prin amabilitatea și implicarea entuziastă a domnului ing. Daniel Tupiluș – Director adjunct, precum și cu Biserica Uspenia Botoșani.

În prima zi, vineri 19.04, după ce am ajuns la Botoșani și ne-am cazat, am parcurs un traseu mirific: prin centrul vechi al orașului începând de la bustul statuar și placa cemarchează locul unde a fost casa unde s-a născut Luceafărul, Biserica Uspenia – unde a fost botezat, până în Parcul Eminescu unde sunt trei statui superbe ale lui Mihai Eminescu, operele sculptorului clujean Ovidiu Protopopescu. Pe tot parcursul acestui traseu sunt scrise pe plăci de marmură cu socluri din piatră toate cele 98 de strofe ale magistralului poem eminescian Luceafărul, o idee formidabilă. În principalele puncte ale acestui traseu, celebrul actor Sergiu Cioiu a recitat poezii de Mihai Eminescu amplificând astfele fectul educativ al acțiunii, prin trăirea unei emoții artistice. Acesta a fost primul contact direct cu… spiritul eminescian.

A doua zi de dimineață am fost la biserica Uspenia, unde ne-am închinat, iar Preotul Andrei Constantin ne-a făcut o slujbă de binecuvântare. A fost o zi de-a dreptul miraculoasă, în primul rând că, dacă toate zilele înaintea sosirii noastre vremea a fostu râtă, foarte rece și ploioasă, de dimineață a ieșit soarele și a fost o vreme absolut superbă. În al doilea rând a fostrecitarea dumnezeiască a Rugăciunii lui Mihai Eminescu de către Sergiu Cioiu, iar apoi noi toți, elevi și profesori, am spus împreună această minunată Rugăciune. La sfârșit, enoriașii bisericii ne-au dat fiecăruia câte un măr și un colăcel, privindu-ne cu multă admirație.
Prin grija doamnei Minodora Topală am beneficiat pe tot parcursul acestei miraculoase zile de un jurnalist și fotoreporter inedit – fosta ei elevă Anisia Amarioarei, actualmente elevă în clasa a VI-a la Liceul Teoretic Grigore Antipa și reporter la revista pentru copii și adolescenți BUZZ din Botoșani. Ea a făcut pe tot parcursul vizitei fotografii și înregistrări video profesioniste.

Apoi am plecat la Ipotești, unde am fost primiți călduros de directorul adjunct și doamna Oana Buzatu- Muzeograf gradul 1A. Fiecare elev a primit cadou un pliant, un semn de carte și un magnet prntru frigider, iar adulții au primit în plus câte un exemplar din superba carte “ Ipotești-Memoria unei case” – o adevărată bijuterie editorială și ultimul volum din elevata revistă “GLOSE” a Centrului Național de Studii “Mihai Eminescu”. Noi am dăruit e-book-ul Proiectului, Afișul cu sigla POEM-I, precum și articole despre proiect din Curierul Național și Tribuna Învățământului.

După aceea am făcut un tur ghidat în care am văzut, înțeles și simțit mediul cultural elevat în care a copilărit Bădița Mihai, frații și surorile lui. În acest sens ne-au ajutat foarte mult prezentarea făcută de doamna muzeograf, dar și faptul că, de exemplu, în salonul de primire a oaspeților familiei Poetului, talentatul nostru prieten Sergiu a recitat emoționant, până la lacrimi, poeme eminesciene, sau, cu noi așezați în pridvorul casei și pe scările ei, a citit superbul Basm al lui Geo Bogza – prin care el își imaginează de ce Dumnezeu a făcut posibilă nașterea Luceafărului poeziei române pe aceste meleaguri binecuvântate.

În continuare, cu mic cu mare, am montat în frumosul parc al Memorialului expoziția internațională: “Orizont Plastic Eminescian” cu picturi și desene ilustrând poezii ale Bardului național, realizate în cadrul POEM-I de către elevi ai școlii noastre sub îndrumarea profesoarei de desen gradul I Sabina Cozma, precum și de copii români din Australia (Brisbane), Canada (Kitchener), Republica Moldova (Chișinău), Turcia (Istanbul). La “simeză” au fost puse două capodopere: una a doamnei profesoare Sabina Cozma – sigla Proiectului și cealaltă a elevei Maria Rotaru din clasa a VI-a C, acestea fiind și reproduse pe Coperta I, respectiv IV ale Cărții Proiectului. În continuare s-a desfășurat în Amfiteatrul Memorialului un recital de poezie eminesciană susținut de elevii noștri și completat de surorile Ecaterina și Valentina Cozma – eleve la Școala 12, Botoșani, care ne-au încântat interpretând cântece pe versurile Poetului, spectacol la care au asistat și mulți vizitatori. În acest context, prietenul Sergiu a făcut și un scurt curs practic de recitare a poeziei, adică o lecție de învățare activ-participativă, cu accent pe latura de trăirea fectivă/emoțională. Apoi a fost rândul fotoreporterului Anisia, care s-a împrietenit cu elevii noștri și a făcut cu ei o scurtă lecție practică de fotografie artistică, ceea ce se numește în noul limbaj de lemn: “learning by doing, living and filing”.

Ca o materializare a profundului respect, dragostei și admirației pe care le avem, nutrim și cultivăm la elevi pentru genialul “Bădița Mihai”, am plantat împreună, în fața casei lui, un trandafir arborescent cu flori roșii. Evident că ne-am dus și la Lacul codrilor albastru, iar aici s-a petrecut ceva interesant: după ce Marele nostru Prieten Sergiu ne-a încântat iarăși sufletul recitând din Eminescu, mulți elevi care până atunci nu îndrăzniseră s-au dezlănțuit recitând cu bucurie…

După-amiază ne-am deplasat la Mănăstirea Agafton unde trei mătuși ale Poetului, surori ale mamei sale: Sofia, Fevronia și Olimpiada au fost călugărițe, iar ultima, Maica Olimpiada a fost Stareță, și am vizitat mormintele lor. Am arătat elevilor acest colț de Rai unde copilul Mihai venea cu multă plăcere, admira “codrii de aramă” , “fiind băiet, păduri cutreieram..”, etc. A fost iarăși un moment de emoționantă percepere a spațiului eminescian, datorat și prezentării documentate și emoționante a locului de către Stareța actuală a Schitului – Maica Stavroforă Ambrozia Hrițuc. Vrăjiți de frumusețea paradisiacă a locului, văzând și tabăra de elevi “Codrii de Aramă” de lângă Mănăstire, câțiva elevi au propus să organizăm, în viitor, ca o activitate distinctă în cadrul POEM-I, o tabără de zece zile aici, idee agreată de toți ceilalți participanți.
Îmbogățiți sufletește cu aceste minunate experiențe, duminică dimineață am plecat spre ultimul obiectiv al excursiei, anume vizitarea uluitorului monument “Arborele Eminescu” din centrul orașului Onești. A fost iarăși un moment înălțător, așa cum se poate vedea și din fotografia alăturată.

În final ne-am întors fericiți și mult mai bogați sufletește să povestim acasă – părinților, la școală – colegilor, ce lucruri minunate am văzut și ce experiențe am trăit. Iar noi, adulții organizatori, am fost fericiți când i-am văzut și simțit pe copii care au participat foarte mulțumiți și încântați, fapt subliniat și de comentariile părinților care au avut posibilitateasă ne urmărească via Facebook și WhatsApp. Transcriem aici doar un astfel de mesaj: “Minunate locuri, frumoasă atmosferă! Copii frumoși și talentați, Dascăli Excepționali!”. Iar noua membră în echipa de proiect – Minodora Topală a scris pe blogul ei denumit “Drumuri de Poveste – Oameni de Poveste”.
“Pentru mine, participarea la acest proiect a însemnat o doză de energie nebănuită pe care o găsesc mereu în preajma copiilor, noi prieteni Andreea, Sergiu și Maria, precum și regăsirea unei vechi prietenii cu Costel, matematician ca formare, dar cu poezia în suflet, un om de cultură, un neobosit călător și care se îmbogățește…DĂRUIND ! “


Impresiile celebrului Actor și cantautor Sergiu Cioiu despre proiect:
A fost o superbă călătorie, în lumea în care s-a născut “poetul nepereche”, o lume care emoționează și te îndeamnă să cauți, dincolo de operă, fapte descoperind locuri și obiecte atinse de demiurgul a cărei genialitate trece prin timp și ne fascinează.
A fi înconjurat de acești copii minunați, a mânca alături de ei, a porni ziua împreună, mi-a întărit încrederea că pot avea încredere într-un viitor mai bun, viitorul lor, la care își dau obolul oameni puternici și frumoși, ca acești învățători care, cu grijă și dăruire, îi însoțesc pe drumul cunoașterii.
Constantin Hărăbor, inițiatorul și realizatorul acestui proiect, a știut să găsească oameni puternici, frumoși care au înțeles valoarea educativă, au sprijinit și sprijină realizarea acestui excepțional proiect. Țin să îi mulțumesc pentru invitația de a participa și de a mă implica, citind din creația eminesciană!
Pentru mine, a fost o experiență îmbogățitoare, pentru care le mulțumesc copiilor de la școala gimnazială Orizont, din București, profesorilor care sunt alături de acest proiect, Proiectul Orizont Eminescu Mihai – International,
Doamnei profesoare Andreea Cososchi, ca și minunatei gazde de la Botoșani, Ipotești și Agafton, Doamna profesoară Minodora Topală.
Urez succes deplin acestui generos proiect! Sergiu Cioiu….

Impresii ale Scriitorului si compozitorului Marin Voican Ghioroiu

Distins și drag prieten, domnul profesor Constantin Harabor, slujitor cu har întru Eminescu, această călătorie de suflet pe care ați făcut-o pe drumul străbătut de Bădița Mihai, însoțit de elevii pecare-i educați în spiritul dragostei de neam și țară, și a mult celebrului artist de geniu, maestrul Sergiu Cioiu și colegilor Domniei Voastre, m-a impresionat în mod deosebit. Fiindcă m-am născut cu Eminescu în casă, când la vârsta de 6 ani am primit de ziua mea de naștere, 1 Aprilie, un inestimabil cadou ,,Poezii de Eminescu" din partea tatălui meu Ilie Voican (acum 78 de ani), carte de care nu m-am mai despărțit niciodată, citind articolul pe care mi l-ați trimis, am trăit clipe de extaz, v-am fost partener de drum, m-am bucurat împreună cu acești elevi (ghiocei frumoși) care înfloresc sub oblăduirea unui dascăl ce le oferă lumea de vis a peziei demiurgului Mihai Eminescu.
Îmi doresc, pe viitor, să vă fiu partener, să ne bucuram de frumusețea ținuturilor prin care au trecut pașii Părintelui nostru spiritual, Mihai Eminescu.
Bunul Dumnezeu să vă deie protecție divină și să vă realizați tot ce vă propuneți în domeniul învățământului, promovarea culturii și educarea generațiilor tinere în a-și cunoaște valorile acestui popor ,,născut poet" și a iubi Limba Română.
Scriitor și compozitor Marin Voican Ghioroiu. https://youtu.be/SIZey6hK86s?si=8Nv9PSmCZ0V_ldao


N. N,

AUTORI: Profesor de Matematică gr. I Constantin HĂRĂBOR – Autor și coordonator de proiect;
Profesor definitiv de Limba română și Engleză Andreea COSOSCHI – responsabil de acțiune.




Constantin Hărăbor    4/27/2024


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian