Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Rom�nii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivďż˝ 2024
Articole Arhivďż˝ 2023
Articole Arhivďż˝ 2022
Articole Arhivďż˝ 2021
Articole Arhivďż˝ 2020
Articole Arhivďż˝ 2019
Articole Arhivďż˝ 2018
Articole Arhivďż˝ 2017
Articole Arhivďż˝ 2016
Articole Arhivďż˝ 2015
Articole Arhivďż˝ 2014
Articole Arhivďż˝ 2013
Articole Arhivďż˝ 2012
Articole Arhivďż˝ 2011
Articole Arhivďż˝ 2010
Articole Arhivďż˝ 2009
Articole Arhivďż˝ 2008
Articole Arhivďż˝ 2007
Articole Arhivďż˝ 2006
Articole Arhivďż˝ 2005
Articole Arhivďż˝ 2004
Articole Arhivďż˝ 2003
Articole Arhivďż˝ 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Acasă, din îndepărtate zări

Motto:
„România mea personală. O port aici, în suflet, ca pe un mugur de fluier” (Delia R. Hornfeck)

Asa o risipire a românilor, ca în ziua de azi, n-a mai fost în toată istoria noastră – obisnuită cu băjenii, pribegii, iar la nivel înalt, exiluri - si fenomenul tinde să ia o si mai largă anvergură. La vârsta primului salariu, copiii îsi întind aripile si zboară până cine stie unde. Vatra Tării pare că va rămâne, în câtiva ani, pustie.

În realitate, despărtirea de tarina asta sărăcită si compromisă nu se întâmplă niciodată. Ducem cu noi, până departe si pentru totdeauna, limba care, uitată de tot de-ar ajunge, tot maternă rămâne, ducem amintiri, ducem un fel de a fi si o mentalitate, o fizionomie singulară strânsă din chipurile părintilor, bunicilor, străbunicilor, ducem un nume, ducem o capacitate de muncă, de gândire, de iubire. Si dăm, din ele, si altora. Lăsăm urmă. Lăsăm un spatiu mai bogat. Mai bogat cu un pic de Românie.

Se stie, în general, că „diaspora” înseamnă „împrăstiere”; mai putin atenti suntem la componentele cuvântului: grecestile „dia” („prin”, „peste”, „între”, „printre”) si „spora” („sământă”). Deci, întelesul întreg al cuvântului este: semintie/neam/gintă presărată peste/prin/între/printre alte popoare. Trăieste, de fapt – risipită pe mii de kilometri –, o lume românească, de multe ori, fără legături între oamenii ei – suspendati numai în izbucnit sau înăbusit Dor.

În orice situatie de izolare, comunicarea este vitală pentru că dă sentimentul de solidaritate. Iar solidaritatea - „tinerea laolaltă a celor ce se află despărtite” – amintindu-ne de Heidegger, este însăsi identitatea. Tot el defineste bine limba ca fiind „locul de adăpost al fiintei”. Refugiul în dimensiunea de securitate a graiului părintesc si „tinerea laolaltă”, crearea unui liant al celor de vită românească, păstrarea identitătii, este si ceea ce reusesc revistele online, majoritatea, ale diasporei, dar editate, câteva, si în Tară, în format electronic care asigură accesul universal-planetar instantaneu, inclusiv al celor rămasi (nu mai putin izolati) între hotarele României. Aceste seriale sunt, de obicei, de tip magazin, acoperind o tematică vastă, pentru toată lumea, iar colaboratorii – adunati de pe tot Pământul - sunt mai înzestrati, mai exersati, sau mai manufacturieri în arta scrisului. Esti contrariat, uneori, ca cititor, cum a fost acceptat un articol nu tocmai îndreptătit să primească „bun de tipar”. Dar am înteles că nu-i decât atât de specifica îngăduintă românească – proverbială, de-a dreptul – cu „Lasă!”, „Lasă-l si pe el”, si o pornire de ospitalitate, emblematică si ea pentru români, si ideea că „oameni suntem”.

Si m-am dus în josul paginii uneia din aceste reviste, apoi a alteia si încă a uneia, m-am uitat mai bine si m-am pomenit pe ulite românesti mirosind a sat la vremea înserării, cum de ani nu mai avem, aievea, nici în România, dar sat al cărui spirit există, în continuare, oricât ne-am fi urbanizat si occidentalizat. La o portită, se istorisea o întâmplare senzatională, dincolo era în curs un taifas (articol mai colocvial redactat), mai încolo, se intona o doină, ceva mai departe – un vers mai putin reusit (poate, încă, în lucru, publicat într-o formă preliminară), apoi, un discurs cam impulsiv (si de-astea se-ntâmplă), pe urmă – povestea unei reusite românesti, din cinstea căreia simtim că avem si noi o parte, că, doar, suntem din acelasi neam. Dintr-un cuptor, tocmai iesea o pâine adevărată, cum o făcea mama, cum a făcut-o si străbunica. Uite si-un înscris în care, la un cuvânt, autorul a pus un „i” în loc de doi. – Dar, ce? Moare lumea din asta?

Nu moare. Dimpotrivă. Din risipiri pe mii de kilometri se-adună în noduri de comunicatii publicistice potecile inimii circulate de români. Pentru câteva minute, pentru o oră, pentru două, auzi (chiar! - parcă auzi) vorbe de-ale noastre – prietenoase, blajine sau mai aspre, fraze curat construite ori mai fără mestesug, dar pornite de la oameni de omenie. Te simti Acasă, într-o românitate reunită, scuturată de rigorile locului de muncă străin, deshămată, asa, ca-n faptul cinei, de la grijile practice, dezlegată de legile fără număr care, prin străinătate, zice că se si aplică, nu ca pe la noi – corectitudini de care românii nostri se declară multumiti, cărora li se conformează pe-acolo, pe unde i-a dus soarta, le-ar dori existente si în România, dar, pitit în fundul inimii, îl poartă, o viată, până la capătul lumii, de e să fie, pe „Lasă!”

Din văi sublime dar străine si din umila, umilita, însă ca nicio alta în lume albie – încă – a Tării, revistele online de rostire românească strâng ce are esential neamul nostru, făcându-se punct de întâlnire pentru românii de peste tot, într-o atmosferă de românitate autentică – primitoare, concesivă, cuviincioasă, cumsecade, identificată prin (sigur vă amintiti!) „Povesti si doine, ghicitori, eresuri”.

În mii de ecrane, ochii cititorului de limbă română se odihnesc pe mesaje de suflet adunate din „împrăstiere”. Da, dragă Delia, fără pământ delimitat, dar strânsă definitiv în conturul inimii fiecăruia, împărtită între câti si la care pe unde suntem, dar niciodată destrămată, e aici, vie, „România mea, România ta. România noastră”.











Angela-Monica Jucan




Angela-Monica Jucan     4/13/2024


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian