Concert primăvăratic
Așteptam
să deschidă salonul;
Deodată, un stol îndesat
s-a năpustit în juru-mi;
Din cântecul gălăgios,
n-am înțeles nimic;
Un băiețel alerga într-un suflet;
Dintr-o pungă de un leu,
a deșertat fărâmiturile;
Pe caldarâm,
a început concertul:
țac, țac, piu, piu, țac, țac, zbîrrrr
Straiele Babei Dochia
Baba cea capricioasă
E ca firea omului;
Câte un cojoc își lasă
Pe spinarea câmpului.
Vrea s-acopere zăpada -
Să n-o soarbă soarele,
Să mai aibă zile, Baba,
Cât mai țin vântoasele.
Zilele-i sunt numărate
Și cojoacele-i, la fel;
Dintre frunzele uscate,
Dă binețe un ghiocel:
- Du-te, Babă,-n lumea largă,
Că de frig ne-am săturat;
Eu aștept să mă culeagă
Din frunzișul cel uscat,
Să mă pună-n coș de salcă
Plângătoare și-argintată,
Și când vin cumpărătorii
Să le spun că ești plecată.
Vremea mâțișorilor
Salca de la râul morii
Legănatu-și-a veșmântul;
Peste mâțișorii galbeni
A trecut alene vântul,
Mângâindu-i cu un cântec
Monoton - sfâșietor,
Apoi cu un vechi descântec
Învățat de prin popor:
În durere, Sfânta Maică
Vru la Fiu ca să ajungă,
Râul era greu să-l treacă -
Plan făcu, Măicuța,-n rugă.
Salcia și-a legănat
Ramurile înflorite
Și-ntr-un fel s-a înnodat,
Cât trupșorul Maicii Sfinte.
Ca-ntr-un leagăn a trecut,
Peste apa-nvolburată
Și-a ajuns, cum a crezut,
Lângă crucea blestemată.
De atunci, de leac e salca,
Dacă-i pusă la icoane;
Să nu ocoliți copila -
Vinde flori că-i este foame.
Semne de primăvară
Galben puf pe mâțișori
înfloriți la subsuori -
pe crenguțele de salcă
răsărită lângă baltă
și pieptănată de vântul
ce cutreieră pământul,
să anunțe fluturii
răspândiți peste câmpii -
prin lanuri de păpădii -.
Lanurile galbene
își deschid corolele
pentru harnice albine,
gărgărițe roșioare,
buburuze gălbioare,
cărăbușii maronii,
pentru stoluri de scatii
Toate-au așteptat să vină
primăvara în grădină.
Mugurii se-ntrec și ei,
cei mai mari și mititei -
primăverii căpătâi -,
care să-nfrunzească-ntâi?
Piersici și cireși îmbracă
în culori grădina toată
nu-și dau rând caișii, prunii,
Merii, perii și alunii
Peste tot, zarva-i tihnită.
Iarna a fost biruită
și trimisă-n alte zări,
peste țări și peste mări,
unde renii o așteaptă,
s-o culce într-o covată,
să stea, iarna, la hodină,
până-i vom scrie să vină.
Țintarul
La o margine de plai,
Doi copii păzeau o turmă,
Începând din luna mai,
Până cădea prima brumă.
Ciobănescul da târcoale
Turmei ce se răsfira,
Printre ierburile-ntinse
Dispre munte-nspre vâlcea.
Un pietroi (cam cât o masă),
Încălzit de sfântul soare,
Însemnatu-l-au copiii
Cu un colț de piatră tare:
Câte trei linii pe-o parte,
(Puse una lângă alta)
Le-au unit c-o linioară
Și țintarul a fost gata.
Din rotunde pietricele
Și din scoarță de copac,
Nouă piese, fiecare
Și le-a rânduit pe plac.
Jocul a-nceput vioi,
(Cum îi învățase Moșu'),
Uitând amândoi de oi
Și de ciobănescul roșu.
Soarele s-a dus demult,
Dusu-s-au și oi, și câine;
Ce-au pățit cei doi copii,
Am să vă mai spun, dar... mâine
|
Veronica Oșorheian 2/8/2023 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.