Lumea văzută prin ochii mei - expozitia de artă plastică a Danielei Achim Harabagiu
Modalitatea artistului de a se exprima în cuvinte, imgaini plastice sau acustice este convorbirea sa cu partea aceea ascunsă și indescifrabilă a eului său, a sufletului său, pe care, ulterior, o va transmite lumii întregi, sub forma unui strigăt de bucurie, a unui „elan vital”, a unui fir de lumină.
Daneila Achim Harabagiu, cunoscută și sub pseudonimul Hara Dana, cum își semnează ea uneori lucrările, este la prima confruntare adevărată cu lumea din jur și cu arta plastică, pe care o vede ca făcând parte din ființa sa lăuntrică; o iubește necondiționat, se apropie de ea cu pași timizi, ca de un copil căruia nu trebuie să-i tulbure somnul și visele.
Daniela a mai expus, dar într-o formulă oarecum incompletă, mai întâi în Foaierul Bibliotecii Județene „Marin Preda” din Alexandria, expoziția cu titlul „Pe ramuri de primăvară”, apoi la DCECS Roșiorii de Vede, expoziția „Culorile timpului”, lucrări relizate în freamăt personal, și altele alături de pictori români și străini, realizate la o tabără de creație din Nenciulești-Teleorman.
De data aceasta, expoziția ei are titlul: „Lumea văzută prin ochii mei”; pictura, pânza ce însoțește titlul prezintă un cap, ce ne duce cu gândul la ovalul brâncușian, din ai cărui ochi de ”balanță întoarsă”, cum spune ea, curg lacrimi de formă geometrică, semn că ele îngheață ca diamantele în sclipiri multiple.
Daniela ne spune că este „Capul zeiței Themis”, pe care ea l-a văzut cu ochii minții și a considerat că trebuie să îl transpună într-o imagine plastică. Dar, diamantul, ca lacrimă înghețată, poartă pe suprafața sa pașii tăcuți ai lebedelor-balerine dintr-o altă pânză, generând astfel o altă metaforă a plutirii ideilor Danielei.
Chiar și așa, aceste pânze expuse ceva mai la distanță una de cealaltă, fac ca armonia complementarelor albastru-portocaliu, în nuanțele sale mai deschise, mai pale, să ofere privitorului o invitație la meditație, limpezindu-i gândurile și simțirile. Ochii aceia cu larimi de formă geometrică enigmatică ne conduc cu gândul la icoanele cu Maica Domnului înlăcrimată și îndurerată pentru o umanitate scăpată de sub control?
Sau transmit ceva din misterul creatorului față în față cu arta sa, al tainei ce nu poate fi tălmăcită, când este vorba de un domeniu atât de volatil cume este arta?
Privirea lor te urmărește, așa cum te urmărește privirea Giocondei, din pictura originală. Te poartă mai departe, prin tot spațiul expozițional și ți-l arată pe „Eminescu la eșafod”, o excepțională ilustrare a poemului eminescian „Odă în metru antic”. Tonalități de ocru și ultramarin, armonii create din lumini și umbre, aduc la iveală, la suprafață, lumi ce nu pot fi întrezărite decât prin acești ochi melancolici și mirifici, plini de poezie și de tristețe contemplativă.
Cromatica pânzelor Danielei, când stăpânită de albastru ultramarin, amintind cumva de „Visul” lui Chagall la opera pariziană, când un albastru ceruleum pal, pe care aripile diafane ale lebedelor din poveste sau din baletul lui Ceaikovski îl evidențiază merită toată atenția. Intuiția îi spune ce culori să combine pentru a reda sentimentele ei, ideile ei, dar și pentru a ne face pe noi captivi, pentru a ne prinde în mrejele artei sale. Firul, pânza de păianjen de pe capul zeiței Themis, ar reprezenta ițele vieții, încurcăturile și greutățile ei, dar de ce n-ar fi și transparența, acuratețea, sensibilitatea și fragilitatea sufletului artistului?
O lacrimă ca o inimă deschisă la suferințele celor din jur, o lacrimă-inimă atotcuprinzătoare, întinsă de la pământ până la cer. Acesta este artistul.
La Daniela, culorile exprimă idei, meditații. Arta ei nu este o simplă așezare a petelor de culoare pe o suprafață dată. Ea sensibilizează, invită privitorul să ia parte alătrui de arta ei, să participe la ceea ce a vrut să transmită prin pictura ei, la mesajul, care este atât unul plastic, adică al organizării culorilor, cât și unul meditativ, cultural, uneori religios, spiritual. De aici și nota ei de originalitate.
Una dintre pânzele foarte apreciate este ce intitulată „Copacul cu rădăcinile în cer”, în care ultramarinul domină, interpretările pot fi extrem de variate, mergând de la zarea albastră, senină, până la versul eminescian: „Căci e vis al neființei universul cel himeric”.
Apoi, tot pe linia obsedantelor tente de ultramarin se înscrie și pânza cu cei doi îndrăgostiți care sorb din necatrul iubirii, sub clar de lună; o imagine romantică, dar și simbolică. Acel potir de nectar poate fi simbolul potirului sfânt al cununiei. Decorul amintește cumva de noaptea începuturilor lumii. Pictura ar putea fi o ilustrație perfectă la nuvela „Cezara” de Mihai Eminescu.
De la ultramarin, galben citron pal și ocru, Daniela schimbă registrul cromatic la verde închis, sepia și ocru deschis. Este o pictură în care un om căzut în păcat, păcatul fiind reprezentat de un lanț de care acesta se ține, este tras de diavolul către prpastia din iad, și scara virtuților a Sfântului Ioan Scărarul cu îngerul ce îl așteapă să se elibereze de lanț, o pictură ce amintește de picturile medievale cu sfinți, îngeri și demoni din Occident. O altă pictură cu temă religioasă este inspirată din parabola evanghelică în care Mântuitorul Iisus Hristos satură 5.000 de oameni cu doi pești și cinci pâini. Ne-am fi așteptat să vedem figuri de oameni, apoi pe Mântuitorul vorbind mulțimilor. Daniela pictează un peisaj specific Orientului Mijlociu și Biblic în care redă în planul cel mai îndepărtat înălțimile Golanului, Cetatea Capernaum, apoi Marea Tiberidei unde o corabie îl așteaptă la țărm pe Domnul Iisus. Pe iarba de pe muntele din prim plan, unde Iisus le-a spus ucenicilor săi să îi așeze pe oamnei, pictează doi pești și cinci pâni într-un coș, pe un ștergar românesc. Culorile sunt verdele și ocrul, citronul pal, nunațe de galben de Napoli, albul. Este o pictură ce fascinează la fel de mult ca ochii aceeia misterioși din capul zeiței Themis. Iar Mântuitorul este și mai prezent în mintea și sufletul privitorului prin absența Sa. Iată o prezență-absență plină de mister și de farmec.
În seria portretelor figurează și El, o interpretare a Danielei după icoana pe care o avem de la mahrama Veronicăi, când chipul sfant s-a imprimat pe ea. Mai există în expoziția Danielei câteva piese, pânze de dimensiuni mai mici ce reprezintă imagini cu flori, „Câmp cu flori”, flori de câmp, „Maci în lumină”, de exemplu, „Flori albe”, „Floare de măr”. Aceasta din urmă este așezată pe crenguțe. Este o pictură diafană ce amintește de început, de transparența acuarelei. Ea te încarcă de o trăire aparte.
Desenele în creion ale Danielei, reprezentând portrete ale unor scriitori teleormăneni: Marin Preda, Zaharia Stancu, ale unor persoane dragi, din familia sa, precum mama sau fiica ei, constituie cealaltă parte a expoziției care se alătură pânzelor în ulei și acrilic. Și ele își au rolul și locul lor.
În concluzie, dacă expoziția aceasta poartă un nume – „Lumea văzută prin ochii mei” într-o balanță întoarsă, într-un cap oval ce ne duce cu gândul la ovalul brâncușian, cu rezonanțe mitice ori iconografice, Daniela Achim Harabagiu este de acum un nume de seamă în peisajul artei plastice teleormănene.
-------------------
Emilia STROE
|
Emilia Stroe 8/4/2023 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.