Scrisoare pastorală
Scrisoare către Eminescu(XXVIII).
,,Bădie Mihai,
Recitesc pentru a câta oară! poezia matale Scrisoarea I și parcă te văd cu ochii închipuirii cum, târziu după miezul nopții, când mintea-ți era îngreunată de somn și mâna de osteneală, puneai capăt trudei și te apropiai de patul aducător de odihnă. Dar parcă tocmai atunci observai pe geam luna tronând asupra întregii făpturi ca o divină împărăteasă și gândul tău țâșnea nepotolit spre hotare puțin bătătorite de minte omenească. Somnul se retrăgea sfios și neputincios într-un cotlon al ființei tale și imaginația o lua razna spre zări numai de ea știute. Versurile rupeau zăgazurile minții și ale inimii și țâșneau vertiginos spre câmpuri, mări și codrii de frumuseți. ,,Lună tu, stăpân-a mării, pe a lumii boltă luneci/Și gândirilor dând viață, suferințele întuneci;/Mii pustiuri scânteiază sub lumina ta fecioară,/Și câți codri-ascund în umbră strălucire de izvoară!/Peste câte mii de valuri stăpânirea ta străbate,/Când plutești pe mișcătoarea mărilor singurătate!/ Câte țărmuri înflorite, ce palate și cetăți,/Străbătute de-al tău farmec ție singură-ți arăți!/Și în câte mii de case lin pătruns-ai prin ferești,/Câte frunți pline de gânduri, gânditoare le privești! Și versurile tale continuă să descrie o lume și o realitate fascinantă, pe care ochiul trupului și al minții tale o străbătea scrutător!
Ehei, Bădie! Cât s-au schimbat lucrurile de pe vremea ta până azi! Cine mai șade azi la masa de scris până târziu în noapte, străduindu-se să lase posterității roadele gândurilor și imaginației sale? E destul să avem necesarul de mâncare pe masă și televizorul la-ndemână. Restul nu mai interesează! Socotim că suntem superiori celor de pe vremea ta, că știm multe și de toate, că vedem tot felul de emisiuni și de știri, că suntem la curent cu ultimele noutăți, cu ultimele informații. Judecăm pe alții pentru faptele lor, deși oamenii aceia sunt la mii de kilometri depărtare de noi, trăitori în alte medii și mentalități, dar nu mai observăm că ne-au crescut copiii mari, că au terminat școli, că au dat examene, că sunt de căsătorit! Și un lucru mai uităm, Bădie! Că sufletul ne rămâne tot mai pustiu, că suntem tot mai singuri, tot mai săraci spiritual. Avem mașini și tot felul de aparate moderne, dar nu mai avem timp să visăm, să povestim, să ne imaginăm, să ne apropiem unii de alții. În tot mai multe case sunt mai multe aparate de tot felul, care ne diversifică poftele, preferințele și interesele. Fiecare cu ale lui! Cred că asta e deviza omului de azi!
În versurile tale, Bădie, se vede la tot pasul geniul ce ți-a călăuzit pașii. Tu descrii realitatea vremii tale, dar nu pregeți s-o întrevezi și pe-a noastră și pe cea dintotdeauna. Generalizarea se întrevede cu ușurință în versurile tale, așa încât în ele se va regăsi și cititorul de peste mii de ani, truditorul vieții și tributarul morții. ,,Vezi pe-un rege ce-mpânzește globu-n planuri pe un veac,/Când la ziua cea de mâine abia cuget-un sărac
/Deși trepte osebite le-au ieșit din urna sorții,/ Deopotrivă-i stăpânește raza ta și geniul morții;/La același șir de patimi deopotrivă fiind robi,/ Fie slabi, fie puternici, fie genii ori neghiobi! La vremea ta, dincolo de frământările de zi cu zi ale omului obișnuit pentru a-și câștiga existența sa și a familiei sale, se regăsește filozoful, teologul, gânditorul, politicianul veritabil. Sunt oameni care gândesc pentru mii de semeni ai lor existența, rânduiala vieții și a lumii, rosturile omului pe pământ.
Întrevăd, Bădie, în versurile tale ecourile puternice ale nenumăratelor lecturi din cărțile sfinte, care nu ți-au fost străine niciodată: ,,La-nceput, pe când ființa nu era, nici neființă,/Pe când totul era lipsă de viață și voință,/Când nu se-ascundea nimic, deși tot era ascuns
/Când pătruns de sine însuși odihnea cel nepătruns./Fu prăpastie? Fu genune? Fu noian întins de apă?/N-a fost lume pricepută și nici minte s-o priceapă,/Căci era un întuneric ca o mare făr-o rază,/Dar nici de văzut nu fuse și nici ochi care s-o vază./Umbra celor nefăcute nu-ncepuse-a se desface,/Și în sine împăcată stăpânea eterna pace!.../Dar deodat-un punct se mișcă
. El dintâi și singur. Iată-l/Cum din chaos face mumă, iar el devine Tatăl!.../Punctu-acela de mișcare, mult mai slab ca boaba spumii,/E stăpânul fără margini peste marginile lumii
/De-atunci negura eternă se desface în fășii,/De atunci răsare lumea, lună, soare și stihii
/De atunci și până astăzi colonii de lumi pierdute/Vin din sure văi de chaos pe cărări necunoscute!
Versurile matale, Bădie, ne învață un lucru esențial pentru viața noastră și a tuturor din toate timpurile și toate locurile. Învățăm din ele că suntem trecători pe acest pământ și în această lume, că toate bunătățile și frumusețile lumii acesteia ne sunt date provizoriu. Ne trudim din răsputeri să construim case și palate mărețe, clădiri și câte toate, parcă am moșteni pământul cu toate bogățiile și frumusețile lui. În fața lui Dumnezeu toate construcțiile noastre sunt adevărate ,,mușuroaie de furnici, popoare și imperii nu sunt decât ,,muști de-o zi pe-o lume mică de se măsură cu cotul,/În acea nemărginire ne-nvârtim uitând cu totul/Cum că lumea asta-ntreagă e o clipă suspendată,/Că-ndărătu-i și-nainte-i întuneric se arată./
Nimeni nu-i veșnic, nimic nu-i etern într-o lume trecătoare. ,,Poți zidi o lume-ntreagă, poți s-o sfarămi
orice-ai spune,/Peste toate o lopată de țărână se depune./Mâna care-au dorit sceptrul universului și gânduri/Ce-au cuprins tot universul încap bine-n patru scânduri
Fastul lumii e spoială și măririle iluzii; tot ce zici că este trainic nu-i decât un sloi de gheață, ce-l topește prima rază de la soarele-arzător
! Nu-i ușor să te convingi și mai ales pe alții să-i convingi că ,,Deopotrivă-i stăpânește raza ta și geniul morții!
Într-o lume trecătoare și supusă la-ncercări, doar Hristos e izbăvirea, idealul mântuirea, restu-i fum-nălțat spre zări!
Cu bine, Bădie, pe curând!
*
Misiunea neamului românesc. Redăm mai jos un cuvânt de învățătură al răposatului duhovnic Arsenie Papacioc. Precizez că am avut bucuria de a ajunge în chilia sa de la Mănăstirea Techirghiol și de a discuta cu dânsul în anul 2007. E mult de atunci, dar nu l-am uitat! Iată textul:
,,-Cum va rezista neamul românesc?
-Va avea neamul românesc, după părerea mea, o mare misiune. De ce? Nu pentru că am avut un Ștefan cel Mare în Moldova, un Mihai Viteazul pe care-l susțin cu tot sufletul, în partea astălaltă și Vlad Țepeș. Nu pentru asta. Ci pentru că neamul românesc nu a uitat bătaia clopotelor.
Dacă tu cauți viața ca un vierme, primești plată, dar de vierme. E copleșitor, zice sfântul Grigore, căci învinge aspectele nevăzute ale vieții, ale existenței pozitive ale vieții. Dacă reușiți să suportați lumea așa cum e, ați ieșit din categoria viermilor; intrați în categoria omului. Și nu-i ușor.
Toți vor să tragă de noi
De aceea am vrut să vă văd și eu, ca să vă trăiesc. Că nu-i de-ajuns să mă iubești, trebuie să mă trăiești. Orice român are o mișcare interioară trecătoare, dar o are când aude bătaia clopotelor. Pentru că România nu a dus niciodată un război de avangardă, adică de înaintare, ci de avanpost, de apărare. Avem voie să ne apărăm. Și Țara românească nu a vrut nicio palmă de pământ să ia de la vecini. Atacată din toate părțile: ba de unguri, ba de ruși, ba de turci și de greci. Toți vor să tragă de noi.
Și a trecut un grup, cântând nu în cuvinte romanești, ci ungurești. Și unui oarecare Otto, cu care făceam fotbal împreună, i-am zis: Măi, Otto, tu ești ungur? ,,- Da! a răspuns și sa uitat așa cu emfază la mine. -Ați uitat că sunt și eu român!. Și m-am suit pe banca aia și am vorbit o jumătate de zi și m-a făcut primar în orașul ăla. În trei zile am scos toți ungurii de-acolo, asta am făcut în primul rând. Cu nicio condiție, nici nu am vrut să stau de vorbă. M-au dat în judecată. Revenise axa: Budapesta București Zărnești.
Răspunderea de român
Bineînțeles că nu m-am jucat cu viața mea, dar aveam o răspundere de român. M-au condamnat bineînțeles, dar nu s-a aplicat. Asta era la Brașov. Dar pe urmă i-am pus și eu în mișcare. La proces a venit o parte din oraș, plus cetățile de-acolo. Și-am zis: Mi-am făcut datoria. Și m-a luat Aiudul
Deci pregătiți-vă să rezistați unde nu vă e voia, printre pietre.
Dragii mei, trebuie să alergăm după două lucruri. De ce Mântuitorul a spus să fiți înțelepți ca șerpii? De ce a ales animalul acesta atât de fioros, de înspăimântător șarpele? V-ați gândit vreodată? Șarpele nu moare, orice i-ai face, numai dacă-l lovești în cap. Așadar, ferește capul! Fiecare a văzut un șarpe și și-a dat seama că dacă îl lovește în cap tot nu moare și Mântuitorul e capul nostru și trebuie păzit cum își păzește șarpele capul.
Nu fugi la Hristos, ai pierdut tot! Cine este Hristos? Eu sunt Cel ce sunt este. El e totul. Deci de aceea să fim înțelepți ca șerpii. Dar acuma am pus mâna pe vierme. Ce înseamnă că am pus mâna pe vierme? Mă rog să mă ia și pe mine în plimbarea lui. Să caut și eu viața. Sunt călugăr și vă rog să mă scuzați, nu vă invit că sunteți neputincioși, dar dac-ați îndrăzni, e cel mai mare lucru: călugăria(Extras din Revista ,,Atitudini).
*
*
Pentru mama. Cu prilejul zilei de 8 Martie, urăm tuturor doamnelor și domnișoarelor, tuturor enoriașelor parohiei noastre sănătate, bucurii, spor în toate cele bune, fericire în suflet și în casă. La mulți ani! Folosim acest prilej pentru a aduce în atenția tuturor o poezie a lui Virgil Carianopol cu acest titlu, găsită pe internet. Toți am avut sau încă mai avem o mamă, iar respectul față de dânsa este totdeauna de actualitate. Iat-o:
,,Tare necăjită ai fost mamă,
Iarna, vara, orice timp trecând,
Cât era de frig sau de căldură,
Tot desculță te-am văzut umblând!
N-ai purtat o haină mai ca lumea,
O scurteică veche doar aveai,
Dar și pe aceea totdeauna
Doar la sărbători o îmbrăcai.
Ochii tăi ardeau ca două stele,
Le mai văd luminile și azi.
Boabe mari de lacrime, ca jarul,
Le striveai cu mâna pe obraz.
Tot așa ai fost de când țin minte,
Pe picioare-ai mers la drum mereu.
Nici în car nu te suiai, de teamă
Boilor să nu le fie greu.
Ce păcat că n-ai trăit, măicuță,
C-ai plecat fără de timp în lut!
Ce pantofi ți-aș fi adus acuma
Și ce haină azi ai fi avut!
*
Zâmbete. ☺
,,- Mami, eu vreau cățel de Crăciun! ,,- Nici gând, o să mănânci și tu porc, ca noi toți ceilalți! ☺Inițial, ziua femeii a fost pe 6 martie, dar până s-a hotărât cu ce să se îmbrace, s-a făcut 8 martie. ☺Fetelor! Făt - Frumos nu există! Concentrați-vă pe aceia, care știu să facă diferența între ,,miau și ,,mi-au! ☺Femeile se supără doar din patru motive: din nimic, de orice, de aia și de ce nu! ☺,,- Serviți mormoloci în acest restaurant? ,,- Servim pe oricine! Luați loc!
Sănătate, pace și bucurii să vă dea Dumnezeu!
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda
|
Pr. Alexandru Stanciulescu - Barda 4/1/2024 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.