De vorbă cu Sorin Finchelstein din Toronto, autorul cărtii „Epigrame Incendiare
PP: De curând a avut loc, in Toronto, lansarea carti „Epigrame Incendiare ". Inspiratie, curaj si succes !
SF: Aş dori sa încep prin a mulţumi ziarului Observatorul, şi personal directorului, pentru sprijinul constant pe care l-am primit în popularizarea noul meu volum. Este vorba de volumul de epigrame intitulat “Epigrame incendiare” care reprezintă rodul a cinci ani de alergătură in căutarea inspiraţiei.
Este al doilea volum al meu, după “Epigrame Ireverente”, apărut in 2013. Sper ca noul volum să atragă o masă mult mai largă de cititori decât primul; asta si datorită ajutorului ziarului “Observatorul”, ca şi al emisiunii “Noi Românii”.
PP: Ce ne puteţi spune, din punct de vedere istoric, despre epigramă ca gen literar?
SF: Aş menţiona, pe scurt, că deşi are o istorie milenară, începând cu poetul roman Martial, popularitatea epigramei a traversat perioade mai puţin faste, şi că a fost mai întotdeauna un exerciţiu literar al elitelor.
Astfel, a fost prezentă în saloanele literare franceze din evul mediu, deseori generatoare sau generată de dueluri literare spontane, dar s-a cam estompat după aceea.
Pe plan extern, epigrama este astăzi rar întâlnită, în unele publicaţii oarecum obscure din Franţa sau Spania. Surprinzător, şi inexplicabil, genul a cunoscut o înflorire fără precedent în România unde – şi aici citez pe maestrul George Corbu ‒ “epigrama cunoaşte în anii din urmă o dezvoltare ce aspiră la statutul de curent literar“.
Dintre monştrii sacri ai epigramei autohtone, putem menţiona numele lui Păstorel Teodoreanu, titanul necontestat al epigramei primei jumătăţi a secolului trecut; Mircea Trifu, corifeu al epigramei româneşti, ca autor, promotor, teoretician şi conducător de cenaclu în a doua jumătate a aceluiaşi secol; regretatul, şi longevivul, Mircea Ionescu-Quintus; Elis Râpeanu, ʺDoamna Epigramei Româneşti; sau George Corbu, preşedintele în exerciţiu al Uniunii Epigramiştilor din România.
PP: O istorie foarte utilă in context! Ca să mergem mai departe, avem cu toţi o idee generală cu privire la ceea ce reprezintă o epigramă, şi anume un catren satirico-umoristic vizând persoane, comportamente sau situaţii.
Ne puteţi da mai multe detalii în această direcţie?
SF: Desigur! Ca sa incep cu definitia, în lumea noastră, calificarea de “catren” este o insultă adusă epigramei.
Asta pentru că un catren este o colecţie de patru versuri care rimează, şi care are are o natură umoristică; în timp ce epigrama are reguli mult mai stricte; Astfel, din punct de vedere al conţinutului, primele trei versuri ale epigramei sunt menite să aducă cititorul pe o anumită pistă.
Al patrulea vers trebuie să vină (similar cu poanta unui banc) ca o lovitură de trăsnet, aruncând cititorul în cu totul alta direcţie; asta bineînţeles prezervând contextul satiric sau umoristic.
Pentru a ilustra acest aspect, spuneam într-o definiţie personală a genului:
Epigrama-i mini-schiţă
Ce dansează-n alb de filă ‒
Trei intarsii de peniţă
Parafate de-o ştampilă.
Ca să ne întoarcem la catren, aş oferi următorul exemplu:
Cum hoarde de păgână ginte
Din răsărit ne-au invadat,
Românca nici că a cedat,
Că nu-i muiere mai cuminte.
Acesta este doar un catren umoristic deoarece nu există nici un element de surpriză între mesajul primelor trei versuri, pe de o parte, şi ultimul vers, care este doar o reafirmare logică a celui anterior (românca nu a cedat, ea fiind, cum ştim toţi, femeie cuminte). Elementul umoristic rezidă aici în lipsa de simţ al realităţii, căci cine se aşteaptă ca, în contextul unor invazii barbare (sau, dacă vreţi, ale Armatei Roşii), femeia ar poseda mijloacele de a rezista.
Acum, printr-o singura substituire a ultimului vers, vom încerca a transforma catrenul în epigramă. Deci:
Cum hoarde de păgână ginte
Din răsărit ne-au invadat,
Româncele au rezistat;
Doar adeneu’ nu ne minte.
Aceasta este o epigramă veritabilă pentru că ultimul vers aduce un element total neaşteptat şi totodată plin de umor: “adeneul”. Caracterul umoristic este amplificat semnificativ de perioada istorică la care ne referim.
Exemplul prezentat a fost pur didactic; spun asta în sensul că nu orice catren poate fi metamorfozat într-o epigramă.
PP: Pe lângă această cerinţă referitoare la versul patru, mai există şi alte reguli specifice epigramei?
SF: Desigur, şi încă reguli foarte precise şi măsurabile. Ele se referă la numărul de silabe, care trebuie să fie egal pentru toate versurile unei epigrame, sau să nu difere cu mai multe de o silabă între perechile de rime din cadrul epigramei. Deasemenea, metrul, sau ritmul unei epigrame trebuie să fie de acelaşi tip: iambic (cu accentul căzând pe silabele pare) sau trohaic (unde accentul cade pe silabele impare). Regulile privind metrul/ritmul constituie un parametru poetic denumit “prozodie“; un etern subiect de dezbatere pentru epigramişti; care, se pare, au nevoie şi de oarecare ureche muzicală.
Cum spuneam într-un madrigal adresat venerabilei Elis Râpeanu, un aspru judecător de epigramă:
Ce-aş avea aici de zis,
Cum sunt clei la prozodie:
Elis, dacă sunt admis,
Dau o vadră de tărie.
Deci iată că am introdus şi ʺmadrigalulʺ, de fapt un catren umoristic tolerat într-un volum de gen, în condiţiile în care are un subiect relevant pentru epigramă.
Ca să dau un exemplu de prozodie greşită, voi cita următoarea epigramă, intitulată ʺCĂ NU-I DUPĂ CUM VREA OMULʺ
În ţintirimul dintre pruni,
Lângă nevastă astăzi zac
Căci altfel n-am putut să fac -
Vecina mai avea ani buni.
Observăm că versul al doilea începe cu un cuvânt („lângă“) care nu respectă metrul iambic prezent de-a lungul epigramei. Pentru a corecta această eroare prozodică putem inlocui „lângă“ cu „alături de“, şi ‒ pentru a păstra numărul de silabe intact ‒ elimina pe „astăzi“.
În ţintirimul dintre pruni,
Alături de nevastă zac
Căci altfel n-am putut să fac ‒
Vecina mai avea ani buni.
Ȋnsfârşit, o ultimă cerinţă, de fapt prima în "oPPine" cronologică, este că titlul epigramei, şi o epigramă trebuie în mod obligatoriu să aibă un titlu, nu trebuie să dezvăluie, să sugereze, sau să facă aluzie la poantă. Din acest motiv, ar fi fost eronat a intitula epigrama anterioară, să zicem, “VECINICA TINERICĂ”
P.P. Vă dorim acelasi succes si la a doua prezentre a cărtii care va avea loc in 2 Iunie a.c. tot in Toronto.
Cu permisiunea d-voastră puteti fi contactat la :
e - mail ; sorinfinch@gmail.com sau telefon ; 416 -221-2456
|
Puiu Popescu 5/20/2019 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.