Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Rom�nii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivďż˝ 2024
Articole Arhivďż˝ 2023
Articole Arhivďż˝ 2022
Articole Arhivďż˝ 2021
Articole Arhivďż˝ 2020
Articole Arhivďż˝ 2019
Articole Arhivďż˝ 2018
Articole Arhivďż˝ 2017
Articole Arhivďż˝ 2016
Articole Arhivďż˝ 2015
Articole Arhivďż˝ 2014
Articole Arhivďż˝ 2013
Articole Arhivďż˝ 2012
Articole Arhivďż˝ 2011
Articole Arhivďż˝ 2010
Articole Arhivďż˝ 2009
Articole Arhivďż˝ 2008
Articole Arhivďż˝ 2007
Articole Arhivďż˝ 2006
Articole Arhivďż˝ 2005
Articole Arhivďż˝ 2004
Articole Arhivďż˝ 2003
Articole Arhivďż˝ 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
De Ziua iubirii la români. Boema culturală a Olteniei

Craiova este, fără îndoială, unul dintre orașele țării în care se petrec manifestări culturale demne de luat în seamă, la nivel zonal sau național, fie că aparțin unor instituții profesioniste, precum Teatrul Național sau Filarmonica Oltenia, fie unor organizații, asociații culturale sau altele asemenea. Ceea ce este important e faptul că nu există săptămână în care craioveanul iubitor de cultură, mai tânăr sau mai în vârstă, să nu poată alege o „întâmplare“ culturală care să i se potrivească. De curând, de exemplu, au fost, timp de o săptămână, evenimente de omagiere a personalității marelui sculptor Constantin Brâncuși, se află acum în desfășurare „Zilele Marin Sorescu“ și se derulează, între 1 și 5 martie, ediția de Craiova a Târgului de carte Gaudeamus, organizat de Radio România.

Pe lângă toate acestea însă, mi s-ar părea nedreaptă trecerea cu vederea a unei manifestări care a fost străbătută, pe toată durata ei, de peste trei ore, de un fior sufletesc cu totul aparte, emanând parcă din simțirea fiecărui participant. Sala „Dinu C. Giurescu”, de la Biblioteca județeană Alexandru și Aristia Aman, a fost realmente arhiplină, pentru a participa la ceea ce s-a numit „Boema culturală a Olteniei“ ediția a treia, având ca temă, chiar în ziua de Dragobete, iubirea.

Inițiatoarea și gazda întâlnirii, desfășurată pe tipicul unor manifestări interbelice, cu șampanie și bomboane printre participanți, a fost jurnalista și scriitoarea Camelia Radulian, membră a Filialei „Tudor Arghezi” Craiova a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România. Alături de ea au fost și alți membri ai filialei, jurnaliști și scriitori, între care Beatrice Silvia Sorescu, Dumitru Sârghie, Diana Nedelcu și Cristi Nedelcu, precum și președintele filialei, Mircea Pospai.

Personalitatea centrală a întâlnirii a fost, fără îndoială, actorul Emil Boroghină, care a prezentat un recital de poezie a iubirii, îndelung aplaudat. Notăm că au prezentat din creația lor poeți și scriitori craioveni precum Gela Enea, Aurora Bâldea Popescu, Augustin Jianu, Carmen Teo Făgețeanu sau Daniel Dumitru.

Din celelalte județe ale Olteniei au fost prezenți scriitorii gorjeni Spiridon Popescu și Cristian George Brebenel, poetul Nicolae Nistor de la Râmnicu Vâlcea, poeta Claudia Lăsculescu de la Drobeta Turnu Severin.

Momentele de poezie, de proză sau de creație jurnalistică au fost potențate prin prezența interpretei lirice Janina Spiridon, alături de o formație de instrumentiști de la Filarmonica Oltenia, arhitectul pianist Cristian Ciomu, actorul Adrian Andone, cantautorii Dan State de la Râmnicu Vâlcea și Felicia Pop de la Alba Iulia sau cunoscutul compozitor și violoncelist Mircea Suchici de la Filarmonica Olteanu.

Organizatoarea și protagonista întâlnirii, jurnalista și scriitoarea Camelia Radulian a remarcat importanța și semnificația pe care o are, pentru publicul larg, fiecare domeniu de creație, inclusiv cea jurnalistică, subliniind că foarte important este ca aceste creații să ajungă, prin orice ocazie posibilă, la categorii cât mai ample de public. Domnia sa și-a exprimat satisfacția că, după alte două ediții, desfășurate în anii precedenți, aceasta s-a bucurat de o prezență deosebită, întrecând chiar „așteptarea așteptării”.

Actorul Emil Boroghină a apreciat eforturile pentru organizarea, fără niciun sprijin material, a unei manifestări de asemenea amploare, iar personal opinez că, între activitățile din ultima vreme în care a fost implicată și filiala zonală a breslei jurnaliștilor, aceasta s-a distins printr-o atmosferă cu totul și cu totul aparte, rezultată atât din cuvintele încărcate de emoție ale celor ce au vorbit sau au prezentat din creația lor, cât și prin vibrația emoțională a sălii, prin căldura cu care participanții au reacționat. Iar faptul că totul s-a desfășurat în ziua sărbătorii tradiționale a iubirii la români, Dragobetele, a fost, poate, dovada cea mai clară că sentimentul iubirii, de toate felurile, rămâne între cele mai puternice din viața oamenilor.



Mircea Pospai
președintele filialei UZPR „Tudor Arghezi” Craiova


Nota Observatorul ;
Vezi imagini la rubrica Evenimente culturale
Foto: Ștefan Veza și Nicolae Nistor)







Mircea Pospai    2/28/2023


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian